Se pare ca persoana respectiva nu cunoaste prevederile legale privind actele necesare pentru obtinerea indemnizatiei de crestere a copilului. Nu este necesara decizia de incetare ci dovada de suspendare a raporturilor de munca (contractul individual de munca), conform OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 13.(1)Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de:
a)copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
b)actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2);
c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2;
d) dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
e) dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
f) orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate."
Spune-i respectivei sa citeasca prevederile din OUG.
Daca indeplinesti conditia de perioada lucrata (cel putin 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nasterii) sau de perioade asimilate atunci ai dreptul la indemnizatie.
Eu mi-am dat demisia, de aceea dânsa mi-a cerut decizia! Ideea este că angajatorul în astea 3 luni mi-a raportat venituri 0 și n-a încetat contractul deși eu am plecat în perioada de probă și are cererea de demisie.
Îndeplinesc cele 12 luni și fără locul asta de munca.
Cum mă afectează faptul că el nu vrea să-mi închidă contractul?
Pe ce motiv apare contractul de munca suspendat?
Tu ai cerut suspendarea sau au facut-o de capul lor, fara sa te instienteze?
In acest ultim caz cere o copie stampilata de la locul tau de munca si cu ea poti depune plangere la "fortele de munca" pentru lezarea drepturilor tale.
Oricum, pe perioada de crestere a copililui ai dreptul la o indemnizatie minima, chiar daca nu ai lucrat, iar copilul este indreptatit sa primeasca "banii de copil" pana la implinirea varstei de 18 ani.
Ti-am spus ca in asemenea caz angajatorul nici nu are dreptul sa te concedieze ci doar sa suspende CIM, asa ca n-are cum sa te afecteze.
Si inainte de a naste ai avut concediul prenatal si posibil concediu medical.
Buna,
Se pare ca nici unul din colegi nu a fost atent.
Tu ti-ai dat demisia, trebuia sa pleci de acolo cu niste hartii, mai exact cu decizia de incetare plus altele. Demisia trebuia inregistrata la firma si atunci contabilul opera si in revisal.
Daca nu ai luat decizia de incetare, din ce ti s-a spus vad ca raportul de munca nu a incetat, iar contractul ti-a fost suspendat.
Nu iti ramane de facut decat sa mergi la locul de munca si sa vorbesti acolo sa vezi exact ce s-a intamplat de ce nu ti-a operat demisia.
Indemnizatie primesti, doar ca in locul deciziei de incetare va trebui sa iei o decizie de suspendare a contractului si cu ea te duci la DGASP.
Succes!
Mi s-a spus astăzi că m-au trecut în concediu fără plată, fără ca măcar eu să știu. Au voie să facă asta?
sabin89 întreabă: