Da, se poate face, dar numai daca ai resedinta (flotant) in judetul respectiv ori si la alt serviciu de pasapoarte, daca exista motive obiective care impiedica deplasarea la serviciul de care apartine domiciliul, conform L.248/2005, cu md. ulterioare, citez:
"ART.15.(1) Paşaportul simplu se eliberează, la cerere, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.
(2) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
(3) În cazul în care, din motive obiective, solicitantul paşaportului simplu nu se poate prezenta la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple de la domiciliu sau reşedinţă, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple."
Buna ziua Io doresc să-i fac fetiței mele de 9 luni. Am procura de la soțul meu cum cum că pot săi facă fără el noi suntem din Suceava am fost azi și erau 770 de persoane la rând este o. Căldură și nu am putut sta cu fetiță în soare și doresc să-i îl poate face la București se poate face va mulțumesc astp un răspuns
Se poate face si in Bucuresti daca ai resedinta (flotant) acolo sau poti invoca ca nu poti calatori in Suceava cu fetita asa mica.