Buna! Trebuie sa existe pe site-ul facultatii aceste informatii. Cum adica secretarele nu te pot ajuta? Eu nu am auzit treaba asta in 4 ani de facultate.
Fiecare facultate poate avea reguli proprii pentru burse, asa ca solicita Regulamentul de burse de la facultatea ta si asa nu vei da gres.
Conform Ordinului MEN nr. 3392/2017, cu md. si compl. ulterioare, prin care s-a aprobat CRITERIILE din 27 februarie 2017 de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă, citez:
"ART. 16.(1) Informaţiile privind modalitatea de accesare şi acordare a burselor, de la bugetul de stat, se fac publice prin afişarea pe pagina web şi la sediul universităţii, la începutul anului universitar, precum şi în "Ghidul studentului", după caz.
(2) Acordarea burselor se realizează în baza prevederilor regulamentelor proprii ale instituţiilor de învăţământ superior, stabilite prin hotărâre a senatului universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie.
(3) Anunţurile pentru depunerea cererilor şi documentelor justificative în vederea obţinerii unor categorii de burse vor fi publicate pe site-ul şi la avizierul fiecărei universităţi/facultăţi cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea acestora.
(4) Procedura de acordare a burselor va include prevederi speciale privind modalitatea de contestaţie, perioada pentru depunerea acestora şi responsabilul de rezolvarea contestaţiilor înregistrate privind modul de atribuire al burselor."