Conform Legii nr.263/2010, privind pensiile publice, citez:
"ART.83.Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
ART.84.Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b)."
Ai dreptul la pensia de urmas doar daca situatia ta se incadreaza la lit.c), respectiv daca invaliditatea a survenit inainte de 16 ani sau pe timpul studiilor, inainte de 26 de ani.
Din câte pricep eu, legea nu prevede dreptul de opţiune de la pensia de invaliditate la pensia anticipată sau anticipată parţială; probabil nici la cea de urmaș - așadar se pare că răspunsul lor e justificat.
Întreabă totuși și pe avocat.net - acolo sunt oameni de specialitate și vei primi un răspuns avizat.
Va multumesc mult pentru timpul si expertiza dvs!
Da, invaliditatea a survenit inainte de 16 ani si acest lucru este atestat de decizia medicala favorabila care mi s-a dat de catre medicul de la Comisia Medicala din cadrul Casei de Pensii.
In conditiile acestea, ce pot sa fac acum. Pot sa contest decizia, dar cum se procedeaza, cum o argumentez?
Sunt si alte foruri ale statului la care pot sa fac o cerere / contestatie in paralel, ma gandesc la Ministerul Muncii, Guvern, Presedentie, alte Comisii specializate?
Multumesc mult si astept raspunsuldvs. cu viu interes!
Poti contesta decizia la Comisia Centrala de Contestatii din cadrul Casei Nationale de Pensii Publice, aratand in contestatie ca prin refuzul pensiei de urmas ti s-a incalcat dreptul prevazut in prevederea legala citata. O hotarare negativa a CCC poate fi atacata la tribunal, conform L.263/2010, citez:
"ART.149.(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.
(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.
(3) Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP.
(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
ART.150.(1) Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii sunt organisme de verificare, care examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.
(2) Organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrului apărării naţionale, ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii adoptă hotărâri.
(4) Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
ART.151.(1) Hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii se comunică persoanelor în cauză şi caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.
(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive."
Inca o data, multumesc mult!
Mai suportati-ma, va rog, cu inca o intrebare:
Cand sa fac contestatia la Comisia Centrala de Contestatii din cadrul Casei Nationale de Pensii Publice? Acum, in paralel cu contestatia pe care o depun la Casa de Pensii unde am depus cererea si care mi-a raspuns negativ, sau astept sa reevalueze cazul, in urma contestatiei mele pe care o voi depune acum si in eventualitatea unui nou refuz, contest la CCC?
Unde se afla Casa Nationala de Pensii Publice? In Bucuresti?
O seara fantastica va doresc!
Contestatia trebuie facuta in maximum 30 de zile de la primirea deciziei de la casa de pensii si se trimite la CCC din cadrul CNPP, din Bucuresti, gasesti adresa pe site-ul oficial al acesteia.
Adaug la cele spuse de catre Ioadelasal, in link care-ti va fi de un real folos in demersul tau --- citeste-l in intregime :http://legestart.ro/......ensionare/