Conform Codului penal, citez:
"ART. 432. Sustragerea de la serviciul militar în timp de război
Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
ART. 434. Sustragerea de la luarea în evidenţa militară
(1) Sustragerea de la luarea în evidenţa militară, selecţia, stabilirea aptitudinilor şi a opţiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în timp de pace, se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în timp de război sau pe durata stării de asediu, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
ART. 435. Neprezentarea la încorporare sau concentrare
(1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator.
(3) Termenele de prezentare prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se prelungesc cu 10 zile, în cazul în care cel chemat se află în străinătate."
Trebuie sa stii ca cei care nu sunt de acord sa puna mana pe arma, din motive religioase, sunt obligati sa efectueze un serviciu alternativ, respectiv sa munceasca unde sunt repartizati, conform aptitudinilor fizice si pregatirii profesionale.
Nu este cazul de asa ceva. Nu mai abordeaza nimeni aceste reguli, doar in Stapanul Inelelor se mai pomeneste asa ceva.
Luptele astea se dau mai mult in 'paper-work' si dominanta puterilor de stat, nu neaparat in numere de oameni.
In opinia mea (cum zicea profa de sociala), aia il pun sa se arunce pe geam si sa faca dansu' gainii inainte. Bineinteles ca am luat totu' in gluma si tot ce am zis e caterinca
Deci, este obligatoriu chiar daca sunt plecat in strainatate, in Europa sau in S.U.a., Canada sau altundeva?
Ma cheama obligat, iar tara straina gazda va fi obligata sa ma trimita inapoi?
Ce sa se intample? nimic special, dar nu inteleg, de ce iti este teama asa de tare sa te inrolezi in armata? tu ai vazut ce salarii au? un soldat ia undeva la 3200 lei cu tot cu norma de hrana... face un servici de 24h si are in timpul saptamanii 2 zile liber si in week-end 3 zile, si in zile de sarbatoare tot 3 zile.concediu platit..cam 50 de zile pe an ..deci nu vad ceva rau in asta..salariul merge in continuu. daca ai noroc sa faci msiuni in afara, inseamna bani extra..insa daca tu te opui, vei raspunde conform legii, anume penal..asta in situatia in care va fi armata obligatorie.dar in momentul de fata poti sa te inrolezi ca rezervist..cand nu esti chemat ai cate 1200 lei lunar, indiferent unde lucrezi, bani extra..sa zicem..si cand vei veni la munca, vei lua salariul intreg..deci tot e bine in comparatie cu salariile din prezent.
Nu ma descurc fizic, si nu-mi plac ordinele de stil militar.
Marele "***" este in centrul de instrctie, cand ajungi la unitate este pe relax..nu e ca in filmele cu Sergiu Nicolaescu, indoctrinare.ori cu Visinescu. oamenii sunt super ok, mai ales ca esti unul din ai lor.dar in scoli se practica nebunia asta.
Da, este obligatorie prezentarea la incorporare sau concentrare, indiferent unde te-ai afla, prevederile sunt foarte clare.
Depinde până la ce nivel al refuzului este dispusă să meargă persoana respectivă. Orice națiune, săracă, bogată, coruptă sau ne are o lege de când te naști și până mori și intră în vigoare forțată doar pe timp de război. Problema este că războiul ține de la primele atacuri după ultimul război mondial adică de la primul caz în care au murit oameni uciși în accidente aviatice, navale până la atacurile din siria, afganistan, palestina etc. Și Ceaușescu tot în război a murit... în fine. Da te obligă, dacă încep să tragă spre România și ai între 18-45 ești înrolat forțat dacă nu suferi de vreun handicap. Sau te arestează.
LanguageMaster întreabă:
FreddieM întreabă: