| Ker0s3x a întrebat:

De ce ai nevoie pentru a circula cu bicicleta pe un drum din oras, si pe drumurile din comune? Ajunge doar buletinul? Ai nevoie neaparat de casca? Daca nu am becuri la ea si vesta reflectorizanta pe timp de zi pot primi amenda?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Exista o serie de reguli pentru circulatia cu bicicleta, prevazute in legislatia rutiera.
Conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„ART. 70.(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.  
(3)Bicicletele şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
  ART.74.(1) Pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a  autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementarilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mana, a bicicletelor şi mopedelor, a tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.
ART. 101. (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în  clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor;"
Amenda este de la 6 la 8 puncte-amenda.
Conform Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 14. În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:  
a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;  
b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;  
  c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
  d) echipată în faţă cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate  cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
  e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.
  ART.15.Remorca ataşată unei biciclete trebuie să fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturată de remorcă, aceasta trebuie să fie echipată şi cu o lumină de culoare roşie."
"ART. 160.(1)Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.
(3) Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii vehiculelor prevăzute la alin. (1) sunt obligaţi să circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pistă pentru
biciclete.
(4) Se recomanda ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.  
  ART. 161.(1) Se interzice conducătorilor de biciclete:
a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia "Accesul interzis bicicletelor";
b) să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;  
d) să circule fără a tine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;  
e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate;  
  f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  g) să se tina de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
  i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
  j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;  
  l) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 14 şi 16;
m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;  
n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;  
  p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordura sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
  r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.  
(2) Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate."

1 răspuns:
| Ker0s3x explică (pentru Ioandelasal):

Multumesc frumos!