Nici eu nu înțeleg. Ideea de căsătorie e profund religioasă. Când am ridicat și eu întrebarea asta, cineva a spus: "Pentru atei!", dar sincer n-am nicio idee de ce tu, ca ateu, te-ai căsători.
Homosexualii nu s-ar putea casatori daca n-ar exista casatoria civila, iar casatoria civila consider ca nu isi justifica propria existenta.
Restul am adresat deja în alte răspunsuri. Nu am chef să mă repet aiurea. Da știu că cununia civilă este un contract care îți ofera anumite avantaje birocratice și legale. Am răspuns deja la răspunsul asta. Am spus că astfel de contracte si legi pot exista și fără să aibă forma unei cununii. Pot exista contracte de moștenire, de proprietate, poți să-ți schimbi legal numele de familie, poți să închei un contract de asociere a taxelor și impozitelor, etc. Putem avea toate aceste avantaje legale fără să existe cununia civilă.
Tie ti se pare aberatie dar in felul acesta cuplul dobandeste unele drepturi si isi asuma unele obligatii.
Si statul nu imita nimic, doar ti se pare.
Cum adica statul nu imită nimic? Ideea de căsătorie nu a aparut prima dată in ritualurile religioase?
Ideea de casatorie si alte idei sau lucruri, pe vremuri erau facute de biserica, biserica era guvernu, ea guverna, ea facea legi, ea casatorea, etc, drumuri scoli bla bla.
Tu despre ce submarine vorbesti?
Și înainte să existe Biserica cine le făcea?
Omu de cand traia in triburi a avut o forma de organizare, au avut sefi etc, deci erau persoane care conduceau acele triburi, sau asezari mai tirziu.
Pina la urma ce conteaza cine tine evidenta populatiei, sau casatoreste ori desparte, nu conteaza ca e biserica, ca e stiu si eu ce sfatu comunal, primaria orasului sau regele ori imparateasa Olandei de retinut ca omu a avut organizare de cand aparu, avu sefi, aia organiziau comunitatea.
Mai simplu spus lucrurile astea le faceau cei care conduceau comunitatile de oameni.
Ca era biserica, ca era imparatu sau mai stiu eu ce sfatul tarii, comunei aia conteaza mai putin.
Casatoria nu este sau cel putin nu era un act administrativ sau civil ci a fost inventat de religie în scopul religiei si nu de catre societatea civila sau de stat. Casatoria n-are nicio logica in afara religiei.
Casatoria n-a fost inventata de religie, iar asta religioasa nu are nici o valoarea, poate asa sentimentala pentru unia, spirituala pentru cei indoctrinati religios, dar valoare este pe nicaeri.
Tu de fapt ce problema ai cu casatoriile astea? Traiesti intr-o cominitate te supui legilor, altfel mergi in pustiu si fa-ti tu acolo ce legi doresti.
Nu are logica casatoria in afara religiei? IUite ca are logica, nu are logica casatoria religioasa, pentru ca este nula fara cea legala, sau mai simplu spus nu are valoarea in fata nimanui, cea religioasa.
Tu daca esti indoctrionat religios te cred, faci orice doara in numele religiei tale, dar asta este fix problema ta, comunitaile de oameni functioneaza dupa legi, care din pacate pentru tine in ziua de astazi nu mai sunt aplicate de biserica.
Biserica este un moft, ceva asa care vrea, nu este o necesitate si nici n-a fost vreodata.
Daca nu maninci, daca nu bei apa mori, Daca nu mergi niciodata la biserica nu se intampla absolut nimic. La fel daca mergi la biserica zilnic sau frecvent nu se intampla nimic fizic, dar se intampla ceva psihic, te indoctrinezi, sau devine plictisitor, adica nu-i ceva bun pentru om.
Ce inseamna sa faci acelasi lucru sau sa asculti acelasi lucru la infinit mai ales nefiind obligat? Mergi la biserica si de fiecare data asculti aceiasi placa stricata, intruna intruna, ani de zile, asta se numeste indoctrionare.
Daca sa zicem era o necesitate iti tinea de foame, ori erai obligat, atunci era alta poveste.
Biserica nu-ti tine nici de foame nici de cald, doar te strica la cap asa cum se patre tea stricat pe tine, te face sa vezi logica doara in chestiile religioase, unde majoritatea nu vede nimic.
Casatoria a fost inventata de religie. Statul civil exista de cand? De prin 1700-1800? In timp ce casatoria in sens pur religios exista de pe vremea cand stramosii nostri nu erau decat niște triburi migratoare care n-au descoperit nici măcar bronzul. Căsătoria are sens din pct de vedere religios ca un ritual; dar civil nu are sens. Civil poti sa inchei contracte si sa faci parteneriate, dar n-are sens sa copiezi institutia casatoriei de la religie.
Inaintea statului civil si religiei au fost altcinerva care aproba sau administra tribu de care spui.
Sefu de trib de exemplu sau parintii fetei a baiatului coinsimteau acea unire, casatorie intre 2 oameni, asta fara religie, inainte ca religia sa existe.
Daca tu sustii ce sustii, arata, adu ceva dovezi in sensul asta, ca biserica a in ventat casatoria, asa o sa zic si eu ca ai dreptate.
Chiar daca sa vorbim asa teoretic religia sa fi inventata casatoria, nu vad rostu nemultumirii tale astazi. Am mai spus religia nu mai are nici un rol, poate dea prostii oamenii, sunt inca f multi naivi care se lasa prostiti de biserica, de religie.
Hai sa iti spun in mare povestea casatoriei. Sa iti arat, daca esti curios iti trimit si un link, dar este in engleza, spune despre casatorie, cand aparu, unde, la ce data si cine facea axcea casatorie.
Fii aici antena ce spune.
Prima doveziinregistrate despre ceremoniile de casatorie care uneau un barbat si o femeie dateaza din anum 2350 inainte de hristos, deci acu 4350 de ani aproximativ. Spune asa, pe atunci casatoria nu avea nimic dea face cu dragostea sau cu religia. Deci religia nu era implicata, asta daca exista.
De unde este aceasta inregistrare? Din Mesopotamia.
Scopul casatorie, spune, era ala dea lega o femeie de un barbat si sa-i faca urmasi aluia, doar lui.Pt ca inainte de asta cand triburile erau migratoare, femeile erau impatrtite de mai multi barbati, deci nu se stia un copil a cui barbat era.
Cind sau asezat si au trecut la agricultura, etc atyunci aparu si casatoria, asa zice articolul din care iti scriu aici.Dar fiecare partener se putea culca si cu alte femei, resp[ectiv barbati, dar copii faceau doara ei, pentru ca de aia se casatorise, sa aiba urmasi.
Cum decurgea acea casatorie? Venea tata fetei si spunea : o gaj pe fica mea tie, adica unia de acolo in scopul de a produce urmasi legitimi. Asa suna casatoria.
Cind sa implicat religia in aceasta chestie? Religia s-a bagat in sama dupa ce Biserica Romano-catolica a devenit o institutie puternica in Europa, binecuvintarile unui preot au devenit un pas necesar pentru ca o casatorie sa fie legal cunoscuta.
Deci biserica sa implicat in casatorie undeva dupa secolul 8 lea, dar biserica doara accepta casatoriile facute cum am spus mai sus, nu oficia ea casatorii. Biserica baga ca act sau drept canonic casatoria de abia in anul 1563 la Conciliul de la Trent.
Ei acu ce mai spui? Hai vina si arata ca biserica a inventata coada de la peste mai nene inteleg eu ca esti indoctrinat religios, dar exista dovezi, insasi Biserica ta asta crestina spune chestia asta.
Deci daca eu o tiu de coarne, daca Biserica ta o tine de coarne tu de ce spui cai ciuta?
Nu te mai baga in sama cu cineva, asa fara sa ai o baza cit de cit ok? Inainte dea te lua cu cineva la trinta, informeaza-te chiar la biserica ta, apoi stii sa taci ori sa te bagi.
Ok numai bine si nu te mai obosi sa spui ceva nu ai ce.
Aici nu are nicio legatura religia cu cununia civila ca si institutie.
Persoanele astea gay ca nu imi place sa folosesc LGBT si ce rahat de denumire se mai propaga in mediul online, au si ei nevoie sa poata incheia acte juridice, sa poata da in doua un imobil in urma divortului de ex. si cate si mai cate drepturi decurg din 'casatorie', sunt 2 barbati sau 2 femei sa zicem si unul din ei e asigurat medical, daca ar fi casatoriti legal si cel de-al doilea ca e sot sau sotie ca nici ei nu stiu, ar beneficia de asigurarea primului, asta e al doilea exemplu din puterea casatoriei
De aceea lupta ei pentru aceste drepturi.
Pe mine nu ma deranjeaza ca aceste persoane sunt gay pe mine ma deranjeaza ca ei simt nevoia sa arate acest lucru, si fac parade si taraboi, asta este deranjant si urat, foarte urat.
Nu cunosc nicio parada a persoanelor hetero!
De ce este o mandrie sa fii gay? Ca esti invers decat firea normala a lucrurilor?
Asta e o mandrie?
Lumea aceasta s-a creat din barbat si femeie, daca vor fi in viitor doar barbati si doar femei, oamenii se vor inmulti doar in laboratoare si cam la asta se va ajunge.
Si toti vor fi roboti ca si sentimente! Lipsa materna cat si cea paterna duce la serioase dereglari in primul rand psihice/comportamentale si pot duce si mai departe la dereglari hormonale.
Majoritatea copiilor de la orfelinate dezvolta anumite afectiuni, de ce? v-at intrebat asta?
Eu nu sunt de partea babelor alea care-s anti-gay, nici nu-i consider antihristi precum religiosii care nu cunosc nimic despre religie, mie imi este mila de ei ca sunt bolnavi si ei nu stiu asta!
Mie mi se pare aberanta căsătoria religioasă. Căsătoria civilă aduce avantaje administrative. Aia religioasă nu aduce nimic.
Păi religia a inventat căsătoria. Nu statul a venit cu ideea asta. Statul n-a facut decat sa dea copy paste la ideea de cununie religioasa in scopuri proprii (de care nici nu are nevoie).
Total gresit. Căsătoria nu a fost despre religie decât atunci când biserica și a băgat coada. Căsătoria a avut cu totul alt scop la început ținea te copii, de avere etc. Religia și a băgat târziu coada in asta.
De unde ai mai scos-o? Nici macar nu vorbim de Biserică aici. Căsătoria a fost o ceremonie religioasa de când există religia pe pamant. Chiar și păgânii romani și greci aveau cununii care s-au demonstrat a fi continuitati ale ceremoniilor religioase de casatorie din vremuri neolitice sau chiar paleolitice. Pana la urmă căsătoria n-are niciun sens în afara religiei. Dacă n-ar exista religie pentru ce ai mai avea nevoie de căsătorie? Nu pot 2 oameni să se iubeasca si sa faca copii si gata? Căsătoria a fost întotdeauna un ritual religios
Are rost să îți explic? O tii pe a ta. Căsătoria a avut mereu alte scopuri decât cel religios. Da tu tii pe a ta. Atunci lasă o așa.
Poti sa-mi dai o dovada istorică ca ceremonia casatoriei n-a fost inventata in scop religios? Pentru ca eu pot sa-ti dau un miliard de dovezi istorice că religia a inventat casatoria
Las-o așa, ai dreptate. Statul a furat de la religie. Nu are rost să mă chinui.
Foarte bine că recunoști. Se pare ca esti in stare sa admiti cand gresesti. Atunci statul nu are nicio justificare sa intreprinda acest ritual
Cand vad ce tampenii scrii recunosc ca am gresit ca am intrat in discutia asta.
Ma acuzi ca scriu tampenii dar nu specifici exact care e tampenia si de ce e tampenie. Pur si simplu oricine nu e de acord cu tine automat greseste. Tu ai spus ca cununia nu a pornit de la religie fara nicio dovada in acest sens. Eu te pot trimite la lucrarile lui Numa Foustel care a studiat religiile antichitatii si a demonstrat ca ritualul casatoriei este pur religios. Tu nu vii niciodata cu nicio dovada.
Mai aberant e sa iti dea popa acceptul sa te casatoresti 'propavaduind" cuvant cu cuvant ce a zis Doamne-Doamne, casatoria reala e aia civila in care ti se da certificatul si ai avantaje administrative, ma rog pentru mine casatoria e aberanta cu totul, nu consider ceva necesar dar e partea a 2-a. Casatoriile nu sunt ritualuri pur religioase, religia a aparut de vreo 2000 de ani sau cand a luat nastere biblia, omenirea e mult mai veche de atat, pe timpuri crezi ca nu existau casatorii sau ceremonii in care Homo Erectus isi puneau inele improvizate din capita pe degete? Ortodoxismul si-a cam 'nationalizat' multe evenimente si lucruri ce nu ii apartin.
Si inca ceva, nu toata lumea mai pune botul la sectantii astia de popi si povesti cu serpi vorbitori care s-au transformat in capre malefice.
Ce tampenii vorbesti? Religia a aparut acu 2000 de ani? Esti prost? Religia exista de cel puțin 40 de mii de ani de cand Homo Sapiens a parasit Africa. Până și omul de neandertal avea credințe religioase. Și din totdeauna casatoria a fost un ritual religios. Incearca sa gandesti un pic logic. Ce sens ar avea ceremonia casatoriei daca nu ar fi religioasa? Absolut niciun sens. E o ceremonie si toate ceremoniile au origini religioase. Un stat secular nu ar trebui să întreprindă ritualuri ceremoniale.
Dubios de suspect sa imi spui de evenimente de acum 40 k ani cand mareata voastra biblie se lauda ca existati de 2000 de ani, pai ce faci, iesi din cuvantul divin? sa nu te bata Mniezau pentru asta.
Ai fost martor in acele vremuri sa vezi ca ei se casatoreau slavind un zeu?
Ce legatura are credinta mea cu asta? Eu vorbesc din perspectiva dovezilor istorice. Casatoria n-a fost inventata de creștinism ci de religii mult mai vechi
Adica tu esti religios dar crezi în Homo Sapiens? După Biblie planeta are vreo 6000 de ani.
Drimmero, ai dat cu bățul în baltă
„religia a aparut de vreo 2000 de ani sau cand a luat nastere biblia" - Fals! Religia a apărut odată cu omenirea, încă din preistorie, nu cu biblia sau cu creștinismul Este documentat de Eliade și alții
Animismul, de exemplu este una dintre formele primitive ale religiei.
Zi faină!
Pentru ca fiecare sa poata beneficia de niste drepturi legale, la care in mod normal nu ai acces, chiar si cu casatoria religioasa sau fara.
Nu se imita una pe alta, se completează sau asociază doar.
Cununia religioasa nu e obligatorie pentru ca doi oameni sa fie recunoscuți drept căsătoriți.In schimb cununia civila da.
Iar cununia religioasa nu se poate face fără certificatul de la starea civila.
Cununia religioasa va face sot și soție în fata lui Dumnezeu, nu va eliberează acte.In timp ce aia civila în schimba numele și îți creaza noi drepturi și obligații.
"Cununia religioasa nu e obligatorie pentru ca doi oameni sa fie recunoscuți drept căsătoriți"
Pai de ce trebuie sa fie recunoscuti drept casatoriti? Ce treabă are statul daca eu sunt sau nu casatorit?
"Iar cununia religioasa nu se poate face fără certificatul de la starea civila."
În toata istoria s-a putut, avand in vedere ca nu exista cununie civila. Daca s-a putut atunci s-ar putea si acum
Ție îți spune un site întreg ca nu ai dreptate dar tu o ți tot pe a ta.Ma întreb de ce puneți întrebări la care voi se presupune ca știți deja răspunsul și nu aveți nevoie sa aflați adevăratul răspuns.
Eu nu o sa îți spun din cărți sau din dex definiția, dar o sa îți explic în mare treaba.
Nu te obliga statul și nici nimeni altcineva sa te căsătorești.Nu te obliga nici religios nici civil, tu decizi sa faci asta în momentul în care vrei sa ai un act doveditor în fata statului sau a societății.Cand vrei sa ai copii ce sa îți fie pe acelasi nume cu voi și sa aveți drepturi egale (ști ca dacă nu sunteți căsătoriți dar aveți copii, iar unul pleacă în străinătate cu copilul are nevoie de procura celuilalt nu?), când vrei sa poți sa împărți o asigurare de sănătate cu partenerul în caz ca unul dintre voi nu mai muncește, când vrei sa faci un credit pentru prima casa, când vreți sa aveți drepturi egale în bunurile cumpărate sau dobândite în perioada relației și multe alte chestii pe care nu mai stau acum sa le enumăr și dezbat.
Cununia religioasa era pentru cei credincioși sa se unească în fata lui Dumnezeu și ce nu venea la pachet cu toate cele de mai sus.Deci,tot cununia civila e mai importanta și mai ales dacă ești ateu de fel.
Toate avantajele pe care le-ai enumerat pot fi obținute și fără cununie. Deci ce rost mai are cununia cand putem sa dam avantajele astea oamenilor prin alte mijloace?
Nu ai avantajele astea fără cununie.
În fond omule nu te obliga nimeni sa te insori.Cine vrea se căsătorește cine nu nu.Cu ce te încurcă pe tine?
Intreaga idee de cununie civila e gresita. Nu e vorba de mine aici ci e vorba de idee, de aceasta institutie ca exista. Statul nu are dreptul sa se bage atat de mult in viata privata a individului incat sa-i oficieze pana si casatoria, un ritual care a fost intotdeauna pur religios. Si pana la urma vorbim de un stat secular; corect? Cum poate fi secular daca imita ritualuri religioase?
Care e miza ta aici de fapt?
Sa nu se mai implice statul in viata privata a omului? Uite ca s-a implicat intotdeauna in f multe aspecte ale vietii private
Sa elimine orice lege care e potential bazata pe un niste idei religioase? Daca legile jn sine sunt inventii religioase? Sa le abandonam? Ce zici de legi specifice cum ar fi sa nu furam? Sa nu ucidem?
Sau buba este faptul ca a fost un ritual? Sa eliminam chestii precum sportul? Ce zici de armata? Ce zici de scris? De matematica? Da, poti citi istorie sa ti dai seama de ce aceste fenomene au inceput posibil precum ritualuri religioase. Jocurile olimpice in Grecia antica ca un fel de adorare a zeilor, matematica si scriul in folosul ritualurilor templelor. Si asa mai departe.
Oricum, religia face parte din umanitate, istoria omenirii, etc., asa cum face si statul. Ambele sunt institutii cladite pe sisteme de oranizare care patrunde si in viata personala a oamenilor, cat la scara sociala. Ce conteaza de unde vine o idee? Daca e buna, sa o adoptam, daca nu e buna, sa nu o adoptam. Dar sa-i discuam meritele reale, nu unde a luat nastere. acel accident istoric e totalment irelevant.
Incidental, sunt de acord ca statul nu ar trebui sa si bage coada in căsătorie, dar argumentez de la efecte, nu de la origine.
Ți se pare ca se cearta popi cu primarii legat de treaba asta, sau ca nu le convine vreunuia? Ti se pare ca se încurcă între ele cu ceva?
Nu ii deranjează pe ei, nu știu de ce te-ar deranja pe tine sincer.
Eu sunt religioasa de fel, sunt ortodoxa dar acum sincer îți spun.Nu o avea statul nu știu ce drept, dar popa și biserica nici pe atâta.
Plus ca la cununia civila in afara de plata pe care o faci dacă vrei sa îți faci starea civila intr-o zi anume, nu e obligatoriu sa plătești cum plătești la biserica.Ca sa nu mai spunem ca la starea civila nu îți cere rochii de mireasa, inele, nași, lumânări, vinuri, pișcoturi și alte nebuni ca la popa.
"Sa nu se mai implice statul in viata privata a omului?"
Ideal? Da. Și cui nu-i convine să mă ierte că nu-s un lingător de ghete. Să mă ierte că vreau ca oamenii să fie cât mai liberi și autonomi posibil. Dar asta e altă discuție și dacă detaliem n-o sa terminam vreodata.
"Sau buba este faptul ca a fost un ritual?"
Da. Lol. Ori asta ori să abolim Statul secular și să formalizăm ce este informal.
Este o contradictie ca un Stat Secular să întreprindă ritualuri ceremoniale intrinsec religioase.
Armata nu e un ritual, scrisul nu e un ritual, matematica nu e un ritual. Doar fiindca n-ai gasit un contra-argument bun nu înseamnă că trebuie să le afișam pe cele trase de păr. Matematica este un limbaj universal existent bazat pe logică. Căsătoria nu e bazata pe lumea reală, materială. E o conventie socială fără niciun rost în afara sferei religioase. Dovada fiind că mulți atei aleg sa nu se casatoreasca. Si de ce ar face-o? De ce un cuplu ateu ar alege sa se casatoreasca? Singurul raspuns valid ar fi "pentru avantajele birocratice". Bun, avantaje birocratice care pot fi date prin alte legi si alte scheme. Realitatea e că nu avem nevoie de cununia civila să aplicăm aceste avantaje birocratice cetățenilor unui stat. Când Statul Secular fură casatoria din sfera religioasă nu face decât s-o ucidă, să o jupoaie și să-i poarte fața pe post de mască. Formă fară fond și nimic mai mult.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca poate religia și oamenii religiosi nu vor ca Statul sa aiba putere si influenta asupra ritualurilor lor. Până la urmă nimănui nu-i place să fie un sclav
Întreaga tevatură cu "căsătoria gay" putea fi evitată dacă căsătoria civilă nu ar fi existat.
Există 2 soluții la problema asta: fie formalizăm religia, abolind statul secular si intorcandu-ne la statul cu o religie oficială, fie facem un stat ateist ca lumea, eliminând orice rămășiță din "lumea veche".
"Ți se pare ca se cearta popi cu primarii legat de treaba asta, sau ca nu le convine vreunuia?"
Cum s-o zic fără să par rău. Gândești ca o femeie. Nu-și are rostul să continui o discutie care în mod evident te depășește. Mai bine du-te la tricotat, cusut sau pictat. Fă ceva frumos și lasă filozofia politică în seama bărbaților mai bine
Citește un pic despre cum s-a inventat matematica si scrisul. Si ai sa vezi ca se presupune ca au originea in ritualuri religioase.
Dar bineînțeles ca au evoluat suficient incat sa se detașeaze complet de religie, si inca de mult timp. Argumentul meu era ca daca judeci un fenomen doar din perspectiva originei lui, ajungi la concluzii absurde.
Asa si casatoria. Unde voiam sa anung este ca nu contează ce origine are.
Cat despre restul argumentelor, fi tu vectorul schimbarii. Implicate politic si argumenteaza acolo de ce ar trebui sa nu mai avem cununie civila. Dar orice argument care porneste de la religie va fi intampinat cu aceeasi reactie: nu conteaza originea. Pe langa altele.
Bafta!
Când ești încolțit și vezi ca omul are dreptate te pui sa jignești.Ce sa facem dacă atâta se poate?
Am ajuns de la o discuție banala pe care tu ai initiat-o ca să primești niste răspunsuri la o întrebare la care se presupunea ca tu nu stiai răspunsul,ca normala asta înseamnă o intrebare,sa descoperim ca doar tu ai dreptate fara măcar sa răspunzi concret la ce ți se spune,ca o cununie civila e o chestie politica, și ca femeia nu are dreptul sa își de-a cu părerea despre ceva, ea trebuie sa stea la cratiță și sa tacă din gura ca poate o și pleznesti.
Din câte am înțeles din răspunsurile tale ești religios tu de fel, dacă e asa te-ai sfătuiesc sa te mai documentezi un pic de cum sta treaba cu femeile și bărbații, ce drepturi au și ca exista egalitate.Nu mai percepe biblia din perspectiva unui habodnic încăpățânat ce se da religios dar nu are idee de fapt și de drept despre ce e vorba.
Documentează-te despre lucuri ca e ok, dar ia-le ca atare, nu mai interpreta tu cum ar trebui sa fie ca începi sa pari un pic asa...cum sa spun SA NI FIU REA? cam șui asa...
The man has a mission
Mulți termeni administrativi au origini religioase, se observă asta mai ales în lb engleză, de exemplu, clark=funcționar= cleric
Dar da, este dubios să tragi concluzii pornind de la origine
Nu sunt încolțit și nu te-am jignit. Când am zis că vezi lucrurile din perspectiva unei femei am vorbit serios. Nici măcar nu e vorba că ai dreptate sau că nu ai dreptate. Ești pur și simplu pe lângă în discutia asta. Eu vorbesc de mere că-ș roși și tu îmi spui că frunzele nu-s portocalii. N-are nicio legătură una cu alta! Și ce legătură are religiozitatea sau nereligiozitatea mea cu asta? Aș putea să fiu ateu și să spun că nu vreau ca statul secular să întreprindă o ceremonie religioasă. Dacă de fapt sunt un marxist ateist ca vrea să distrugă institutia casatoriei? Fiindcă știu personal atei radicali care ar fi total de acord cu ce zic eu aici
N-ai înțeles ce am zis. Știu foarte bine care este originea matematicii. Și n-am zis niciodată că judec doar originea. Problema cununiei civile nu e doar originea religioasă ci e originea religioasă + inutilitatea ei ca institutie a unui stat secular și contrazicerea cu ideea de stat secular. Plus căsătoria nu e ceva ce există în realitate. Matematica există, căsătoria nu. De asta nu functioneaza argumentul tau cu matematica. Religia nu a inventat matematica ci a descoperit-o "plutind prin natură" și a cooptat-o în scopurile ei. Căsătoria nu a fost descoperită ci inventată. Nici scrisul ca atare n-a fost inventat. Exagerezi
Aș fi total de acord cu cununia civilă dacă Statul ar fi religios și nu secular.
Inteleg unde vrei sa ajungi. Si ma bucur ca ai înțeles ca un fenomen oricare ar fi originea lui are o independenta de ideologia celor care "l-au descoperit plutind in aer". Oare acelasi argument nu-l poti aplica si casatoriei?
Asa ca argumenteaza inutilitaea ei din observatii empirice. Oricum cununia civila -aici, in franta, in ghana, in taiwan, in islanda si pretutindeni - nu are nici o legatura cu orice religie. Cum nici matematica nu mai are nicio legatura cu numararea bunurilor templelor (ipoteza antropologica), legea cu porunci divine, scrisul cu revelatii divine, olimpiadele cu multumirea zeilor, si tot asa.
Daca argumentezi, din perspectiva analitica sau empirica, inutilitate unei institutii sociale cum e casatoria, nici nu mai are sens sa zici "daca statul era religios era ok, dar nu e asa ca nu e ok"
Daca vrei iti arat structurile argumentelor tale in premise si deductii. Dar poti sa faci si tu asta. Toate premisele tale sunt false. Nu exagerez. toate.
¯\_(ツ)_/¯
Ba da, eu vorbem pe subiect.
Oricum dacă faci tu "propaganda" pe TPU împotriva casatoriei sigur o sa se oprească oameni din a se căsătorii, si statul va oprii "aceasta oribila oroare".
Absolut niciuna din premisele mele nu-s false dar înțeleg că vrei cu disperare să nu ieși șifonat din discuție. Am repetat de 2 ori același lucru fără să înțelegi ce zic. Las-o așa, a treia oară nu mai repet. Te depășește.
Nu fac propagandă, ci expun o contradicție a secularismului. Și nu vreau ca oamenii să nu se căsătorească ci vreau să gândească. Dar se pare că cer prea mult...
Bine omuletule. ¯\_(ツ)_/¯
Fi tu triumfant cu premise indubitabile si o structură de argumentare impecabila, oricum noi "nu pre ne gandim. Ne ceri prea mult"
Da nu ai răspuns, sau cel puțin nu am văzut eu la întrebarea "cu ce te afectează?"
Vorbesc serios acum, ce se intampla rău dacă te căsătorești?
Pentru ca statul vrea sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala. Probabil statul are ceva de castigat; ca altfel nu-si baga nasul aici.
Statul nu trebuie sa se amestece in treburile religioase. Dar daca are un ciolan de ros -chiar daca noi nu il stim, nu il vedem- de aceea se baga.
Asigurare la ce? Din ce punct de vedere? Iar ratele s-ar putea face impreuna si fara o ceremonie civilă. Ai putea sa faci o cerere de combinare a ratelor si gata. De ce e nevoie ca statul să vină cu ideea asta de casatorie copiata de la religie?
Sunt n scopuri pentru care există căsnicia, o familie se întemeiază pe baza unei căsnicii, desigur că se poate bine mersi și fără, e alegerea ta ca și individ.
Pai eu vorbesc din perspectiva unui stat secular acum care practic vorbind e un stat ateu (fara o religie de stat). Si atunci apare intrebarea de ce ar crede un stat ateu intr-un ritual inventat de religie?
Dacă faci un credit cele mai multe bănci îți cer ca cel ce te girează sa fie ruda, adică părinte, frate/sora, soț/soție Dacă cumperi împreună cu soțul sau soția bunurile se împart după divorț, dacă nu ești căsătorit este mai complicat, căsătoria are alte scopuri, printre care și cele financiare. În plus când te căsătorești toți membrii familiei au același nume de familie, pentru copil este mai simplu ca atât mama cât tatal sa aibă acelasi nume. Probabil mai sunt și alte motive pentru stat. În calitate de soț nu poți sa fii martor de exemplu la un proces sa zicem, în care ai putea fi subiectiv etc
Motive istorice. E prea complicat de explicat.
In marea schema a lucrurilor nimeni nu știe cu certitudine când a luat naștere acest ritual. Antropologia (si arheologia, într-o oarecare măsură indirecta) e clară în acest sens: că ce se presupune despre felul de viață în antichitate e doar o ipoteză neverificabilă - in alte cuvinte aceste ipoteze sunt doar educated guesses.
Conceptul de stat modern a co-evoluat cu instituția religioasa, așa că deși nu poți spune cu certitudine că a preluat fenomenul sau ritualul de căsătorie de la religie, poți spune cu certitudine că există influente.
Parerea mea personala este ca statul nu ar trebui sa se amestece in casatorie. Nu că aș putea argumenta dpdv moral.
Dar ceea ce observ este că legile ce reglementează aceasta forma de căsătorie duc deseori la multa suferinta degeaba. Nici nu mă mai mira de ce căsătoria este din ce in ce mai evitata.
În antichitate nu existau institutii care sa nu fie in cadrul sau macar desprinse din religie. Cam tot ce facea omul antic era religie.
Mda, nu se poate spune cu certitudine nimic despre lumea preistorica.
Eu vorbeam despre antichitate, nu preistorie. Sunt 2 lucruri diferite. Si asta cu "nu putem spune nimic cu certitudine" e doar sa ne ascundem de dupa deget. Stiinta studierii religilor comparate e veche si s-au descoperit multe idei despre filozofia religiei, mai ales in antichitate si inainte. La fel lingvistica a ajuns departe. Daca ar fi sa vorbim de certitudine nu am putea stii absolut nimic. E doar un cope out
Preistorie inseamna "inainte de erele in care oamenii au inceput sa documenteze evenimentele într-o formă oarecum narativa". Si asta e destul de recent... Ce ziceainde neandertali, well, e preistorie. La un moment dat antichitate devine echivalent cu preistoric, dar hai sa nu ne pierdem in semantica.
Motivul pentru care "nu putem spune nimic cu certitudine" are un motiv real: lipsa enorma de dovezi. Nu e doar un copeout, e ce spun antropologii si arheologii ¯\_(ツ)_/¯
Incidentalz sunt de acord cu ei.
Ipoteza ta ca religia e o inventie religioasa e echivalenta in valabilitate cu ipoteza ca nu e asa.
Acum cu cat de duci mai inapoi in timp, dovezile devin mai rare, asa ca ipotezele devin mai speculative. In orice caz, nu avem cum sa le testa. Despre Terra amata spre exemplu se spune ca putea fi un loc ceremonial sau un loc unde se adunau oamenii in sezonul de vanat, si asa mai departe. E fascinant subiectul.
In retórica sunt 3 genuri: demonstrativ, deliberativ si judiciar. Este important sa distingem cand da Henry gol si cand da Iniesta pase. Genul demonstrativ si judiciar sunt importante in viata. Altfel nu vom putea distinge dreptatea, elogiul, etc. Paleologul si Quintiliano in Instituciones oratorias vorbesc de lucrurile astea.
https://www.juridice.ro/267387/retorica-judiciara-o-istorie-culturala.html
Păi ce e fără act în societatea asta mister HyperBorea? Oare ce?
Nada!
Așa că, vrei să te însori trebuie să declari undeva că ești căsătorit. Cum faci asta, păi prin acte.
Că acum lumea a transformat și căsătoria civilă ca un ritual (adunați cei dragi, rochie-costum, pentru însurăței, cozonacul cu tortul, tunelul de flori când ieși de acolo, ce te acoperă și zâmbetul tâmp de pe fața mirilor, asta este altă mâncare de pește) acest ritual a fost preluat din grai în grai și din port în port, de la strămoși către urmași, de ce, nu știu eu să-ți spun. Poate că omul a vrut să marcheze acest pas din viața lui, dacă se mai și fac nunți din iubire, cu atât mai multe motive să marcheze evenimentul civic-social cu mult fast și muuuulte zâmbete tâmpe.
Sper că am fost cât de cât clarificatoare cu dilema ta.
Pai ce treaba are statul daca tu te iubesti cu cineva sau nu? De ce trebuie sa stie statul tot? Si de ce un stat secular imita un ritual religios? Casatoria este inventată de religie. Statul n-are dreptul să fure ritualuri de la religie.
"Statul n-are dreptul să fure ritualuri de la religie." Biserica are dreptul sa ceara finantare de la stat? vezi ca fara politic, adica fara acordul statului bisericile erau de mult ruine, o fi frumos sa nu plateasca 1 leu la impozite preotii, mai mult decat atat sa primeasca anual milioane de euro din banii tuturor cetatenilor? ce frumoasa e viata lor...sa-i tuf in barbile alea.
Ce treabă are una cu alta? Eu vorbesc de ritualul casatoriei si ca statul nu are dreptul sa-l fure de la religie. Nu vorbesc nici de creștinism și nici de Biserica. Greu e să fii tampit
N-am cu cine, esti prea spalat pe creier, e pierdere de vreme sa discuti cu enoriasii oricarei religii.
Spalat de creier de catre cine? Tu ai zis tampenia monumentala ca religia are 2000 de ani, corect? Macar aici recunosti ca ai gresit?