| FaraNume1245 a întrebat:

Eram cu niște tovarăși și niște fete în satul vecin (sunt la țară în momentul de față). Au venit niște oameni (pe care nu-i vedeam) și au aruncat cu mere. Am strigat la ei să nu mai arunce, dar nu s-au oprit, moment în care i-am înjurat și au plecat. A doua zi, eram același grup în aceași loc și ne-am trezit că apar 8 băieți acolo, puși pe scandal. Liderul lor s-a luat în gură cu mine (prima oară când îl văd pe tip), că de ce l-am înjurat, că el îi șef în sat, etc. La un moment dat mi-a dat peste bicicletă și a întrebat a cui e. I-am spus că e a mea și a dat-o de pământ. A dat să plece și i-am spus s-o ridice, dacă tot și-a permis s-o trântească (nu m-am luat de el atunci că au zis oamenii din grupul meu să n-o fac) și el a plecat, zicând că dacă vreau să-mi fie bine să am mare grijă acolo. Seara următoare am mers din nou și ei au venit din nou. Omul s-a luat de mine, i-am zis frumos să plece că nu-i vrem acolo și n-avem nimic cu ei. A început să mă amenințe, m-am ridicat la el (sunt mai mare fizic) și m-a împins în piept, moment în care i-am dat o bucată de a și "parcat". Întrebarea e, mi se poate întâmpla ceva legal vorbind?

Răspuns Câştigător
| Doja a răspuns:

Esti in legitima aparare, stai linistit.

5 răspunsuri:
| Holiday a răspuns:

Daca nu i-ai rupt ceva, scos dinti, etc, nu.
Oricum taranoiul, mare sef in sat, nu cred ca vrea sa faca valva ca si-a luat-o pe coaja.
Oricum ai grija cand mai mergi pe acolo ca poate ii vin alte idei.

| anonimg a răspuns:

Nu o să se ducă la poliție. Data viitoare caută să stai de vorbă de bine cu el și spune-i că nimeni nu este șef, și că oamenii trebuie să trăiască în pace unii cu alții, și că n-ar trebui să existe în niciun om plăcerea de a face rău unii altora.

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Respectivul poate sa-ti faca plangere penala pentru lovire, conform Codului penal, citez:
"Art.193. Lovirea sau alte violenţe  
  (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
  (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."
Ce o sa se intample daca face plangere penala depinde de ce o sa stabileasca organul de cercetare penala, procurorul si apoi instanta de judecata, daca se ajunge in instanta.  

| FaraNume1245 explică (pentru Holiday):

Pot să-i vină, n-am treabă. Mai erau încă 7 cu el atunci și toți doar s-au uitat.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Poate sa iti faca o plangere pentru lovituri