Desi am doar 21 de ani si e posibil sa imi schimb viziunile peste vreo inca 10 ani, sincer, nu m-as vedea mama. In primul rand pentru ca am de gand sa raman in Romania si cum nu vad sanse de schimbare in mediul educational si economic, nu as avea alte motivatii pentru a-mi chinui copilul intr-o societate infecta, cu oameni incapabili si inculti. Motivul pentru care nu as pleca ar fi traditia, identitatea, o familie in plus in diaspora nu inseamna nimic mai mult decat asigurarea stabilitatii sociale, confort psihic, intr-adevar, dar esenta originilor si sentimentul de apartenenta la o comunitate etnica e foarte impotant. Si eu ma simt romanca si as vrea (ideatic) macar pana la 18 ani cand ar fi major pentru a decide singur ce doreste sa fie/faca, posibilul meu copil sa se simta la fel - roman, sa invete istoria romanilor si sa inteleaga tertipurile politice in particular si in general.
Un alt motiv foarte important, solid, as spune ca e psihicul copilului. Imi este foarte teama ca traumele, complexele, frustrarile si defectele mele comportamentale, instabilitatea mea emotionala sa nu fie transmisa copilului. De asta depinde cum se va dezvolta el spiritual, intelectual, social. Noi suntem produsul frustrarilor parintilor nostri, emotional vorbind. Fie ca vrem, fie ca nu, viziunile pe care individul le adopta sunt influentate in mare parte de experienta emotionala a parintilor, care, la randul lor de asemenea, pot avea conflicte nerezolvate cu ei insisi si implicit parintii. Este un cerc vicios si e foarte periculos daca un copil ajunge sa preia, sa absoarba fricile unuia dintre parinti. Intr-un mediu potrivit, in care parintii isi cunosc sufletul si psihicul, experientele lor traumatice sunt rezolvate (macar partial), copilul poate creste armonios, sanatos, isi poate dezvolta potentialul la maximum. Si nu cred ca eu as fi individul care ar putea sa isi resolve complexele doar pentru a deveni parinte. Egoismul, boala surda de care sufera ultimele doua generatii, insumeaza celelalte motive.
Nu e vorba ca nu as vrea,pana la urma asta e scopul biologic,dar daca nu atragi deloc sexul opus,sunt sanse sa nu ai ocazia la reproducere biologica cu sexul opus, exista selectie sexuala facuta de catre sexul opus, voi sunteti vocea naturi,daca copilul meu va avea acelasi probleme ca si mine,mai bine nu,mai bine as face un copil cu o femeie blonda,inalta,cu ochii albastri,contra cost, acel copil va avea sanse sa isi transmita genele, daca va fi fata va fi usor, poate suna nebunesc ceea ce afirm, dar totul are un cost in viata si totul poate fi calculat, inteles rational
Eu, nu cred ca sunt potrivita sa fiu mama si nici nu cred ca o sa fiu vreodata. Sunt rece si nepăsătoare, nu as vrea sa cresc un copil asa.
Pe mine ma tenteaza ideea. Eu vreau să trag sa am cat mai multe misiuni in Afganistan. Eu unul cu toate ca am un tata nu a facut nimic pentru mine in copilărie doar injurii si cuvinte urate care m-au marcat si mi-au distrus încrederea in mine. Asta ma face sa cred ca nu sunt bun sa fiu părinte, ca nu chiar oricine poate sa se descurce in rolul de părinte si aici il dau exemplu pe taică-meu. Plus că nici cu fetele n-am stat bine pana acum si nu știu care sunt șansele să găsesc pe cineva . Un alt motiv e ca înafara de cariera nu prea am nimic. Prieteni cam putini, relatii deloc, familie nu prea am avut... Ehhh viața asta.
Simplu pentru mine, nu sunt in stare sa am grija de mine, dar sa mai am si un copil, plus de asta imi este frica sa nu fiu un mare fail, probleme cu respectul de sine.
Eu sunt foarte hotărâtă, pentru că am un istoric familial groaznic dpdv medical și o personalitate ciudățică, plus că sunt workaholică.
Pentru ca tocmai am citit o postare cu lucruri aiurea care se intampla cand nasti
Până în acest moment nu am niciun urmaș, însă mă gândesc la conceperea unuia în următoarea perioadă. Până acum nu sunt căsătorit.
anonim_4396 întreabă: