1.Nu este mai mare indemnizartia daca o sa stai in concediu doar 1 an. Daca te intorci la munca dupa un an nu mai primesti indemnizatia ci, pe langa salariu, o sa primesti un stimulent de insertie, conform OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 7
(1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 alin. (1) au dreptul la un stimulent de inserţie, după cum urmează:
a) în cuantum de 1.500 lei, dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi. Cuantumul de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi;
b) în cuantum de 650 lei dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi.
(4) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă. Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) nu se cumulează cu stimulentul de inserţie."
2.Nu poti alege tu salariul ce va fi luat in calcul, aceasta este stabilita de lege. Un salariu mai mic o sa afecteze indemnizatia, avand in vedere ca se ia in considerare salariul pe ultimele 12 luni inainte de nasterea copilului, citez:
"ART. 2.(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
(1^1) Abrogat.
(2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2, 5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei."
3. Cererea pentru concediu si indemnizatie se depun dupa nasterea copilului. Poti anunta angajatorul cu cca 10-15 zile inainte de nasterea copilului.
Dar de ce sa i ti i ei tu concediu? Sotia ta trebuie sa i si ia concediu, ea naște ea creste copilul, tu stai la munca sa i aduci bani acasa sotiei, ce face ti amindoi acasa cine va da bani? Asta este o prostie concediu de crestere a copilului acordat vouă barbatilor, femeile aduc copii pe lume ele alapteaza ele cresc copilul, barbatii merg la servici si aduc bani nevestei sa creasca copilul. Sotia ta ce parere are ca tu vrei concediu? Ea ce face se reintoarce la serviciu si te lasa pe tine cu copilul? Stii sa il schimbi sa i dai mincare? Lasa o pe ea acasa 2 ani si munceste tu.
Înainte sa cunoști situația mai bine te abții de la comentarii de 2 lei. Deții o mentalitate foarte comunistă. Soția mea este la facultate și pe timp de zi nu are cine sa aibă grijă de copil si nu îmi încredințez copilul nou-născut pe mâna unei bone străine. Deci cea mai bună soluție este sa am eu grijă de propriul meu copil. Cât de greu este sa îl schimbi, sa ii dai de mâncare? Nu este rușine ca bărbat sa te ocupi de task-uri de genul acesta din contră denotă responsabilitate. De asemenea ma bucur foarte mult că o sa pot să stau și sa îmi dezvolt relația cu fiul meu si sa imi petrec timpul cu el in loc sa fiu stresat din cauza la un job care pot sa fac oricând. Timpul petrecut alături de el va fi de neprețuit in schimb joburi și bani se pot face si altădată
Da, da lasa mentalitatea comunista ca stiu eu cum au grija barbatii de copii nou nascuti si nu numai, vrei concediu chipurile sa stai cu copilul, dar sigur vei fi la bere cu colegii, sau la cazinou. Lasa ma cu povesti ca vrei sa dezvolti relatia cu copilul, o poti face cand vi acasa de la servici, dar in fond si la urma urmelor treaba ta ce faci, dar sotia fiind in facultate nu are servici sau daca are serviciu facultatea costă bani, intretinerea unui nou nascut la fel costă, asa ca tu vrei concediu, si bani poola.
Copile ai mancat de pe jos? Ști ce înseamnă indemnizație? Ai înțeles măcar ce întreb aici? nu este "bani poola" cum zici tu. Habar nu ai despre ce vb. Lasă-te ca te raportez...
Sa stii ca am cunoscut un bunic care se ocupa de nepoteii lui de cand erau de o luna. Intrebata mama copiilor de o vecina cum de are incredere sa lase copilul asa mic in seama unui barbat, aceasta i-a raspuns: tatal meu se pricepe si se ocupa cat doua femei de copil.
Crezi ca daca tu esti asa cum ai spus, toti barbatii sunt la fel?