Daca isi bat copiii, daca vorbesc cu injuraturi..sau cel mai grav daca intretin relatii sexuale cu ei
In caz de violente fizice, abuzuri sexuale, neglijenta care pune in pericol viata sau dezvoltarea normala a copilului.
Conform Codului civil, citez:
" ART.508.(1) Instanţa de tutelã, la cererea autoritãţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decãderea din exerciţiul drepturilor pãrinteşti dacã pãrintele pune în pericol viaţa, sãnãtatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivã, prin neglijenţa gravã în îndeplinirea obligaţiilor pãrinteşti ori prin atingerea gravã a interesului superior al copilului." Numai bine!
Ce spuneti voi, poate doar statul sa o faca.
Eu, ma refeream la situatia cand un copil vrea sa "dezmosteneasca "parintii.
Intrebarea, ca multe altele, nu e bine formulata.
Intrebarea este foarte bine formulata, tu ai raspuns (prost, de altfel) la o intrebare care nu a fost pusa.
Cum adica "o intrebare care nu a fost pusa"?
Tocmai tu spui ca "INTREBAREA este foarte bine formulata".
Pai...ori e intrebare ori nu?!
Raspunsul meu, o fi prost! Al tau, cum e?
Edit:
Am observat ca esti expert TPU.
Sa ne explicam:
Intrebarea, are doua unghiuri de vedere, care n-au fost specificate.
1.Caderea din drepturi de catre stat.
2.Caderea din drepturi de catre copil.
E adevarat ca m-am grabit sa raspund numai dintr-un singur unghi dar, in momentul cand am observat ca alti useri au vazut si celalalta fata a problemei, m-am explicat!
Puteam foarte usor, sa sterg raspunsul. Nu alerg dupa puncte! Daca observi, n-am raspuns decat unde am crezut ca pot ajuta cu ceva.
In legatura cu intrebarile formulate rau, trunchiate fara specificatii clare sau "la misto"(ex."Calculatorul nu mai merge. Ce sa fac?","Cu ce sa ma imbrac in seara asta? Am auzit ca ploua?")Cum sa le raspunzi?
Hai sa ne uitam un pic la intrebarea asta, la care am cautat vreo ora melodia respectiva si...ce respuns primesc la urma:
http://www.tpu.ro/......mai-veche/
Cum e?
Putem continua!
Numai bine!
Nu mai insista in prostie. Tu ai afirmat ca ai raspuns la o intrebare legata de "dezmostenirea" parintilor de catre copii, intrebare care nu s-a pus aici. Eu nu am contestat faptul ca sunt intrebari tampite pe acest site, cu gramada, dar asta e o intrebare pe care tu nu o intelegi si totusi te straduiesti din toti rarunchii sa raspunzi, sa o intorci pe toate partile si sa iti justifici neputinta. Intentionam si eu sa raspund, dar citind raspunsurile anterioare, am vazut raspunsul lui ioandelasal, prin urmare am considerat ca nu mai este cazul. Nu puteam insa sa trec cu vederea raspunsurile tale, pentru ca nu e doar gresit, ci plin de tupeu. Daca nu stii sa raspunzi, abtine-te, nu arunca vina pe cel care a pus intrebarea, cu atat mai mult cu cat toti au inteles-o, cu exceptia ta.