Este bine sa vorbesti prima data cu vecinii, pentru a afla despre ce este vorba si abia apoi, daca nu te lamuresti, poti reclama la politie, atunci cand te mai deranjeaza.
Mai bine vorbești cu vecinii și aflii cine umblă pe acolo, iar după îi explici făptașului să nu mai umble aiurea pe acolo, că nu te poți odihni. De ce să te complici cu poliția și după să iei și eticheta de turnător?
De vorbit cu faptasul doar indirect am putut am strigat tare sa auda ce vreau, caci pentru a urca sus e foarte complicat pana iau cheia sa desfac la catul trece timpul pe urma urcind sus pe scara trebuie sa imping sus o trapa foarte grea din metal care imi depaseste puterea de a o iminge sus.Si daca e strain, nu inteleg de ce sa fiu turnator turnator e cel care isi toarna rudele sau vecinii sau colegii de munca.Dar cine reclama un strain nu inteleg de ce sa fie?! e aparare de drept.In alta ordine de idei cred ca a avut efect ca am urlat ieri dimineata la urcarea spre trapa ca o sa chem politia ca azi dimineata deja a fost liniste.
Nu aveți interfon la scara blocului? Camera video?
Poți discuta cu vecinii, cu șeful de scară, dar și cu administratorul blocului. Dacă nu se iau măsuri, faci sesizare scrisă la sectia de politie locală, către politistul de proximitate https://ro.wikipedia.org/wiki/Poli%C8%9Bia_de_proximitate
Nu îți recomand să urci in pod, dacă ești singură, ori dacă ești o persoană fricoasă, decât dacă ești însoțită.
Dar poți sta la pândă să vezi cine coboară din pod (bănuiesc că trebuie să treacă prin fața ușii tale, 15 minute de așteptare nu e o veșnicie)
Cred că e tot un vecin, probabil că și-a deschis un mic atelier in pod (depinde ce zgomete se aud).
Dacă nu aveți interfon la bloc, poate fi oricine.
Multumesc frumos scara noastra are interfon dar video nu dar nu ai inteles ceva-cand eu aud ca este sus cineva nu este cum sa urce din scara pentru ca trapa e inchisa cu lant si inchisa cu lacatul.Deci nu este cum sa urce din scara noastra dar linga noi este o alta scara a carui pod comunica cu podul nostru si de acolo pot urca oameni. Pina la urma urmei mereu aud tropaind pe trapa porumbei cred ca cineva din scara vecina a facut crescatorie de porumbei in podul nostru si umbla sa le dea de mincare.Saptamina viitoare vine la mine frate-meu si urcam impreuna sa vedem situatia reala.