| vladtheimpaller a întrebat:

Medicament in sange - lăsat fără permis

Va salut.
Acum 4 luni, in timp ce mă deplasam către serviciu am fost oprit în jurul orei 7:00 de un echipaj de poliție în vederea testării la alcool și droguri. M am supus testelor. Nu au existat urme de alcool dar la testul antidrog au ieșit opioide. Am fost la inml pentru recoltat sânge și urină. In 4 zile au venit rezultatele și am ieșit pozitiv în sange/urina cel mai probabil la codeina. Luasem cu o zi înainte, jumătate de pastila efervescenta de solpadeina pentru o durere acuta de burtă și masele. Menționez că este un medicament care se eliberează fara rețetă la orice farmacie.

Nefiind un cunoscator și nici neavând in zona o farmacie am luat ce am avut prin casa și care se potrivea ameliorării durerii mele. Niciodată nu m-am gândit că îmi poate aduce atâtea probleme o jumătate de pastila efervescenta luată cu o zi înainte.

Problema este că lucrez in sistem și mi s-a deschis urmărire penală și urmează să fiu audiat de parchetul militar. Ce sfaturi îmi oferiți pentru o mai buna apărare la procuror și eventual in tribunal? Am și avocat dar fiecare sfat este bine venit. Totodată la recoltarea de sânge mi s-au făcut și câteva teste de verificare a capacității mele de conducere pe drumurile publice. Mi s-au adresat întrebări de cunoștințe generale la care am răspuns fără probleme. După ce mi s-a recoltat sânge mi s-a făcut de doctorul respectiv și un test rapid de neurologie. Am mers pe vârfuri, m-am întors, mi-am atins vârful nasului cu ochii închiși. Toate astea fara probleme deoarece nu mă simțeam cu nimic afectat de acea doza infimă de medicament luată cu mult înainte. Eram perfect lucid și cu reflexe pentru a conduce. Am avut permisul de conducere de 10 ani fara nici măcar o amendă de parcare.

Va mulțumesc daca ați avut timp și ați ajuns până aici. Aștept sfaturile voastre. Deși cu siguranță vor fi multi care se vor gasi să facă haz de necaz.

5 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Spune adevarul si mergi linistit la audieri, ca se poate afla ce substante s-au gasit in sangele tau si daca coincid cu medicatia luata.
Nu, din pacate nu-i nimic de ras sau de facut haz, astea fiind cazuri reale dar ghinioniste.

Daunazi chiar am vazut cum un om serios a avut permisul suspendat temporar pentru consum de alcool, in situatia in care el nu bause nici un pic de alcool, dar folosise apa de gura cu alcool (listerin) ira la testul de suflat in aparat, a iesit pozitiv la alcool.

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Sfatul meu este sa spui adevarul si sa soliciti stabilirea exacta a substantei, respectiv daca ce a rezultat la analize sa fie comparata cu substanta din medicamentul luat.
In rest avocatul stie cel mai bine ce sa te sfatuiasca, ca sa fii achitat.

| FreddieM a răspuns:

Ai consumat vreodată vreun tip de substanțe stupefacenti? Excluzând medicamentele, desigur.
Cheers

| vladtheimpaller explică (pentru FreddieM):

Niciodată.