Prezumtia de nevinovatie se interpreteaza diferit, de la caz la caz?
Conform art. 396 din CPP, "Achitarea inculpatului se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d)", deci faptul ca inculpatul a comis fapta nu exclude posibilitatea achitarii acestuia, iar daca se pronunta achitarea, inculpatul este considerat nevinovat.
Eu consider ca in cazul prevazut la art. 16 alin. (1) lit. d) ar trebui sa se pronunte incetarea procesului penal, nu achitarea, deoarece o persoana care a comis o fapta prevazuta de legea penala (fie si dintr-o cauza de neimputabilitate) nu este absolut nevinovata. In felul acesta cei care au comis fapte penale neimputabile ar fi considerati oarecum nevinovati, deoarece nu au fost condamnati prin hotarare penala definitiva, insa se va face o deosebire intre ei si cei care nu au comis deloc fapte penale.

Prezumtia de nevinovatie nu se interpreteaza diferit de la un caz la altul, este o prevedere ce se aplica tuturor celor socotiti ca au comis o infractiune.
Si tu poti sa crezi ce vrei, legea spune altceva si se aplica atat timp cat este in vigoare.
Si in cazurile de neimputabilitate se considera ca nu exista infractiune, cum este in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, etc.

Daca din pledoaria avocatului apararii reiese ca inculpatul este nevinovat, deoarece acesta nu poate sa-si dea seama de actiunile sale, iar din declaratia inculpatului reiese ca el este nevinovat, intrucat nu a comis fapta ce face obiectul acuzatiei, rezulta ca ambii invoca prezumtia de nevinovatie, dar fiecare intr-un alt mod. Care este interpretarea corecta a prezumtiei de nevinovatie in acest caz, cea a avocatului sau cea a inculpatului?

Avocatul trebuie sa-si apere clientul de comun acord cu acesta, nu in contradictie cu el. Se va lua in considerare declaratia inculpatului.
Si sustinerea avocatului, ca si declaratia inculpatului, nu au nici o legatura cu prezumtia de nevinovatie.