Depinde ce varsta avea colegul tau la comiterea faptei.
" Limitele de vârstă ale răspunderii penale (Codul Penal).
Măsurile speciale de protecţie:
Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Copilul care săvârşeşte o faptă penală şi nu răspunde penal, poate beneficia, la propunerea direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului în raza de competenţă a căreia se află domiciliul copilului, de următoarele măsuri de protecţie:
• supravegherea specializată;
• plasamentul familial sau într-un centru specializat.
Supravegherea specializată constă în menţinerea copilului în familia sa, cu condiţia respectării unor
obligaţii precum: frecventarea cursurilor şcolare, urmarea unor tratamente medicale, interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane, beneficierea de servicii de consiliere sau psihoterapie,
etc. Plasamentul poate fi dispus în familia extinsă ori substitutivă ori într-un centru specializat, atunci când condiţiile pentru măsura supravegherii specializate nu sunt întrunite sau nu sunt respectate de către minor, respectiv, săvârşeşte alte fapte penale. Pe durata măsurilor de protecţie, copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, familia naturală, extinsă ori substitutivă a acestuia ori reprezentantul său legal, vor beneficia de servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.
Individualizarea măsurilor de protecţie:
În dispunerea măsurilor de protecţie Comisia de protecţie a copilului sau instanţa de judecată, va ţine
seama de:
• condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
• gradul de pericol social al faptei;
• mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
• riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte penale"
"După împlinirea vârstei de 16 ani, MINORII RĂSPUND PENAL ca şi majorii."
http://salvaticopiii.ro/upload/p00060008_Delicventa%20juvenila.pdf
Nu spui un element esential: ce varsta are faptuitorul. Spune aceasta si o sa-ti dau un raspuns concret.
Respectivul, avand sub 14 ani, nu raspunde penal.
Parintii lui, daca nu se retine raspunderea scolii, vor trebui sa plateasca spitalizarea celui vatamat si eventualele daune morale, daca o sa fie cerute de parintii celui vatamat. Cat o sa fie daunele nu se poate spune, cele materiale depind de zilele de spitalizare si costul unei zile si cele morale de cat o sa se ceara si cat o sa acorde instanta de judecata.
sabin89 întreabă: