Nu va da 30 de milioane.Desi meritati.Va poate da cate una de 5 milioane pentru deranjarea ordinii publice.Plangerile pot veni mai tarziu.
Ar fi bine sa va prezentati, altfel poti primi si a doua amenda.
Conform L.61/1991, rep. in 2014, citez:
"ART.2.Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;"
"31) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;"
"ART.3.(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct...31),...;
b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct.1),..."