Si nu ai solicitat indemnizatia pentru cresterea copilului dupa nasterea acestuia? Ai fi primit-o pana te-ai angajat si in timpul angajarii primeai stimulentul de insertie.
Daca depui acum cererea de acordare a indemnizatiei aceasta se va acorda numai de la data cererii, conform OUG nr.111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 15.(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă reprezentând indemnizaţii şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).
(1^1) Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică şi în situaţia în care se solicită stimulentul de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (2)."
Retro nu mai vezi nimic...
In perioada de sarcina trebuia sa te ocupi.
Cam ce faceai pe atunci?
Cel mai corect si argumentat raspuns, bravo IOANE