Cunosti codul penal si toate conditiile in care poti fi condamnat? Sau ai avut problema de genul?
Ai toate sansele sa faci puscarie reala, fiindca ai repetat fapta, din cauza ca ai deja antecedente. De data asta nu te mai iarta nimeni.
Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Art. 244
Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-244
Si daca ambele fapte au fost facute in acelasi an, nefind condamnat pe atunci?
In cazul tau este vorba de concurs de infractiuni si la prima pedeapsa se va adauga o treime din pedeapsa a doua.
Posibil ca si a doua pedeapsa sa fie cu suspendarea executarii si la fel pedeapsa rezultanta dar este posibil ca pedeapsa rezultanta sa fie cu executare atunci cand pedeapsa rezultanta este de peste 3 ani.
Conform Codului penal, citez:
"ART. 91. Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;"
Lasa ma ca nu-i tragedie daca pleci 2-3 ani in vacanta, te intorci de acolo om al societatii, sa nu iti mai vina tie in cap sa dai tepe.
Cel mai probabil o sa iti dea cu executare, mai mult decat sigur, te-ai consultat macar cu un avocat? el te-ar putea indruma mai bine.
toti gresim, dar nu toti stim cand sa ne oprim si cand nu.
mai mult de 2-3 ani cu executare nu cred ca o sa iti dea.
Pe judecatori nu ii intereseaza ca aveai 19 ani sau motivele pentru care ai facut asta, acolo nu exista scuze din moment ce ai facit asta.
ia-ti un avocat, cel mai bun sfat pe care ti l-ar putea da cineva, pana nu e prea tarziu.
Chiar daca faptele sunt facute in aceeasi luna, pedeapsa se ia in serios a doua oara, fiindca ai recidivat, demonstrand ca nu ti-a pasat ca ai fost iertat la prima abatere si ai repetat fara sa-ti pese, infractiunea.
Imi pare rau, dar in situatia asta, nici un judecator nu va fi bland cu tine, indiferent ce pedeapsa va decide.
Iarta-ma, dar ai gresit 1 data si ai fost prins. A doua oara nu mai este greseala, ci rea voiinta.
Tu ai citit ce am scris? Nu am recudivat, infractiunile au fost facute in 2019, eu am fost condamnat in iunie 2021 si urmeaza inca una maine, daca nu cunosti termenii, te rog nu ma informa gresit
Se poate da sentinta si peste 2-3 ani, cand se termina procesul.
Este un caz aici, al unui pusti de 16 ani, care a facut o gluma prosteasca fotografiind un coleg de camin cu puta in gura, in timp ce ala dormea. Poza i-a trimis-o celui mai bun prieten, care la randul lui a trimis-o altora. In felul asta s-a ajuns pe internet, la tot orasul, profesorii au aflat si parintii samd.
Parintii copilului fotografiat in ipostaza proasta, au facut plangere la Politie si au cerut sa se retraga pozele si sa se publice o scrisoare de iertare facuta public si evident au cerut despagubiri banesti.
Pustiul de 16 ani impreuna cu colegul care au facut poza si bagatul in gura, nu au luat in serios ce li s-a cerut, gandind ca sunt minori si nu li se va face nimic.
Doar 2 ani mai tarziu, cand toata lumea credea ca s-a uitat povestea si pustii aveau deja 18 ani impliniti, a sosit sentinta: puscarie 3 ani de zile, cu reducere la jumatate, in penitenciarul de adulti.
Povestea este aici, pe TPU, daca vrei o caut si ti-o arat... ca sa vezi ca o gafa sau infractiune facuta acum 2 ani poate avea repercursiuni si sentinta in cativa ani, cand procesul se incheie.
Acum, sa revenim la povestea ta.
Ai primit deja o sentinta blanda si urmeaza sa o primesti si pe a doua, fiind probabil tot pentru inselaciune, deci "fapta repetata".
Eu iti doresc tot binele din lume si sentinta blanda, dar nu va fi decizia mea...
NU, si dupa cum vezi m-am inselat, pentru ca Ioandelasal stie cu adevarat bine legea aici, pe TPU
Salut, sunt la prima fapta cu trafic de droguri de risc și mare risc, și urmează să fie în pronunțare luna asta care vine și procuroarea a spus ceva de genul că de la 1 an la 5 ani condamnare dar pot avea la pronunțare șanse de suspendare?
Buna, sunt la prima fapta cu trafic de droguri de risc și mare risc, și urmează să fie în pronunțare luna asta care vine și procuroarea a spus ceva de genul că de la 1 an la 5 ani condamnare dar pot avea la pronunțare șanse de suspendare?
Da, se poate, daca pedeapsa aplicata va fi de maximum 3 ani.
N-ai facut un acord de recunoastere a vinovatiei cu procurorul?
G777 întreabă:
AndrewTate7789 întreabă: