Te-ai putea inscrie la somaj, ai stagiul de cotizare. Du-te la firma la care ai lucrat si solicita o adeverinta ca nu te-au angajat, dupa perioada de proba, fiindca nu mai aveau nevoie.
Din punct de vedere al legislatiei muncii firma a procedat legal, conform Codului muncii, citez:
"ART.31.(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncã se poate stabili o perioadã de probã de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizeazã exclusiv prin modalitatea perioadei de probã de maximum 30 de zile calendaristice.
(3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probã, contractul individual de muncã poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisã, fãrã preaviz, la iniţiativa oricãreia dintre pãrţi, fãrã a fi necesarã motivarea acesteia.
(4) Pe durata perioadei de probã salariatul beneficiazã de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevãzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncã aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncã."
Si perioada de proba constituie vechime in munca, implicit stagiu de cotizare.
Pot obtine somaj doar cei carora le-a fost desfacut contractul individual de munca din motive neimputabile. In decizia de desfacere a CIM scrie pentru ce ti-a fost desfacut contractul. Daca nu este din vina ta si daca indeplinesti si conditia de a avea un stagiu de cotizare de cel putin 12 luni in ultimele 24 luni poti obtine somaj. Numai bine!
Fiind in perioada de proba, am primit doar o notificare scrisa in care am fost anuntat ca am fost dat afara, fara un motiv sau preaviz.Inainte de aceasta perioada de proba de 3 luni am lucrat un an si 7 luni... Mentionez ca nu am facut pauza de loc intre job uri, doar am fost mutat de la o firma la alta, respectiv am semnat un nou contract.
Nu sunt in relatii foarte bune cu cei unde am lucrat, tocmai de asta am fost dat afara. O sa ma duc si la somaj sa intreb. Mersi frumos oricum pentru sfaturi.
Te-ai putea inscrie la somaj, ai stagiul de cotizare. Du-te la firma la care ai lucrat si solicita o adeverinta ca nu te-au angajat, dupa perioada de proba, fiindca nu mai aveau nevoie.
Din punct de vedere al legislatiei muncii firma a procedat legal, conform Codului muncii, citez:
"ART.31.(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncã se poate stabili o perioadã de probã de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizeazã exclusiv prin modalitatea perioadei de probã de maximum 30 de zile calendaristice.
(3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probã, contractul individual de muncã poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisã, fãrã preaviz, la iniţiativa oricãreia dintre pãrţi, fãrã a fi necesarã motivarea acesteia.
(4) Pe durata perioadei de probã salariatul beneficiazã de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevãzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncã aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncã."
Si perioada de proba constituie vechime in munca, implicit stagiu de cotizare.
sabin89 întreabă: