Dai toata suma pe care o ai de dat lunar. Chiar daca o dai la 3 luni. Puscarie faci daca te da ea in judecata pentru neplata. Dar trebuie sa primeze constiinta ta. Totusi este copilul tau.
Nu, nu poti plati una din trei, daca asta intrebi. Eu asa inteleg. Raman restante celelate doua luni, la care se mau adauga doua si...
Platesti o data la trei luni, dar pentru toate cele trei luni. Desi, nu e tocmai corect. Stomacul copilului nu asteapta trei luni pana ii vin banii.
Codul civil, care reglementeaza intretinerea (pensia alimentara), nu prevede nici o pedeapsa. Pedeapsa este prevazuta de Codul penal, in cadrul infractiunii de abandon de familie, citez:
"ART.378. Abandonul de familie
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta."
Se poate sa platesti si asa cum spui tu, doar ca iti va fi mai greu decat sa faci plata lunara. Si daca nu platesti integral cele 3 luni se vor aduna, de fiecare data restante care pot ajunge la nivelul a mai mult de 3 luni de pensie si se poate face plangerea penala.
Nu sunt eu tatal) Eu sunt copilul, aia e chestia) Nu eram eu asa de babuin sa nu dau o pensie alimentara
M-am referit la modul general, nu in special la tine. Am platit pensie alimentara cu ceva ani in urma. Si cu toate ca fosta si copilul locuiau la 3 km de mine, in acelasi oras, trimiteam numai prin posta si pastram avizele de plata. Pentru orice eventualitate.
FreddieM întreabă: