| GEORGEGEO5 a întrebat:

Salut.Sotia mea este însărcinată și lucrează doar de 2 luni și vrea să ia prenatalul.Se poate plăti asigurarea de sănătate pentru că din câte am înțeles trebuie sa aibă 6 luni de când lucrează

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu se poate plati, dar poate beneficia de concediul de maternitate, chiar daca nu a lucrat 6 luni, si in cazul unor perioade numite stagii de asigurare asimilate, conform art.8, alin.(2) din OUG 158/2005, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(2) Se asimilează stagiului de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care:
  a) asiguratul beneficiază de concediile şi indemnizaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
  b) a beneficiat de pensie de invaliditate;
  c) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu examen de licenţă sau de diplomă organizat în prima sesiune. Dovada absolvirii cursurilor de zi ale învăţământului universitar se face cu diplomele eliberate de instituţiile autorizate, în condiţiile legii. Dovada duratei normale a studiilor respective se face cu diploma de absolvire, foaia matricolă sau cu adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ superior;
  d) a beneficiat de indemnizaţie lunară pe perioada concediului de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, de indemnizaţie pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  d^1) persoanele asigurate au realizat, în temeiul legislaţiei interne a unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene pentru care sunt incidente prevederile legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, stagii de asigurare atestate prin intermediul formularului european privind totalizarea perioadelor de asigurare, eliberat de instituţia competentă la care acestea au fost asigurate anterior;"

7 răspunsuri:
| GEORGEGEO5 explică:

Eu voiam sa știu dacă poate plăti asigurarea din urmă pe 6 luni

| Brizbriz a răspuns:

Din cate stiu eu, pentru chestii care nu iti pun viata in pericol, trebuie sa lucrezi cel putin 11 luni, nu 6, insa daca viata iti este pusa in pericol, poti sa lucrezi de 2 minute si tot se ai dreptul la concediu medical (adica, CE?!? mai bine mori decat sa nu fi platit?!? )

totusi, FOARTE PROBABIL ca o sarcina se incadreaza, din cauza ca e un lucru care 1. ii pune viata mamei in pericol (oamenii sunt sigurele... animale care nu pot naste fara ajutor) si 2. legile sunt facute pentru viitorul tarii, care are nevoie ca cetatenii sa nu riste sa moara la colt de strada ca altfel mor de foame

totusi, NU stiu legea, asteapta pana iti raspunde Ioandelasal, el CHIAR stie legile

| CristiDinBucuresti a răspuns (pentru GEORGEGEO5):

Acum am inteles, deci trebuie sa mergi la casa de asigurari de sanatate din băneasa daca stai in Bucuresti, si sa i intrebi pe ei, dar luni intre orele 8-16, maine este inchis.

| mi25 a răspuns (pentru Brizbriz):

Nu am inteles cum "pentru chestii care nu iti pun viata in pericol, trebuie sa lucrezi cel putin 11 luni"? Ce vrei sa spui?
Concediul de maternitate si de cresterea copilului sunt unice si nu se confunda cu altele. Sunt reglementate prin lege stricto-sensu.
De concediu medical de boala beneficiezi de la data de cand ai inceput munca, nu-ti trebuie 6 luni de vechime.

| Brizbriz a răspuns (pentru mi25):

Nu stiu legea, mai ales la concedii maternale nu stiu

stiu SIGUR ca pentru anumite chestii se poate da concediu medical orice ar fi, in mod sigur pentru
"nu te duci la spital iti este pusa viata in pericol"
atunci ai dreptul 100% la concediu medical platit

pentru altele nu, de exemplu daca ai surube in oase, care trebuie scoase dupa un an, iar dupa un an, tocmai te-ai angajat de o luna, daca te duci sa iti scoti surubele, atunci e concediu neplatit sau lucrezi 11 luni ca sa ai dreptul la concediu medical pentru asta (la asta m-am intersat personal, pentru ca e cazul la mine)

| mi25 a răspuns (pentru Brizbriz):

Sa stii ca plaja concediilor medicale este larga, dar sunt cateva repere fixe:
1. De concediu medical platit beneficiezi daca ai contribuit la sanatate cel purin 6 luni in ultimul an. Eu spuneam ca de concediu medical se beneficiaza din prima zi de munca, dar nu am zis de concediu medical platit. Pana nu ai 6 luni de munca in ultimul an beneficiezi de concediu medical neplatit, pentru justificarea lipsei de la munca.
Cat se plateste la suta concediul medical este iar o alta plaja de plata.
Iti recomand sa citesti https://www.metropolitanlife.ro/......-medical/, unde face o sinteza despre concediul medical.

| Brizbriz a răspuns (pentru mi25):

"acum 58 minute | mi25 a răspuns (pentru Brizbriz):
Sa stii ca plaja concediilor medicale este larga"

da, dar can m-am angajat, se vehicula 11 luni, nu 6
poate sunt 6 acum, nu te contrazic