Titlul de proprietate se emite de Comisia judeteana, pe baza propunerii Comisiei locale. Daca s-a eliberat deja titlul de proprietate ar trebui ca bunicul sa-l aiba. Poate Comisia locala nu a trimis propunerea la Comisia judeteana.
Conform L.18/1991, rep. in 1998, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.64.(1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a carei rază teritorială este situat terenul.
(2) Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă."
Stiam ca in astfel de cazuri ar fi nevoie de semnatura fratilor bunicului tau precum ca sunt de acord ca acesta sa intre in drepturi(insa nu stiu sigur)
ori vorbesti cu un avocat ceva sau cheama televiziunea
Daca terenul este pe numele mamei bunicului atunci trebuia sa faca succesiunea dupa mama sa si obtinea, impreuna cu fratii/surorile sale (daca are) un certificat de mostenitor si in baza acestuia ar fi obtinut dreptul de proprietate si era intabulat in cartea funciara. Dupa aceasta putea sa faca partajul cu fratii sai.
Salut! Am uitat sa mentionez, cred ca din graba sau neatentie, faptul ca bunicul meu a apelat la un mediator si, au semnat toti fratii pentru imparteala terenurilor pe un act eliberat de acesta. Problema e ca titlul de proprietate, din cate am inteles, trebuia sa il trimita astia de la primarie la municipiu, pentru ca sa se poata continua procesul [cred], si nu vor sa il trimita. Il tin la ei si ne tot amana, argumentand niste abureli, adica il tin la ei si nu vor nici sa il elibereze, nici sa il trimita mai departe, la municipiu, ca sa se poata continua procesul actelor. Ce as putea sa fac in situatia asta? Acord funda daca ma poti ajuta la problema aceasta! Multumesc!