Vreau un răspuns de la cineva care cunoaște bine legea, nu doar așa din auzite.
Se dă un Program MLM care este înregistrat legal ca SRL și care are un parteneriat pentru strângere de fonduri cu o Fundație cunoscută, în folosul susținerii financiare a acesteia.
SRL-ul respectiv, încheie un contract cu un sistem de plată gen Payoneer sau Payza, la care se conectează participanții programului pentru strângerea de fonduri precum și Fundația respectivă.
Rolul lor este de a oferi un suport financiar anual care jumătate reprezintă donație pentru Fundație iar jumătate reprezintă motivație financiară pentru participanții ascendenți. Fiecare la rândul lui, invită oameni care să susțină Fundația iar conform unui plan de afiliere, ei primesc comisioane anuale pentru că alți oameni susțin anual Fundația prin intermediul lor.
Întrebarea este: Dacă atunci când un participant face plata, aceasta este distribuită imediat de Payoneer (să zicem) în conturile Payoneer ale destinatarilor (participanți și Fundație), fără ca firma ce susține legal MLM-ul să aibă vreun amestesc, încalcă cu ceva legile române?
Pentru că în cazul unei astfel de soluții de plată, banii nu intră în conturile Companiei.
Către Companie, participanții plătesc o mantenență anuală separată de plata menționată mai sus, între 3 și 5 euro (să zicem), iar compania și participanții plătesc impozit la Stat pe venit.
Pun întrebarea, pentru că am găsit un proiect internațional similar din străinătate, și doresc opinia cuiva care cunoaște legea românească.
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Pe scurt, un MLM vinde bunuri sau servicii reale. Daca nu face asta si e vorba doar de bani, este o schema piramidala si urmeaza sa primeasca vizita mascatilor.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.220.35.83) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro