Cum poți să zici așa ceva? Il superi pe tatuca nostru Klaus!
Pai de cine suntem noi condusi de Biden? Nu crezi că e putin cam senil
N-ai vrea tu, că tot te preocupă asta?
Pese - premierul nu se alege, se NUMEȘTE
Presedintele tarii e aproape simbolic. Prerogativele lui constitutionale sunt minime. Deci, desi Iohannis in acest moment, dar si in trecut, a fost si este mut, nu prea are importanta.
Puterea reala e a Premierului. Desi el conduce executivul impreuna cu Presedintele, puterile lui sunt mai substantiale. Sigur, uneori e greu sa faci distinctia intre reprezentantul executivului, de aceea intervine CCR. In alte state, spre exemplu Franta, este o cutuma ca Presedintele reprezinta statul pe plan extern cand vine vorba de reprezentantul executivului. Problema apare in cadrul UE in special, in sensul ca cine reprezinta statul in Consiliul UE.
Ca premier, probabil o personalitate ca si a lui Basescu ar fi potrivita. Desi in al doilea lui mandat societatea romaneasca evoluase pentru a mai fi compatibila cu toate ideile lui, omul a fost un animal politic.
Pu tin vrea că oamenii lui sa moară în sărăcie și propaganda. Și îi reușește. Matricula de 1000ori mai bun
Sunt serios pe ce se bazează ce spui ai fost acolo ai dovezi? Ai sa ne acoperim ce spunem.
Uite preturile în Rusia în după
" marile sancțiuni "
https://youtu.be/tHFl-VlRAEE
Noi ( Europa) le am dat sancțiuni și pe noi ne doare mai tare
230 dolari salariu minim in Rusia.
Oamenii se duc voluntari la moarte în război pentru câteva ruble.
Și tu termină cu propaganda rusă pe TPU.
G777 întreabă:
AndrewTate7789 întreabă: