| Sofer a întrebat:

Se poate radia fiscal o mașină înscrisă pe România?(pentru a evita plata impozitului uriaș). Eu am înțeles ca se poate dar nu o sa mai poți vinde mașina cu transfer pe alt proprietar. În schimb se mai poate radia din circulație dacă vreau sa o vând altcuiva și sa o înscrie pe el?
În privat pot explica mai exact situația.

16 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

Evident că poți s-o (rediezi apoi s-o) vinzi altcuiva care o inmatriculează pe el și plătind astfel impozit

in privat, du-te la un intermediar v-c auto, te "rezolvă" instant

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu se poate, fara ca mai intai sa fie radiata din circulatie.
Conform Ordinului MAI nr. 1501/2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
ART. 24.(1)Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot depune o cerere privind radierea din circulaţie, al cărei model este prevăzut în anexă, dacă fac dovada depunerii acestora într-un spaţiu adecvat.
(2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data:
a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
c) declarării furtului vehiculului;
d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
(3)Vehiculul declarat, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân ori abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
(4)Vehiculul pentru care poliţia rutieră a dispus radierea din circulaţie, potrivit legii, se radiază de la data comunicării măsurii.
(5)Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale.
  ART. 25.(1)Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărţii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fişei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4).
(2)În cazul vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1993, care deţin certificate de înmatriculare şi numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricaţie mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declaraţii pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moştenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulaţie şi nu mai circulă pe drumurile publice."

| mgtow a răspuns:

Mai bine o inscrii in BG si ai cheltuieli mici cu ea.

| Simpatic a răspuns:

Pretenas daca nu iti permiti un motor mare o vinzi si iti iei una pe masura ta, e atat de simplu! Si dupa ce o vinzi normal ca o radiezi fiscal de pe numele tau si o ia in primire cel care o cumpara.
Acum sunt curios ce cilindree are masina ta.

| Sofer explică (pentru Simpatic):

3.0d e60. De asta întreb dacă se poate. Oricum o scriu la bulgari big grin aprox 1000-1500 lei taxe anuale.

| Simpatic a răspuns (pentru Sofer):

Eu sa fiu in Parlament v-as bloca pe astia cu masinile pe Bulgaria, adica poluati la mine in tara dar platiti la altii taxe, cel mai meltenesc lucru.
Dar stii care-s cei mai mari tarani? aia care au masini diesel cu volan pe dreapta, cu aia chiar am ceva, dupa ce ca au dat taranoii la jumatatea de pret a unei masini sh, o mai inscriu si pe bg ca sa arate ca nu-s melteni de tot.
Va sa zica eu de prost am platit ani de zile impozit la M3 3,2i laughing
E alegerea ta unde o inmatriculezi, eu mi-am expus ingrijorarea ca cetatean, nu este ok sa "poluezi" tara asta si sa platesti la aia ca sa le ridicam la carnatii aia din Bulgaria economia!
Fiti si voi mai nationalisti, americanii nu platesc impozit in CANADA la monstrii aia pe 6200 cm3impozitul. chiar daca in canada este mai mic impozitul.

Ce te faceai daca aveai 3000 cm3 turbo benzina tatut? Eu mor pe astia care aveti cilindree dar nu aveti bani nici de impozit nici de combustibil.
La mine pute judetul a cazane diesel, toti besinosii si proxenetii se dau mari cu tigaile lor unele depasesc lejer 30.000 de coco sh, dar cand fetitele lor nu produc o zi nu au bani nici de shaorma saracii.
Eu cu tigaia mea de 25k euro ii bat la c0r din orice pozitie, am si casco, am si 2 plinuri pe luna de benzina, dar am eu 3 litri motor? Nu am laughing

Pui mei 3000 de lei pe an impozit nu mi se pare cine stie ce...mai ales daca iti scoti iubita la produs.
Pentru restul luati-va ma opel cu motor de 1.2 ce are? Numai aveti smecherie in voi? Masina nu e pentru besini, masina e pentru a te simti bine si pentru a te duce din A in B

| Sofer explică (pentru Simpatic):

Aia 3000 lei pe care dau la impozit aiurea+rca care e aproape 1500 lei pe an..sa plătesc atâtea într-o tara care nu îmi oferă nimic și unde salariile sunt de toată speță. Înțeleg ca îmi iau hate ca vreau pe bg. laughing

| mi25 a răspuns (pentru Sofer):

Ce masina ai de platesti 3000 de lei impozit? Eu la Logan am platit 49 de ei, iar la Nubira ii 81 de lei? Fudulia se plateste.

| Sofer explică (pentru mi25):

E60 3.0d

| mi25 a răspuns (pentru Sofer):

"BMW E60 – masina oficiala a dubiosilor care acum dau de primii bani." spune un specialist.
Totusi, nu cred ca platesti 3000(trei mii de lei) impozit.

| Simpatic a răspuns (pentru mi25):

A zis bmw seria 5 motor 3000 cm3, astea sunt taxele la noi in tara ce sa-i faci

| Simpatic a răspuns (pentru Sofer):

Eu as proceda altfel, as vinde masina asta si as alege daca asta iti place un bmw an mult mai nou de preferat turbo benzina sau twin turbo diesel, cu o cilindree de 2000 dar an mai nou, obtii puterea pe care o ai tu acum cu 3000 cilindree, si astfel numai platesti atat impozit anual si atat RCA, la 2000 cm3 vei plati impozit anual in jur de 220 de lei /an si RCA vreo 1100 lei
Ma gandeam de exemplu la seria 5 F10 525d, stiu insa ca sunt ceva mai scumpe decat modelul tau, dar cum ziceam cilindree mai mica putere asemanatoare

Si eu as vrea sa am un diesel asa de joaca cu cuplu de 600 Nm sa ma bage in scaun la fiecare apasare de pedala, dar nu as renunta la masina mea luata de noua cu care fac 10k km pe an
Daca o vand pe a mea mi-as lua un biturbo serios de +300 CP dar la ce folos? sa dau o galagie de bani pentru o senzatie?
Cateodata trebuie sa faci compromisuri, din pacate.

| mi25 a răspuns (pentru Simpatic):

Scuze, eu am inteles ca impozitul este 3000 lei (noi)

| Simpatic a răspuns (pentru mi25):

Uite si aici dovada : https://www.promotor.ro/......e-18971608
Costurile impozitului anual pot diferi usor cu 10-20-30 de lei fata de preturile de acolo deoarece depinde de la judet la judet, cum a stabilit fiecare Primarie, dar in principiu astea-s preturile de referinta, cine plateste inainte de 31 Martie (inclusiv) primeste o bonificatie de 10%, adica se scade 10 la suta din impozit la casa/apartament si masina.

| mi25 a răspuns (pentru Simpatic):

Omule, ai dreptate! Scuzele mele. Eu nu-mi permit o asemenea masina, de aceea nu am vrut sa cred.

| Simpatic a răspuns (pentru mi25):

Stai linistit nu e nicio problema.
Sincer sa fiu nici eu nu-mi permit sa dau 2500 de lei degeaba pe an, de aceea am si renuntat in trecut la masina cu motor de 3200 cm3 ca facea paguba.
Acum poti fenta impozitul sa zic asa, iti iei o masina turbo de cilindree relativ mica dar cu putere mare...insa pretul unei masini putrenice este mare e adevarat.
Sunt destule masini turbo benzina sau diesel care trec de 300 CP la o cilindree de 2000 cm3, care mi se pare o clindree de bun simt.
Cand stau si ma gandesc ca am vecini cu motoare de 1.2 happy sau loganele astea "turbo" cu 0, 9 litri innebunesc, astea tin cu casa, dar si cand urci o panta isi dau viata saracele, unde mai punem ca un motor de cilindree mica caruia i s-a montat un turbo in timp va avea probleme de uzura mare...nu inteleg prostia asta cu downsizeul impus de VAG si ale lor 1.2-1.5 tsi-uri, ford cu a lor 1.0 etc isi bat joc de banii cumparatorilor pentru ca masinile alea sunt un fel de unica folsinta, daca le duci in turatie mare (Cele pe benzina) dupa ce ies din garantie vor consuma ulei de alde +1 litru la 1000 km
Deci cu alte cuvinte si cilindreea mare are punctele sale forte, motorul este mai menajat, nu trage din greu, e un motor de viata lunga, costurile in schimb sunt pe masura.

Eu am alta filosofie cand e vorba de masini, eu cumpar doar modele noi pe care mi le permit eu, in tragetul 20-25k euro, le bag benzina de calitate, le fac revizii doar la reprezentanta si cu piese originale, am casco, nu ma arunc la motoare mai mari de 2000 cm3 dar nici sub 2000 niciodata, atat imi permit