Nu se mai poate nici prin partaj, prevederea respectiva a fost abrogata prin OG 16/30.07.2013. In prezent, in afara cazului ca autoturismul a fost inmatriculat in perioada 2007-2011 si nu s-a cerut restituirea taxei, nu se plateste timbrul de mediu in urmatoarele cazuri, citez:
"ART.8. Timbrul nu se plăteşte atunci când autovehiculele sunt:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor art. 3 pct. 50 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere;
b) acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică;
c) confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d) destinate competiţiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare;
e) dobândite prin moştenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii."
Ce sa se judece in regim de urgenta? Inca n-am auzit ca o persoana sa fi primit suma platita pentru timbrul de mediu. Si acest tip de procese nu se judeca in regim de urgenta.
Ti-ai luat banii pe vechea reglementare si nu pe OUG 9/2013 privind timbrul de mediu.
S-o crezi tu, masinile pentru handicapati trebuie sa fie adaptate handicapului.
Vad ca nu-mi citesti raspunsurile. Ti-am scris ca prevederea respectiva a fost abrogata.
Îți faci raru la București, faci poze la mașină și te duci să aranjezi cu băieți de la un service atestat de rar, dai 2 milioane și gata. Nu te costă exagerat.
Și mai bine ți-o înscrii pe Bulgaria, e mai ușor decât o grămadă de bani aici.
Nu toate persoanele care au pensie de handicap au masini speciale, sunt multi in pensie din cauza handicapului dat de boli interne, infectioase, neoplazii, etc. Masinile adaptate special se refera la handicapul fizic, dat de lipsa unui membru.