| tche a întrebat:

Am încercat să scriu un short story. Abia l-am terminat, nu e editat, nu e corectat, e primul draft brut. Am nevoie de critici, păreri, orice. Dau fundă.

Mă plimb printre rafturile de la Flanco și în final îmi aleg prăjitorul de pâine. E roșu lucios și pare să fie destul de bun cât să-mi iasă pâinea așa cum o vreau eu, destul de caldă cât să mi se topească untul și destul de moale cât să nu-mi înțep limba în firmituri. Îmi chiorăie mațele, mă aplec după cutie și îmi pocnește spatele. În reflexia cuptorului de microunde de alături par foarte ghebos. Merg spre casă și mă gândesc la mama, și ea mă certa că merg cu gâtul strâmb, ca un curcan, hmm, de mult n-am mai mâncat unul. Dacă-mi rămân bani, zic. La capătul rândului îmi sare un angajat în față și-mi spune să merg cu el la probe mai întâi.
-Pot să plătesc acolo?, îl întreb.
-Nu, nu, doar la casă.
-Păi și nu pot să fac asta mai întâi? îi fac semn cu capul spre casierița plictisită. Cât încă nu-i coadă.
Începe să vorbească repede și mă fraierește cu niște politici ale firmei din care eu nu prea înțeleg mare lucru, dar îmi vreau prăjitorul intact așa că-l urmez la ghișeul din spate, unde alt tip mestecă gumă uitându-se la noi. Abia când ajungem la masa lui de lucru îmi spune să-i dau cutia și scoate prăjitorul de pâine, îl pune în priză și apasă pe maneta din dreapta.
-Uitați, merge, se aprinde butonul.
Stânjenit, arăt cu degetul spre aparat și întreb:
-Dar se și încălzește? Face pâinea bună?
Își trece palma deasupra aparatului și-mi spune că da, să încerc și eu. Are căldura unui cuptor din lut și mă uit mirat la micul dispozitiv mecanic, apoi îmi iau postura de savant, și bucuros exclam:
-Oh, dar e ca la țară.
Tânărul din fața mea zâmbește mândru, de parcă el l-ar fi făcut. Scoate de sub tejghea un pix și o ștampila, ia din cutie o foaie și-mi semnează garanția uitându-se bine la numele produsului. Cred că o să își ia și el unul. Dacă vrea, pot să îi aduc o dată o felie, să vadă dacă-i place, poate chiar să-l chem la o cafea.
-Hmm, Hitchomix. Pentru o chinezărie merge bine. Mă mir că nu i-a sărit siguranța din prima, încearcă el să facă o glumă.
Mă simt jignit și nu-l mai invit nicăieri, să-și facă singur pâine dacă vrea. Îmi scot singur prăjitorul din priză și le bagă repezit în cutie, apoi fac o piruetă și mă îndrept drept spre casă fără să mai dau bună ziua. Acolo e coadă și nu-l mai văd nicăieri pe cel care m-a aburit. Pe semne că îi e rușine. În fața mea stau mai mulți oameni neinteresanți, niște femei în cămăși de birou și un om de o seamă cu mine, cu căciulă de blană pe cap și o telecomandă universală în mână. Mi se pare o prostie și îmi dreg puțin glasul, poate mă observă, poate se întoarce cu spatele și apuc să îi spun de ce nu sunt bune, dar mă ingoră. Chiar când mă pregătesc să-l bat pe ușor pe umăr, aud în spatele meu pașii a două persoane și mă opresc să le ascult. Poate ele vor să vorbească cu mine. Sunt mamă și fiică iar cea mică nu pare să aibă mai mult de 5 ani după cum stâlcește cuvintele.
-Și ia spune, măi mami, ce ai mai văzut interesant pe aici?
-Pai, batelii, calcase cololate, un nenea cu platonu mul-
-Paltonul se zice, pui.
-Da, da, cu paltonu’ muldal și ulât. Câh.
Femeia din spatele meu falsează un "aoleu, nu-i frumos să vorbești așa, se supără domnu", dar nu o ceartă mai tare de atât. Și ea crede același lucru despre paltonul meu, parcă simt cum îmi sfredelește ceafa cu privirea, aș vrea să nu se mai uite la mine, m-aș întoarce chiar să-i spun asta, dar acum trebuie să par degajat de parcă n-aș fi auzit nimic. Coada înaintează. Fără să-mi dau seama, moșul din fața mea ajunge în sfârșit la casă, deci asta înseamnă că urmez eu. Îmi scormon buzunarele după portmoneu dar nu reușesc să-l găsesc nicăieri. Îmi aduc aminte că l-am pus într-unul ascuns, care vine în interiorul hainei, fix deasupra umărului. Dau să-l scot dar nu reușesc cu o singură mână și mă gândesc să țin cutia între haine ca să-l pot lua. Vârfurile urechii îmi pulsează înroșite și mă simt penibil cum îmi contorsionez tot corpul de parcă aș fi un păianjăn cu picioar rupte. Ambalajul îmi alunecă câte un pic, dar mă gândesc că-l pot ține. Asta până când vine zgâtia de copil și-l împinge cu piciorul. S-a făcut atât zgomot în magazin încât toată lumea se holbează la mine. Casiera se uită peste umărul ăluia cu ditamai încruncătura și scutură din cap nemulțumită. În spate, coada se înghesuie să afle despre cine fu vorba, iar bodyguardul îmi atrage atenția să fiu mai grijuliu cu marfa lor. Doar mama o ceartă pe fată foarte tare, mârâie la ea și o smucește de mână. Îi spune că oricum n-au bani, că mereu îi face toate poftele, că ea de ce nu poate sta cuminte, dar sub reproșuri știu că nu-i pasă câtuși de puțin de mine. Îi e frică să n-o pun să plătească eventuala pagubă. Dar eu am încredere în drăguțul ăsta de Hichomax și știu că e trainic și demn, ca mine.
Mă simt mai bine când ies din magazin. Am un aparat nou de pâine și știu că o să fie cel mai bun de până acum. Nici n-am dat mult pe el și era și ultimul. Poate fata aceea era invidioasă și de aia a vrut să mă facă să mă simt atât de prost. Mama ei nu-i luase așa ceva. De fapt nici mie nu-mi lua mama multe lucru- ah, curcanul. Se face verde și după ce traversez nu o iau la stânga, spre casă, ci merg tot înainte, după farmacie la măcelăria din piață. N-am mai intrat niciodată acolo pâna acum, dar le-am auzit de curând pe vecina de la parter vorbind cu cea de la cinci despre locul ăsta și cică aveau cea mai bună carne. Mă opresc în fața magazinului vopsit din cap până în picioare cu alb, și văd că deasupra ușii întredeschise de tablă scria o dată numele. Pare cam amărăt și nu arată deloc a loc prea primitor, mai ales că în fața geamurilor pete care a trecut vopseaua stau niște gratii sănătoase. Totuși intru și dau bună ziua. Înăuntru sunt două femei care-mi răspund scurt din cap înainte de-ași continua conversația. Ambele poartă șorțuri la fel, doar că pe cea brunetă cu părul năclăiat pare minuscul, în timp ce, pe cea cu părul gri sau blond murdar, stă ca pe gard și-i face fața să pară și mai ascuțită. Mă apropii de vitrină și mă uit la toate bucățile alea sângerii de carne, dar cu coada ochiului sunt atent la gesturile grăsunei. Vorbește despre pâine și-și agită mâinile alea mari și puternice de parcă ar frământa aluatul, explicându-i celeilalte cum s-o facă mai crescută. Blonda cenușie mă observă și-și ridică capul în direcția mea:
-Vă servim cu ceva, domnu’?
-Aș vrea niște pulpe de curcan. Și gâturi, dacă aveți.
-Cât să fie?
-De 15 lei.
-Așa puțin? Abia dacă ajunge de-o mâncare, oftează blonda.
Cea mai mare continuă să-i dea sfaturi celeilalte despre semințe, cât îmi adună carnea, iar eu o ascult fascinat, cum vorbește puțin rârâit și cum i se ridică obrajii roșii din când în când, când zâmbește. Cealaltă ia pachetul și îl cântărește, iar eu mă grăbesc să-i dau banii, ca să-i dau șansa bruntei să-mi întindă plasa. O prind de degete când o apuc și mă uit pe furiș în ochii ei, iar ea își lasă genele în jos și așteaptă. Aproape că uit ce voiam să-i spun și abia reușesc să scot pe gură:
-Făină.
-Ce? întreabă ea de parc-ar încerca să mă găsească prin ceață.
-Vorbeai de pâine și ai zis că nu mai există niciuna ca aia de la fabrica de pe lângă Botoșani, cu fâină 0000. I-adevărată treabă că s-au stricat culturile și s-au amestecat soiurile de grâu, dar țin morțiș să te contrazic la faza asta. Am eu un prieten care încă o produce, de la el îmi iau pâinea. E cea mai bună. Uite, dacă vrei, te invit la mine mâine dimineață să o guști, mi-am luat și prăjitor, ai să vezi.
-Oh, monșer, îmi pare rău.
Îmi arată degetul de la mâna stângă cu o față pe care se citește mila, deși sunt sigur că ea vrea să cred că-i tristețe. Încerc să-i explic că aici e vorba despre altceva, despre o pasiune înaltă pe care e clar c-o împărtășim amândoi, iar soțul ei n-are de ce să se amestece în asta, mai ales dacă nici măcar nu-i cumpără făină atât de bună, dar ea doar scutură din cap cu un aer vinovat și mă enervez. Mă face să mă simt ridicol, așa că-mi cer scurt restul și trec înțepat pragul magazinului. Tot drumul mă gândesc la cât de rău mi-a mers azi și aproape că nici nu observ când una dintre pisicile de la bloc își vâră gheara în punga mea de mâncare. Lovesc cu piciorul în asfalt:
-Zât mă de aici.
Se sperie și fuge, iar astă mă face să mă simt mai bine. Măcar ea știe să mă respecte. Las jos prăjitorul cât îmi caut cheile de la bloc, iar după ce deschid ușa, mă întorc și dau iarăși de ea. Își fraeacă trupul și coada de cutie și pare curioasă de ce-i înăuntru. Mă uimește cu intuiția pe care o are și mă gândesc că poate e mai rafinată decât cred, așa că o las să intre înăuntru și o chem pis-pis spre apartamentul meu. Se șterge cu lăbuțele pe preș, apoi sare în mijlocul holului și mă privește umflându-și pieptul. Trec pe lângă ea și îmi las plasa pe blat, apoi mă apuc să montez microundele. Îl pun pe un taburet mic, căci firul e prea scurt și n-am niciun prelungitor prin casă. Mă întreb dacă să îl încerc chiar acum, dar mă răzgândesc și mă apuc să curăț bucățile de curcan. Uneori îi mai arunc câte o pieliță, iar la final am grijă să nu-și strecoare capul în cuptor. Seara mâncăm împreună, îi spun să stea la masă și mă ascultă. Nu-i plac cartofii și îi dă cu boticul la o parte. Eu mă ridic și scot din dulap o pâine neîncepută, caut un cuțit și cu foarte mare îndoială încep să tai două felii. Le iau și le pun în prăjitor, apăs butonul, și mă întorc să iau untul din frigider. Când aud sunetul de arc, scot feliile și le pun pe o farfurie cu flori. Ridic una și e simt o căldură plăcută. Zâmbesc când untul se topește așa cum trebuie, învârtindu-l încet cu un cuțitaș, apoi o las jos și o iau pe a doua. Pun farfuria între mine și pisică și aștept, iar ea miroase de la distanță farfuria, îi dă târcoale și apoi începe să molfăie o bucată de pâine.
ALTERNATIVE ENDING: Dimineața mă trezesc ca de obicei. Cât aștept să se fiarbă apa de la ceai, îmi tai două felii de pâine și le așez cu grijă în prăjitor. Apăs pe manetă, dar maneta se ridică înapoi. Butonul roșu nu se aprinde. Pâinea nu intră înăuntru. Mă uit pe toate părțile să văd ce are. Apoi văd cablul ros și pete de lăbuțe peste tot. Sabotoarea.
ALTERNATIVE ENDING TO ENDING: Era pisica vecinei de la cinci, care vorbise de bine de măcelăria aia de la piața doar pentru că nepoată-sa lucra acolo, ar fi trebuit să îmi dau seama. Știa că o ascult și mi-a întins o întreagă capcană, și-a dresat și pisica să mă urmărească pentru că știa că eu voi fi singurul care va cumpăra, din tot blocul ăsta, un prăjitor decent de pâine. De aia a încercat și bărbatul acela de la raft să mă oprească, de aia a apărut coada, de aia a venit până și copila să mă umilească. Și asta pentru că într-a cincea i-am spart nasul cu o minge și nici acum nu-l mai are drept, oh, oare ce zicea mama de nas, a, da, că oricum stătea cu nasul pe sus și și-o merita, da’ nu mai vrei ceva de mâncare, măi maică, hai să-ți mai pun, da, despre ce vorbeam, ah, cu cine eram, da parcă Lucian. Parcă

Răspuns Câştigător
| Deliiiia a răspuns:

Buna! Gramatical, textul e corect, iar pentru priul short exprimarea e chiar buna. Nu ai lasat alineate. Cat despre continut, te-ai pierdut in detalii minore, iar conflictul principal nu starneste chiar atat de mult interes. Imi place modul in care relatezi, mai jucaus, asa. In plus, ar trebui sa te hotarasti pe un sfarsit laughing

4 răspunsuri:
| WolfgangKreutzfeldt a răspuns:

Frumoasă povestioară, am citit-o cu plăcere plus ca mi-a mai descrețit puțin fruntea. Ai un blog de povești sau ceva? Mai făcut curios.

| IulianCreativ a răspuns:

(G) -Pai, batelii, calcase cololate, un nenea cu platonu mul-
(B) -Pai, batelii, calcase cololate, un nenea cu platonul

(G) Vârfurile urechii îmi pulsează înroșite și mă simt penibil cum îmi contorsionez tot corpul de parcă aș fi un păianjăn cu picioar rupte.
(B) Vârfurile urechii îmi pulsează înroșite și mă simt penibil cum îmi contorsionez tot corpul de parcă aș fi un păianjăn cu picioare rupte.
(G) Casiera se uită peste umărul ăluia cu ditamai încruncătura și scutură din cap nemulțumită.
(B) Casiera se uită peste umărul ăluia cu ditamai încruntătura și scutură din cap nemulțumită.
(G) -Aș vrea niște pulpe de curcan. Și gâturi, dacă aveți.
(B) -Aș vrea niște pulpe de curcan si gâturi, dacă aveți.

G-gresit
B-bine
In rest este bine, bafta in continuare, tine-o totasa.

| tche explică (pentru WolfgangKreutzfeldt):

Mulțumesc. Nu, încă nu m-am apucat de așa ceva, dar când o să mă mai perfecționez poate o să încropesc și un blog laughing

| tche explică (pentru IulianCreativ):

Mulțumesc pentru răspuns. Sunt bune aceste sublinieri, deși la ultima prefer versiunea mea, deoarece încerc să surprind pauza pe care o face personajul, cum adaugă cerința aia de parcă aproape ar fi uitat.