Am sete de poezie. Puteţi să-mi lăsaţi nişte versuri, care vă plac?

Alexandru BIŞAG
OARECARE





Între-un apus şi-un răsărit tot ard secunde-n pripă

Sunt îngerul cel decăzut, de aripi fac risipă.

Sunt imuabil şi solar în nuanţe negru-aprinse.

Mă plec acum în faţa lor cu coastele-mi întinse.

Exil mi-i scris de mic în pori, aici mi-e locul oare?

În ochii tăi şi-n limba lui rămân un oarecare.

Nu am o cale sau vreun har, mi-e teamă să nasc fapte

Ascut idei, reneg virtuţi, în larmă aud şoapte

Zâmbesc când totu-n jur e trist, zâmbesc acum oricând

Las grijile să zacă-n pat, adorm cu ele-n gând

Încerc în van să uit de tot, de muza mea eternă

Mă-ntind la loc în copârşeu, am sânge mov pe pernă.

Nu pun la suflet curcubeu şi nici frumos pe foaie.

Un oarecare am să fiu mânjit de plăgi şi zoaie.

N-am creionat vreun chip nicicând, angoase mă apasă

Dar nu mă voi opri aici, cât umbra-mi nu mă lasă;

Nu am păcat originar, nici moartea nu mă ştie

Nu îţi vorbesc cu glas acut şi nu-s făcut din glie.

Eu văd în toţi ce vezi şi tu, dar mie nu îmi pasă.

Eu nu am fraţi şi nici iubiri, eu nu am drag de casă.

Pe buze pot să mai pitesc doar cute scrise-n carne,

Sunt doar un mim paralizat, un demon fără coarne.

Un oarecare, asta sunt, o ştiu deja prea bine.

Nici propriu-mi atriu n-are timp, nu stă în loc de mine.

Nu am decât ce n-am avut, joben şi o lopată.

Şi îngâmfarea-mi de-a răzbi ce nu admite pată;

Un oarecare va să fiu, nimic mai mult se pare.

Privat de propriu-i intelect în veşnica-i cabrare.

Nimic nu-mi este scris în piept, nimic nu-mi curge-n vene.

Căci sângele mi-am pus de mult în plectre şi diene.

Secunde-am implantat cândva în limbi de ceas ce-aşteaptă

Reminiscenţe încă-mi ard aortele în şoaptă.

Melancolii se-ascund cu jind, temei în fiecare.

Până ce groapa le va lua, rămân un oarecare.

Mihai Eminescu "Dorinta"

Ramai dator, poftim:

Ar trebuie' să ne lăsăm ghidaţi de torţe, că-s multe,
Dar lumina n-are forţă, că-i de la forţe oculte,
Aşa că bâjbâim în beznă, căutând scânteia
Da' ochii sufletului rămân închişi, retine ideea
Că sistemu-i carnivor, se pregăteşte să te consume
Doar că regimu-i vegan, trebuie' să fiarbă legume
Si, victimelor le arde doar de joacă, de glume,
Parcă vor doar să petreacă. Mă seacă, pe bune,
Cum se ceartă pe sume, lăsând demoni în costume
Să-i îndrume raţiune spre genune, să-i îngâne-n,
Ritualuri păgâne şi-alte cutume nebune
Ce iau oameni din cătune şi din suflete rugăciune.
Li se spune să măsoare lumina-n watti şi lumeni,
Da' orice nu-i lumină divină e mare înşelăciune.
Îţi insuflă frica de lume
Ca un şarpe ce-ţi pune presiune pe carotide pecial ca să te sugrume.
Prezentu-i inestimabil,
Stimabil atâta că viitorul a veni insesizabil şi inevitabil.
Toţi simţim schimbarea, însă nimeni n-o susţine
Fiindcă teama-i chiar mai mare decât pericolul în sine.
Vărsai lacrimi odată,
Păcat de haina-ţi imaculată
Ce-acuma-i ca de sânge pătată
Cu mândria ce i-a făcut şi pe îngeri să cadă
Şi-i împiedică şi pe oameni să mai urce spre Tată.

[REFREN]
Poţi să-ncalci legile sau poti fenta procedura,
Dar nu strica natura şi nu denatura învăţătura
Şi tâlcuirile celor care chiar trăit Scriptura,
Înfruntând cu tot ura, împrumutându-ne căldura
Înimilor întelepte ca să ne deştepte.
Ne-arată căi drepte, ne-arată noi trepte.
Ţine de noi, prieteni, să facem alegeri corecte
În babelul cu şapte miliarde de dialecte.

Şi-ar trebuie' să ne lăsăm ghidaţi de sfinţii părinţi
http://www.versuri.ro/versuri/gejdgf_cedry2k-alchimia-luminii.html
Dar ne minţim ipocriţi, de-aia ne simţim istoviţi,
Şi loviţi, şi răniţi, şi goliţi, şi goniţi,
De-atâta slavă deşartă şi dragoste de-arginţi.
Lene-n vene-n gene, temeri moderne de semeni, probleme,
Vedem semne dar pesemne vrei să credem că-i devreme.
Şi, renunţăm la cruce
Şi, ne-ndopăm cu rânced
Şi, le-adăpăm cu sânge
Şi, ne-mărâm cu dulce.
Da', pentru mine-n sfârşit, e clar ca lacrima,
Că nu-i luminat un suflet care păstrează patima.
Păstrează datina ca face mai mult ca platina
Păstrează esenţa sau degeaba pui cratima.
Cu ochii vezi aurul,
Cu inima vezi cuvântul lui Dumnezeu egalând cu zero tot tezaurul
A cărui strălucire îţi ia vederea ca lui Saul,
Închizându-te într-un labirint ca Minotaurul.
Întelegi, omule bun? Eşti mic şi trecător
Sărman a efemerii, da' aminteşte-ţi c-o să mori.
Fără slavă sau glorie, că nu-ţi aparţin ţie,
Aşa că lasă-le-nainte de-a pleca spre-mpărăţie.
C-adevărata bogăţie-e imposibil de exprimat de scriitori,
Imposibil de estimat de cercetători.
De-aia vezi realitatea din mediul înconjurător,
Dar simţi că în spatele ei se ascunde un alt adevăr
Şi...

[REFREN]
Poţi să-ncalci legile sau poti fenta procedura,
Dar nu strica natura şi nu denatura învăţătura
Şi tâlcuirile celor care chiar trăit Scriptura,
Înfruntând cu tot ura, împrumutându-ne căldura
Înimilor întelepte ca să ne deştepte.
Ne-arată căi drepte, ne-arată noi trepte.
Ţine de noi, prieteni, să facem alegeri corecte
În babelul cu şapte miliarde de dïalecte.

Poți, te rog, sa-mi spui Cum de aduni atâtea răspunsuri?

Și eu cand pun o întrebare de abia primesc un răspuns...

Cauta pe google "wattpad", este o comunitate de carti scrise de oricine. Dupa ce iti creezi un cont, cauta "Zori de zi". Are ca coperta o imagine cu mult scris pe ea, si are 21 de capitole.

Http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dezamblanzirea.php

:)

Salut, o să-ţi scriu şi eu cîteva. De mai multe genuri, să iau voturi de la toată lumea... Aşadar, o să-ncep cu un cîntec popular, vechi:

Sfîntul Petru şi Mihai
Şi-au deschis cîrciumă-n rai…

Maica Domnului şi ea
Vrea o sticlă ca să bea,

Chiar şi sfînta Paraschiva
S-a făcut şi ea beţivă!

La toţi sfinţii de prin Rai
Să ai ţuică să le dai,

Toţi cei patruzeci de sfinţi,
Umblă toţi cu sticla-n dinţi.

Sfînta Ana, ca o mamă,
Ţine cheia de la cramă…

Dumnezeu – ca cel mai mare –
Şade pe butoi călare!
Nu ştiu dacă are nume sau autor, nici nu ştiu dacă am citat bine, dar mi-a plăcut spiritul sictirist-hipiot.

Zece întîmplări ciudate şi-o minune
Te-au adus în casă, zece
Zece pictori se tot miră
Cît eşti de frumoasă!

Zece zile trec absurd de nu ştiu
Nu ştiu cum, nu ştiu pe unde, nu ştiu
Zece vieţi de-aş sta cu tine...
Tot ar fi puţine!

Două stele, paralele,
Stele, lacrimi înnodate şi
Lumina de la ele...
Pentru tine toate!

Patru prinţi cu trei castele,
Ape, lanţuri fermecate şi
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate.

Şapte zîne, toate bune,
Licurici, speranţe-n noapte şi
Piticii din poveste
Pentru tine toate!

Nouă magi în faptul serii
O potcoavă sus, departe, şi
Comorile din suflet...
Pentru tine toate!

Odă sarmalei
de Păstorel Teodoreanu

Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei
Ce-l avu cît a durat
Somnul lung metamorfozic
În butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă,
Simfonia tocăturii,
Imn de laudă mîncării,
Înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă
Trupu-n sos și în smîntînă
Şi se înfășoară-n varză
Ca în valuri de cadînă!
O abilă diplomată
Ce-a-ncheiat o strînsă ligă
C-o bărdacă de vin roșu
Şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu
Şi un strașnic adversar
Pentru tot ce e dietă,
Sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii,
O frivolă parfumată
Ce te-mbie cu mirosuri
De... slănină afumată.
Locatara principală,
Ţine-n spațiu tolerate
Perle de piper, picante,
Boabe de orez umflate.
O prozaică-nnăscută,
Cum s-o prinzi în prozodie
Că de cînd e lumea, porcul
N-a citit o poezie...
Un aducător de sete,
De bei vinul cu ocaua.
Iată-n cîteva cuvinte
Cum s-ar defini... sarmaua!

Danga-langa, langa-danga
Sună-n asfinţit talanga
Şi de la păşune, iaca,
Tacticoasă vine vaca -
Nu mai vrea să umble creanga
Vine-acasă, danga-langa.

Asta o ştiu de la bunica mea. E de prin anii '40 şi tot anonimă:

Am primit de anul nou
Un splendid costum, cadou…
Celofibră, las' să fie,
Dacă-mi şade bine mie!
Da' nu zisei bine oaie
Că se-ntunecă a ploaie
Şi pe unde mă pica
Găurică se făcea...
Ce-are, nene, stofa mea?
Da-mi ziceam în sinea mea:
Poate-aşa-i fabricaţia,
Crapă la udătură
Şi-şi revine la căldură.
Şi-uite-aşa, de anul nou,
Din splendidul meu cadou
Am rămas ca prostu-n drum
C-o-amintire de costum:
Patru nasturi pe stomac,
Cu o mînecă şi-un crac!

Pablo Neruda - Daca ma vei uita
Vreau sa iti spun un lucru.
Stii cum se intimpla:
daca privesc luna de cristal, ramura de arama
a toamnei linistite, la fereastra mea,
daca ating,
alaturi de foc,
cenusa intangibila
sau trupul zbircit al lemnului,
totul ma duce spre tine
de parca tot ceea ce exista,
arome, lumina, metale,
sunt mici corabii
navigind
spre insulele tale care ma asteapta.

Ei bine,
daca incetul cu incetul vei inceta sa ma iubesti,
voi inceta sa te iubesc, incetul cu incetul.
Daca pe neasteptate
ma vei uita,
sa nu ma mai cauti:
te voi fi uitat de mult.
Daca ti se pare imens si nebun
vintul de steaguri
ce-mi trece prin viata,
daca te hotarasti
sa ma arunci la malul
inimii in care mi-am infipt radacinile,
aminteste-ti
ca in aceasta zi,
la aceasta ora,
voi ridica bratele
radacinile mele vor zbura
sa caute alt pamint.

Dar
daca zi de zi
ora de ora
simti ca imi esti sortit mie,
cu intregul tau farmec,
daca zi de zi o floare
se catara pe buzele tale cautandu-ma
dragostea mea,
in mine, tot acest foc se repeta,
in mine nimic nu se stinge si nimic nu se uita.
Dragostea mea
se hraneste din dragostea ta
si atit cit vei trai
va ramine in bratele tale
fara sa se desprinda dintr-ale mele.

Batranete

Aș vrea ca să mă ierți copile
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fii departe.

Nu dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut copile și-ai plecat,
Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă va aștept plângând singur la poartă.

Și știu că uneori va mai gândiți la mine
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum când zilele-mi sunt mai puține
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu va chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.
Fără regrete și-ndoiala eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.

Și dacă nu puteți veni, o să vin eu
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să va spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.

Aș vrea ca să mă ierți copile

Că n-am să-ți las în urma mea palate,

Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine

Să nu lăsați zambilele să moară neudate….

AUTOR: DORIN DUMITRIU
https://www.facebook.com/dorel.dumitru.564

Am o sete de poezie o poezie sete de
acum nu stiu sa fac versuri i-a mai lasa-ma bre' sa imi traiesc viata cu stiu eu mai bine daca se poate sa ma scald in 2, 3 rime. Rapu mie imi place ma satisface mie imi place sa va dau. rime pe secunda ..Nimeni nu se pune intr-o lupta cu mine doar cu cuvinte rime rap si altecele vine tu aici sa ma vezi si toate cele EXACTTT nu te mai pune cu rimele mele daca nu te poti pune cu ele VEREE
Am 12 ani fac rap tare vine sa vezi vratioare

Cine are o idee,

Ala este Stefan.

Acum gata, imbarcarea,

Vom pleca pentru un an!

Tot ce spun indiferent ca e cuvant usor sau greu,
Spui direct din maruntaiele sufletului meu,
Si sincer mi'as dori sa am sufletul de piatra,
Doar atunci cand sufar,
Si eu sufar des ca suferinta iarta.
Sa stii ca timpul nu te'asteapta indiferent ce faci,
Ca eu am pierdut tot, de la bani, la prieteni dragi.
Si sunt momente cand imi doresc sa am mintea treaza,
Dar diminteata'i grea, de'asta prefer sa ma trezesc la amiaza.
Vreau, o pauza sa evadez,
De cand tot ce iubesc s-a transformat in, tot ce detest.
Si nu mai pot sa privesc nici macar in ochii mei,
De cand ochii mei seamana prea mult cu ochii ei.
Cum poate fi atat de rece, primul fulg de nea,
Pentru ca femei ca ea imi scurctircuiteaza inima,
Ca, stii si tu, acum ca viata mea,
E grea fara tine, ca dimineata, fara cafea.
Plutesc incet acum, printre, mii de stele,
Mii de stele, ce reprezinta gandurile mele,
Ganduri grele, imbracate'n amintiri sobre,
Ca aminitirile imi bubuie'n cap, ca un set de tobe.
Plutesc, incet, acum, printre mii de stele,
Mii de stele, ce reprezinta gandurile mele,
Ganduri grele, imbracate'n amintiri sobre,
Ca aminitirile imi bubuie'n cap, ca un set de tobe.
Miroase'n jurul meu a iubire si narcise,
Dar sufletul meu, sa stii ca miroase a putregai de vise.
Am talpile incinse, la cat am mers prin ea descult,
Fiind ca, n'ai stiut sa ma asculti.
Am ajuns odata, sa te iubesc ca nebunu,
De parca Cupidon a tras in mine cu tunu'.
BUM! BUM!
Asa imi bubuie capul,
La fel ca toate pacatele care ma duc fix la dracu',
Ca am facut pactul, nu-l mai pot da inapoi,
Mi'am vandut sufletul doar ca sa pot sa gust din ochii tai,
Dar ochii tai sunt rai, ascund vorbe difuze,
Ce se scurg pe buze'n volbura a mii de scuze.
Sunt bolnav!
Si betiv de sentimente,
Incat daca ma injunghii, din mine tasnesc regrete.
Tasnesc iubiri bete care nu stiu daca mai dor,
Ca am pierdut notiunea timpului, admirand un nor.

Mi-e dor sa pot
sa nu-mi mai fie
dor de tine.
Tristetea, ea,
nu este gand
ea lucru este.
Mananc-o daca ai cu cine!
Durerea vietii
e un lucru,-
nu contemplarea lui.
Mi-e dor
sa pot sa nu-mi mai fie dor
de tine.
(Nichita Stanescu - Inapoierea cheii)