Am sete de poezie. Puteţi să-mi lăsaţi nişte versuri, care vă plac?

Http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/minulescu.php
Http://www.revistatango.ro/......-6061.html

Și da poeziile lui Minulescu sunt poate cele mai frumoase poezii de dragoste din România.
A fost un poet însemnat.
Mai imi place și,, Ultima oră". Sau
Ion Minulescu - Celei care minte.

Dar și

Filosofia dragostei

de Percy Bysshe Shelley

Trec izvoarele în rauri,
Raurile curg spre mare.
Nevazute, limpezi brauri
Leaga boarea de-alta boare.

Nu-i nimic stingher in Fire.
Toate tind sa se imbine
Intr-o tainica iubire -
De ce nu si eu cu tine?

Muntii-astern pe cer saruturi
Val pe val se-mbratiseaza.
Care-i floarea fara fluturi?
Am fugi de ea, cu groaza.

Soarele in brate strange
Globul. Luna-n mari se scalda.
Ce-ar fi viata mea? – s-ar frange
Fara sarutarea-ti calda.

Http://dindragoste.unica.ro/......gibran.php

O ador:x

Http://raperboy.ro/spovedanie-de-mihai-eminescu.html

Ţin minte că ne amuzam cu Leocerba pe seama contabilităţii soresciene.
Eu zic că o iubire face cât un infinit de neiubiri. Sigur aş fi picat bac-ul la mate, dacă îl aveam pe Sorescu drept profesor şi judecător.

Da. Da așa eset sunt de acord cu tine,, o iubire face cât un infinit de neiubiri".
Sorescu judecător :)) interesant, ar fi fost foarte sever picau toți bacul.
și asta îmi place teribil http://ciprian-enciu.blogspot.ro/2010/07/originea-omului.html
Practic e de departe cea mai interesantă poezie și pe deasupra și frumoasă care scoate în evidență originea omului cum de altfel e și titlul. Este și haioasă și asta ne și trebuie să avem emoții și să zâmbim mai des.

Catullus V

Vivamus mea Lesbia, atque amemus,
rumoresque senum severiorum
omnes unius aestimemus assis!
soles occidere et redire possunt:
nobis cum semel occidit brevis lux,
nox est perpetua una dormienda.
da mi basia mille, deinde centum,
dein mille altera, dein secunda centum,
deinde usque altera mille, deinde centum.
dein, cum milia multa fecerimus,
conturbabimus illa, ne sciamus,
aut ne quis malus invidere possit,
cum tantum sciat esse basiorum.

Rima nu prea exista în poezia latină întrucât ea se baza pe ritmul metric. Aici întâlnim un superb endecasilab.

Da dar nu cunosc limba latină și nici nu vreau să o cunosc. Nu știu care este traducerea acestei poezii.

Să ne iubim, o! Lesbia mea scumpă,
Și să trăim! Pe ce șoptesc bătrânii
Posomorâți noi nici un ban să nu dăm!
Căci soarele apune si răsare,
Dar când s-a stins văpaia vieții scurte,
Atunci dormim pe veci o noapte lungă.
Dă-mi sărutări o mie, -apoi o sută
Și iar o mie și-apoi iar o sută!
Când la sfârșit mai multe mii vom face,
Le-om încurca, sa nu le dam de capăt,
Ca nu cumva să ne deoache-un dușman,
Știind ce mult ne-am sărutat, iubito!

Este traducerea adaptată aproape la toate nuanțele poeziei.
O nuanță și în același timp figură de stil interesantă a poeziei este comparația dintre „brevis lux" și „perpetua nox", care fac apel la viață și moarte, respectiv.
În traducere se pierde ritmul metric.
Este adresată soției unui senator roman, Clodia Pulchra Tercia, cu care Catullus avea o relație extraconjugală.

Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(1919)
Lacustra


De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind...
Sint singur, si mã duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,
In spate mã izbeste-un val --
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mã gasesc...
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind...
Sint singur, si mã duce-un gând
Spre locuintele lacustre.



Mihai Eminescu
Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Număr nume pe ziduri, reconstitui ambiguu,
nimic sfânt nu ne reprezintă.
Străin la tine în ţară, băi copile
vrei un răspuns bun nu mai pune întrebări stupide!
O, ai prins curaj,
cel mai iubit fiu al unui popor de laşi,
iraţional în tot ce faci,
ia de aici şi bea organizat în orice bar.
Ăştia ziceau ceva de artă, ce soartă!
Aş vrea să nu mai beau niciodată.
... ceva măreţ şi era perfect
că putea poza pe internet în ce nu e,
voia să fie, văzuse prea mulţi negri la tv în copilărie.
Ah, iar cânţi, iei bani cu împrumut
după te îmbeţi şi plângi.

Poet de Mihai Eminescu

Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;

Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;

Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet.

Thanks mate!

Mi-e dor sa pot
sa nu-mi mai fie
dor de tine.
Tristetea, ea,
nu este gand
ea lucru este.
Mananc-o daca ai cu cine!
Durerea vietii
e un lucru,-
nu contemplarea lui.
Mi-e dor
sa pot sa nu-mi mai fie dor
de tine.
(Nichita Stanescu - Inapoierea cheii)

Https://ro.wikisource.org/wiki/Ur%C4%83

Http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/treilacrimi.php
http://www.versuri-si-creatii.ro/......uhtzc.html
http://jurnalul.ro/......55722.html
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/deabia.php

Avem un coleg in TPU care mi-a spus urmatoarele versuri albe care-l bantuie ca si pe mine:
"Caracteristicile unei păsări solitare sunt cinci: prima, este că ea zboară către cele mai înalte înălţimi; a doua, că ea nu suferă după vreo companie, nici măcar după vreuna dintre semenele sale; a treia, că ea îşi aţinteşte fără încetare ciocul spre tăriile cerului; a patra, ca nu are o culoare definita; a cincea, că ea cântă foarte duios"
Nu am sa-ti dezvalui numele decat cu acceptul lui, ca nu lucrez inca la DNA.

Http://www.poemhunter.com/philip-levine/
Unul dintre cei mai mari poeti post realisti, dupa parerea mea.

Ehh te dezamagesc dar nu prea le am cu poeziile.
Dar daca tot vrei una, cum sa nu șefu/a.
Este doar de amuzament nu o luați in serios: https://www.youtube.com/watch?v=VhZe6pUONZ4
Good Luck:D

Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.

Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nici o murdărie.
Şi totul era atât de frumos şi pur.

Batranete

Aș vrea ca să mă ierți copile
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fii departe.

Nu dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut copile și-ai plecat,
Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă va aștept plângând singur la poartă.

Și știu că uneori va mai gândiți la mine
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum când zilele-mi sunt mai puține
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu va chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.
Fără regrete și-ndoiala eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.

Și dacă nu puteți veni, o să vin eu
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să va spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.

Aș vrea ca să mă ierți copile

Că n-am să-ți las în urma mea palate,

Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine

Să nu lăsați zambilele să moară neudate….

AUTOR: DORIN DUMITRIU
https://www.facebook.com/dorel.dumitru.564

Pablo Neruda - Daca ma vei uita
Vreau sa iti spun un lucru.
Stii cum se intimpla:
daca privesc luna de cristal, ramura de arama
a toamnei linistite, la fereastra mea,
daca ating,
alaturi de foc,
cenusa intangibila
sau trupul zbircit al lemnului,
totul ma duce spre tine
de parca tot ceea ce exista,
arome, lumina, metale,
sunt mici corabii
navigind
spre insulele tale care ma asteapta.

Ei bine,
daca incetul cu incetul vei inceta sa ma iubesti,
voi inceta sa te iubesc, incetul cu incetul.
Daca pe neasteptate
ma vei uita,
sa nu ma mai cauti:
te voi fi uitat de mult.
Daca ti se pare imens si nebun
vintul de steaguri
ce-mi trece prin viata,
daca te hotarasti
sa ma arunci la malul
inimii in care mi-am infipt radacinile,
aminteste-ti
ca in aceasta zi,
la aceasta ora,
voi ridica bratele
radacinile mele vor zbura
sa caute alt pamint.

Dar
daca zi de zi
ora de ora
simti ca imi esti sortit mie,
cu intregul tau farmec,
daca zi de zi o floare
se catara pe buzele tale cautandu-ma
dragostea mea,
in mine, tot acest foc se repeta,
in mine nimic nu se stinge si nimic nu se uita.
Dragostea mea
se hraneste din dragostea ta
si atit cit vei trai
va ramine in bratele tale
fara sa se desprinda dintr-ale mele.

Frumoase versuri, cutremurătoare. Am şi eu dorurile mele, dar nu aş renunţa la ele, că-s totuşi dulci şi preţioase şi nu m-aş vedea întreagă fără ele. Dacă n-ar mai fi, e ca şi cum n-ar exista nici cei care au reuşit să le inspire, nici amintiri comune, nici nimic.
De fapt, chiar aş vrea să cunosc cât mai mulţi oameni lipsa cărora mă poate mişca până la dor. Sunt destul de rari, speciali de-a dreptul şi al naibii de frumoşi.

George Tarnea - Scrisoare de bun ramas


Iubito, câta lume între noi
Numaratori de ploi din doi în doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut si cine a câstigat
De toate înlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celalalt
Sub cerul prea strain si prea înalt
Când am sa uit cum suna glasul tau,
Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi în doi
Iubito, câta lume între noi.

Ti-a trecut,, setea''? Mai vrei?

Mai ai?

Mersi, apropo, tuturor.

POEM

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

(Nichita Stanescu)

Nicolae Labis - Moartea caprioarei
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini...
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea...
Tu, iartă-mă, fecioară - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

Eu te-am alintat!

De cate ori printesa ti-am smuls din mana o valiza,
La coafor te indrumam cu doua cuie in priza.
Cele mai scumpe perle si matase, ce iti faceau cu ochiul
Nu ti le-am dat pe tava, caci te pastea norocul.

Treceam adesea ingandurat pe langa banca noastra,
Acolo unde ne-am certat si te-am facut proasta.
Un gand, o alinare, un inel de pateu,
Tu ai avut grija sa-mi arati, ca nu sunt doar eu.
Nu sunt doar eu in aceste personalitati multiple,
Si mi-ai mai dat o sansa sa demonstrez ca-s triple.

Putina ingaduinta, nu fiti rai, trec printr-o despartire...am ajuns la betigasul de lemn care imi tine inghetata...7 lei.

Tresarind scanteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si acult de la racoare
Pitpalacul.

inel de pateu

suna bine