As vrea si eu un tittlu potrivit pentru:

"Toamna a năvălit peste oraş însă singurul loc unde se observă creaţia acesteia este în centru unde natura îşi are propriul templu pentru adepţii acesteia. Pe cărările acestui templu sculptat cu măiestrie de natură mulţi adepţi şi-au perindat picioarele. Sub cerul ca de safir al acestei zi de toamnă o tânără domnişoara rătăceşte printre copacii cu scorburi umede şi frunze precum tablourile lui Van Gogh şi un zâmbet luminează drumul căci soarele de abia îşi face loc printre crengile încâlcite şi încurcate pe care chicotesc, dansează şi ţopăie, frunzele în nopţile răcoroase de toamnă cu vânt blând.
Acel zâmbet cald este zâmbetul primei iubiri căci lânga ea, pe pământul ud şi bătătorit, presăat cu câeva frunze pe care mişună furnicile în căutarea ultimelor provizii se află motivul iubirii sale. Ţinându-se de mână, clipind des, cu părul în vântul de toamnă, tânăra domnişoară privea acei copaci uzi şi pe cale să moară ca pe un colţ de rai. Pe lacul de lângă ei înotau cu graţia îngerilor pentru ultima dată în acel an lebedele şi gâştele sălbatice, iar când şi-au luat zborul mii de cristale de apă au atins chipul fericit al fetei.
Dorea să înceapă ploaia, să poată dansa printre picături şi să simtă mărinimia frunzelor care ii vor feri de furia acestora. Zărind un melc ce mergea pe marginea unei bănci a vrut să facă şi ea la fel. L-a luat de mână, s-a urcat încet pe marginea băncii şi, ţinându-l strâns, mergea parcă plutea întocmai ca melcul pe care îl văzuse. Într-o clipă de neatenţie, îmbătată de sentimente şi fericire şi-a pierdut echilibrul şi, căzând în braţele lui a rămas înmărmurită privindu-l fix în ochii de un albastru senin care o priveau puţin speriaţi, puţin fericiţi, cu blândeţe şi căldură. I s-au înmuiat genunchii şi a căzut pe pământ. Vedea norii ce se plimbau în paşi de balet pe cer. S-a aşezat lângă ea, a luat-o de mână şi s-au uitat printre frunzele anormal de divers colorate la norii care se aglomerau tot mai mult.
Gândul că vor putea vedea natura în toată splendoarea ei în timpul unei ploi de toamnăi-a animat pe cei doi. Ridicaţi în picioare au luat-o pe cărarea şerpuindă şi, ajunşi lângă o barcă din lemn vechi acoperit cu licheni şi muşchi, s-au urcat imediat în ea. Au început să curgă la vale, încet şi linştit, cu aerul rece ce-i înconjura şi adierile de vânt care le gâdilau pielea. Din când în când câte o frunză cădea la ei în barcă din copacii de pe margine ce creau o coroană din aramă deasupra capetelor lor. Picături de ploaie au început să cadă pe umeri, pe spatele şi mâinile lor. Vântul a început să se înteţească iar ei au prins viteză pe râu. Picăturile se luptau care să ajungă mai repede pe pământ şi pe pielea şi hainele lor deja ude. Ploaia era atât de deasă încât frunzele cădeau în cascade sub greutatea copleşitoare a apei.
Râul începea să se neliniştească şi părea că doreşte să îi înghită pe cei doi. Foarte speriată a sărit în braţele lui la adăpost de ploaie, frig şi teamă. Deşi barca se zdruncina în toate părţile el a rămas calm şi a ţinut-o pe fată în braţe liniştind-o cu căldura vorbelor sale. Totuşi râul se comporta de parcă ar fi vrut să simtă şi el iubirea, aşa că a răsturnat până la urmă barca, lăsându-i pe cei doi să se zbată să rămână la suprafaţă. Apa se învolbura şi încerca să îi îngroape de vii. Strâns îmbrăţişati au ajuns sub apă, au închis ochii şi o linişte profundă i-a cuprins. Mintea li s-a golit şi nu au mai simţit decât iubirea celuilalt.
Brusc apa s-a liniştit şi au plutit la suprafaţă. Prima gură de aer a fost ca a doua naştere. Ploaia se oprise, vântul încetase şi norii se îndepărtau. Ce se întâmplase cât timp au fost sub apă nu şi-au putut da seama. Dar acela a fost momentul în care şi-au dăruit iubirea unul altuia. Poate natura se înduioşase şi a decis să nu le ia viaţa atât de devreme. "

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook