Care este cartea voastra preferata si personajul care v-a impresionat cel mai mult din acea carte?

Ms pentru raspuns, o sa incerc sa o citesc si eu cand voi avea timp

Sincer sa fiu nu prea am o carte preferata si un personaj cel mai mult mi-a placut cand eram mic sa citest """"Fram Ursul Polar"""" :X dar acum nu prea mai citesc nimica funta

Prima mea carte citita a fost de asemenea "Fram ursul polar" si inteleg ca timpul de citit ne este limitat tuturor, dar cititul e esential pentru vocabularul fiecaruia

Am mai multe cărţi preferate.
,, Die Klavierspielerin", de Elfriede Jelinek.
Personaj preferat : Erika Kohut.
Mi-a plăcut în special, deşi pare aiurea, faptul că nu a fost niciodată prea bună. A fost mereu în zona crepusculară. Nu o pianistă de duzină, care cântă doar pentru ea, că le zgârie timpanul celorlalţi, nici o pianistă de concert. Deci, se resemnează la statutul de profesoară de pian la Conservatorul din Viena.
Deşi la început interpretează rolul fiicei ţinute sub lesa strânsă şi bine mânuită a mamei, Erika e, totuşi, doar o mască a slăbiciunii reprezentate de generaţia slabă. Dacă ai citit, ştii secvenţa când Erika îi pune cioburi de sticlă în buzunarul paltonului unei eleve, doar pentru că Walter Klemmer ( elevul faţă de care dezvoltă un sentiment ciudat de iubire combinat cu atracţie masochistă ) dădea semne că i-ar plăcea de ea.
Ce mi-a mai plăcut la Erika a fost că avea o triplă-personalitate.
În prim plan, apare profesoara sobră, perfecţionistă, care îşi doreşte să îşi ascundă semnele care o fac să aparţină sexului feminin.
În rol secundar, apare latura de observator, s-ar putea spune. Ducându-se să se uite la ipostaze nud ale unor femei, apoi spionând într-o grădină publică două cupluri făcând sex.
Într-un al treilea rând, apare latura perversă, dominantă în adâncul Erikăi. Asta doar în momentul când e cu Klemmer. Dorinţele masochiste o definesc aici, se pare. Şi citez, deci e o reproducere cam ştirbă, că mi-e lene să iau cartea :
,, Erika mai vrea să-şi procure unele accesori de tortură, până va construi un mic instrumentar de tortură. "
,, Erika îi propune un şorţ din nailon, negru, extrem de strâns, care mai mult să descopere, decât să acopere, prevăzut cu găuri, prin care Să Se Poată Vedea Organele Genitale. ".
Sincer, finalul nu prea l-am înţeles, iar dacă a mai citit cineva şi a înţeles dacă Erika moare ori ba, să-mi dea un reply.

Cu plăcere. Mhm, caută ceva, orice carte de Agatha Christie. Sigur o să-ți placă.

"Pavilionul Cancerosilor" de Alexandr Soljenitin sau "The Kite Runner" de Khaled Hosseini.La personaje,am doua din prima si unul din a doua.

Zic de Oleg Kostoglotov/Roade-Oase,Alexei Sulubin/Bufnita de la rus si de Hassan din "The Kite Runner". Oleg si Bufnita sunt doua dintre cele mai inteligente si interesante personaje pe care le-am intalnit vreodata,dar ii face cu atat mai speciali faptul ca sunt din literatura rusa,unde de obicei,personajele erau cam plate, cam unilaterale, prea fixate pe o atitudine-doua, maxim trei. Dubiosii astia doi sunt in stare de orice, mental si au niste tripuri de te lasa pe spate.Este si un dialog intre Oleg si Bufnita,prin ultima treime a cartii,unde vorbesc de idoli,socialism,ura si dragoste diavolii astia doi,intins pe un capitol,iar jumatate din capitol e ingalbenit,atat de bune sunt replicile lor,pline de esenta,de idei,care arata clar ca nu-s plati, ca ceilalti de pe-acolo, nici niste comunisti gretosi, cum e Pavel sau mosneguti senili si pusi pe farse, ca Efrem.In plus, Oleg mi-e asemanator, mai putin partea cu alergatul dupa doi iepuri, eu nici n-am chef de asistente medicale si chiar n-am chef sa stau intr-o boxa de cancerosi.Hassan...e singurul personaj sincer din carte.Cu toate ca in general nu-mi convin atitudinile de genul,utilitariste pana-n sange,singurul cuvant care-l descrie corect pe Hassan e "heartbreaking". Stiu ca multora nu le convine conceptul de "om bun", sau il gasesc inexistent, dar pur si simplu, Hassan e un om prea bun, prea outsider pentru o lume ca cea descrisa in carte.Si nici comparatia asta nu-mi convine prea tare, dar Hassan e un fel de miel in toata cartea, mereu sacrificat pentru binele altora, in cazul cartii, Amir.Si Amir e impresionant, mai ales cand se intoarce in Kabul, doar ca Hassan e prea de tot.

Romanul adolescentului miop de mircea eliade, mi-a placut adolescentul miop deoarece se potriveste acelor adolescenti timizi.