Dati-mi exemplu de o strofa sau o poezie care v-a impresionat De un autor cunoscut, daca se poate.

Si nimeni, niciodata,
Ca tine nu poate fi.
Imi place felul in care-mi zambesti,
Imi place felul
In care ma privesti.

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?
(Nichita Stanescu-Poem)

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
Nichita Stanescu, Emotie de toamna

Buna. Strofa mea preferata si care m-a impresionat enorm este urmatoarea :
"Life is but life, and death but death!
Bliss is but bliss, and breath but breath!
And if, indeed, I fail,
At least to know the worst is sweet.
Defeat means nothing but defeat,
No drearier can prevail!"

Daca o traduci in romana parca isi pierde din farmec. Eu o pastrez si o ascult in limba originala pentru ca este ceva deosebit si chiar merita.
P.s : Se numeste "T'is So Much Joy" si este scrisa de Emily Dickinson.

''In orice om o lume isi face incercarea,
Batranul Demiurgos se opinteste-n van;
In orice minte lumea isi pune intrebarea
Din nou: de unde vine si unde merge floarea
Dorintelor obscure sadite in noian?
...

In veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina,
Si-n toata omenirea in veci acelasi om-
In multe forme-apare a vietii cruda taina,
Pe toti ea ii inseala, la nime se distaina,
Dorinti nemarginite plantand intr-un atom.

Cand stii ca visu-acesta cu moarte se sfarseste,
Ca-n urma-ti raman toate astfel cum sunt, de dregi
Oricat ai drege-n lume - atunci te oboseste
Eterna alergare...s-un gand te-ademeneste:
Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-intregi.''
(Mihai Eminescu - ''Imparat si proletar'')

Cam asta-i povestea și aș putea să mă văicăresc.
Să număr de-acum anii ce s-au dus - împielițate secunde.
Dar anul acesta ninge pentru ultima oară și fiecare fulg
e-o gară imensă din care pleacă mari bucăți de timp
spre oricând, oriunde.
(strofă finală din „Fantasme", de Traian T. Coșovei)

Și o poezie întreagă ar fi „Șine de tren, vieți paralele", de același autor. Le găsești pe ambele în volumul Aer cu diamante, emblematic pentru generația optzecistă.

Dormeau adanc sicriele de plumb
Si flori de plumb si funerar vesmant
Stam singur langa mort si era vant
Si scartaiau coroanele de plumb

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.
Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.
Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara

Radu Gyr

Bai nu stiu cine a scris asta dar am luat-o de pe Tumblr.
"I want you to show me every twisted, frightened thought you've ever had.
I want your eyes to crack my bones; I want your words to tear my skin apart."