| BlackChocolateAndWhiteHeart a întrebat:

Am început să scriu o a doua carte pe Wattpad care se numește,, Sybil. O poveste obișnuită". Ce părere aveți de primul capitol? Să continui?
(întrebarea este pentru cei care au cont pe Wattpad)

http://w.tt/1DT2305

5 răspunsuri:
| nlko a răspuns:

Mie imi place happy
Da, continua.

| Scherimuvi a răspuns:

Wow, frumos, si aproape scrisa perfect din punct de vedere gramatical. Nu ai inceput si asta trebuie sa o rezolvi.
Fii atenta cu timpurile si cum le folosesti impreuna cu expresiile pentru ca am vazut cateva scapari, dar este ok, experienta o sa te invete.
Bafta

| BlackChocolateAndWhiteHeart explică (pentru Scherimuvi):

Multumesc!

| corolav a răspuns:

Domnișoară, îți răspunde un om în vîrstă de 69 de ani care, la viața lui, a citit vreo 3.000 de cărți și alte vreo sută de mii de pagini de ziare și reviste, are în casă cel puțin 2.000 de cărți și a scris cîteva zeci de mii de pagini de caiet ( format A5).
Ei bine, sincer ți-o spun că, citind cele cîteva sute de rînduri ale acestui al matale manuscris, al primului capitol al ceea ce se dorește a fi o carte, am rămas ...ca la dentist.
De puține ori mi - a fost dat să citesc un început de carte atît de „deștept" și, dacă nu ai decît în jur de 20 de ani, în mod cert ai har scriitoricesc.
E bine să continui, a scrie, deci a încerca să faci literatură pentru că, în mod categoric, vei avea ceva de spus în această încercare a drumului vieții matale.
Dar, pe de altă parte, e bine să și citești mult, să vezi cum scriu alții și, dacă la modul pragmatic vorbind, nu vei porni să înveți în mod profesionist cum se scrie o carte, lectura va fi, în mod categoric o școală într-ale scrisului, un drum de autodidact, ce poate fi perfectibil în timp
Cît privește acest material pe care l-ai expus în acest cadru, foarte probabil că știi deja ce urmează a se întîmpla cu destinul acestei Sybil și că nu doar momentul este cel care dă viață personajului.
Acel titlu de carte, „ Soarele, luna și alte trei cuvinte ", mi se pare rarissim, ce poate fi pus pe picior de egalitate cu al multor scriitori de talie mondială.
Nu e mai puțin adevărat că acest început e cumva puțin „clișeistic", dacă-mi pot permite inventa un astfel de adjectiv, adică parcă ar semăna cu multe alte începuturi clasice în scriiturile de gen ( vezi și alte încercări supuse atenției în acest TPU ).
La finalul materialului ( cel pe care l-am citit eu) ne rogi să te iertăm pentru eventualele greșeli de ortografie.
Ei bine, aici nu sunt de acord cu matale.
Cel căruia îi luminează becul, în încăperea de la mansardă, cu mult lux, deci are minunate idei de a le așterne pe hîrtie, este obligat să știe și a scrie corect ( ortografic și gramatical vorbind ) în limba în care și vorbește.
Eu am găsit cîteva incorectitudini în textul matale și încerc să ți le scot la iveală.
Scrii : „... că căsătoria i-a schimbat gândurile ". Folosești o cacofonie inadmisibilă.
Altceva : ...coșmarurile nu încetau, iar întrebările!
În acest text, conjuncția „iar" este o conjunție coordonatoare, care ține locul lui „și ", deci, în acest caz, virgula pusă de matale este indezirabilă ( nu are ce căuta acolo ).
Altceva : „ ...acel accident pe care mama mea nu vrea să-mi povestească".
Corect ar fi „despre care "sau, dacă-l lăsăm pe „pe care ", continuarea ar fi „ nu vrea să mi-l povestească ".
Altceva : „...Cât mister, mi-am spus eu refugiindu-mă ".
Aici, între „mi-am spus eu " și „ refugiindumă " se impunea o virgulă.
După cele bune vorbe, te rog a accepta și criticile.
Am eu o vorbă, poate nu prea academică dar cu o mare doză de adevăr în ea : un șut în fund înseamnă un pas înainte.
Mai exact, acolo unde ți se spune că nu e corect, e bine să asculți, să judeci, să decantezi vorbele primite și să nu returnezi cu răspunsuri obraznice, gen „lasă, dom*ne, că cine ești matale să mă înveți! ".
Te rog să ai încredere că ceea ce ți-am spus sunt vorbe sincere iar nu niște răutăți doar de dragul de a mă afla și eu în vorbă.
Cînd vei ajunge să termini, mă angajez să - ți fac eu corectura manuscrisului.
Să auzim numai de bine și să ai multă sănătate!

| BlackChocolateAndWhiteHeart explică (pentru corolav):

Îți mulțumesc mult pentru răspuns. Nu sunt supărată în ceea ce privește criticile, ba chiar îți milțumesc pentru sinceritate. Dumneata m-ai sfătuit să citesc, lucru care îl fac deja. Cititul m-a adus la scris, la această carte. Și iubesc să citesc la fel cum iubesc să scriu. Am să încerc să corectez acolo unde am greșit și sper că următoare capitole să-ți placă la fel ca și primul.