Bună TPU as vrea sa ma ajutați cu ceva, trebuie sa fac o "poezie de dragoste" pentru următoarea ora de romana, pentru activitate de la scoala și vreau sa va întreb dacă ați putea da îți dai o nota (este lunga stiu dar cine are timp va rog sa ma ajutați)
In vâltoarea sentimentelor, între strofe încrucișate
Inima bate sălbatic in dansul iubirii tinerești
Sub lumina lunii unde secretele se dezvăluie
Într-o poveste de dragoste ce necunoscute gânduri aduce

In liniștea nopții, in singurătatea adâncă
Privesc spre cer, inima arzând cu flacăra vie a dorinței
Ascund in taina privirea ce arde ca o făclie
Si visez la clipa in care o voi vedea

In umbra tandra a lunii, promisiunile se rostesc
Iar Iubirea dansează in lumina serii târzii
Timpul doare din ce in ce mai rău
Nu mai pot sa aștept, de ce nu ești lângă mine?

Ce mai aștepți, deschide-ți inima si lasă loc la iubire
Lasă te purtata de val si de dragostea din tine
Vino si iubește mă cum știi tu mai bine
Lasă mă in inima ta si alege mă pe mine


Arătă-mi afecțiunea ta si nu mă lasă la pieire
Chipul tău e singurul lucru care îmi mai aduce bucurie
In brațele tale găsesc alinarea mea divina
Si simt ca in lumea ta găsesc adevărata întregire

Vorbele tale dulci imi hrăneau inima si sufletul meu rece
Ce am simțit atunci nu o pot spune intr-un vers
Momentele trăite au rămas in capul meu pe veci
Nu le voi putea scoate nici daca voiesc

Visele mi le cutreierai, vorbindu-mi duios prin ele
Eram dependent de vocea ta.
As da orice sa pot retrăi zilele cu tine...
sau măcar sa îmi spui cu ce am greșit

Am crezut ca iubirea noastră va domnii pe veci
Dar noi ne am bazat iubirea pe trenduri, uitând să ne iubim învățând din amintiri
Nu vreau ca povestea noastră sa se sfârșească aici
Însă tu nu ești de aceeași părere.

Si chiar daca acum timpul ne poarta pe cai diferite
Iar inima ta nu mai bate pentru mine
Speranța ca intr o alta viată sa ne reîntâlnim este încă vie

Buna.Poezia e ok, dar nu mi se pare corect sa primiti note, poate unii sunteti mai inspirati, iar altii dintre voi va potriviti cu poezia ca nuca in perete? Daca spuneai ca este pentru un concurs intelegeam, insa considerand ca acum exista si AI, nu prea va fi fair.

TPU nu permite efectuarea temelor scolare pe acest site!

A nu haha, nu este pe nota. Este o activitate iar cine vrea poate participa cu orice, text, poezie, citate, desen. Nu este pe nota

Nu este efectuarea temei, am cerut o părere despre poezia aceasta

Ce ai scris nu e poezie, ci un text în proză cu propoziții una sub alta.
Dar, cum literatura „modernă" acceptă orice, săraca, ți-aș împușca un 6 pentru efort.

Scuze domule specialist. Am vorbit cu profa și mi-a zis ca este foarte bună și ca abia așteaptă sa o citesc la eneviment. Crede-mă este poezie, nu trebuie sa rimeze neparat. Am întrebat și mulți alți prieteni/colegi toți având aceeași idee. Vad ca doar dvs aveți una diferita

Sincer pare a fi facuta de AI ( no offence ). Inainte sa ma iei cu " domnule specialist " cum ai procedat cu alt utilizator care doar si-a expus un punct de vedere, nu ma consider mare poet dar am scris cateva sute de poezii in ultimii 10 ani, am un canal de YouTube unde le postez si ma gandesc serios sa public o carte cu o parte din ele. Zilele trecute am fost efectiv curios sa vad cum ar scrie AI ul o poezie si sa o compar cu stilul meu, ei bine a scris niste poezii exact ca a ta, exact acelasi stil, cu masura versurilor inegala si rima alba. + Elementul care te da de gol cel mai tare ca ai folosit AI, este fix primul vers " In vâltoarea sentimentelor, între strofe încrucișate " deoarece am observat ca daca ii spui AI ului sa iti faca o poezie cu un anumit tip de rima " incrucisata/imbratisata" nu reuseste, dar iti baga tipul de rima ca si cuvant mot a mot in poezie Daca profei tale ii place, atunci good job si multa bafta!

E ok...depinde cum o vei citi.
Este simpatica.
Nota 10 de la mine.

Ai citit=o in fata colegilor? Ce a zis profa?
Vezi ca mari poeti care compuneau poezii de dragoste chiar erau indragostiti.Sau simteau ceva! La tine cum a fost?

NU ESTE poezie, cel puțin nu în accepțiunea normală și clasică a termenului, și nu mă refer aici doar la rimă - rima nu este ceva definitoriu în poezie.
Ai cerut o părere, ți s-au oferit mai multe, ia și tu de-acolo ce consideri că ți se potrivește.
Însă, repet, NU ESTE poezie. Ca să scrii Poezie, trebuie să ai câteva mii de volume citite în spate - asta ca și condiție sine qua non - iar după vârsta pe care bănuiesc că o ai, nu e cazul, încă.
Oricum, nu te simți jignit(ă). Dacă aștepți să cadă Lumea pe spate, mai încearcă niște ani. Dacă vrei opiniile unor străini, take what you got.

Încă nu, trebuie citita, iar poezia este inspirata într-adevăr dintr-o "poveste reala" in a 2 strofa e fix ce am făcut când eram împreună cu fosta mea iar la sfârșit vorbesc de faptul ca nu a mers și ca as mai vrea sa încercăm în alta viata.

Dv ați auzit de vers alb?!
Introdus și în România de mister Blaga și modernism.
Tânărul/tânăra din întrebare a scris o poezie magică despre iubirea ideală, subiectivă și cu un iz chiar romanticist.
Deci care e problema?!
Eu una sunt exaltată când văd că mai există pasionați de scris și de poezie și din generația Z, Alfa.
E splendid ca în pofida robotizării și AI-ului, tinerii să nu-și piardă sufletul sau cel puțin să nu-și aplatizeze sufletul. Și cum pot face asta? Cum își pot menține viu sufletul? Doar prin artă/scris/visat/poezie/scenaristică/și tot ce poate fi transpus din sufletul nostru unic și uman, în ceva, tangibil, palpabil, dar și presărând un gram de mister în acel produs.

De dragul discuției: versul alb trebuie să respecte unele criterii - cadența, ritm, registru. Nu poți avea strofe cu rimă și strofe fără rimă în aceeași poezie, întrucât dă peste cap contextul liric.
Versificația este banală - o înșiruire de enunțuri, axiome și tipare sentimentale, iar poezia respectivă se citește ca un text în proză.
Conținutul poetic nu este doar cuvântul scris, ci și (mai ales) ceea ce simte cititorul la lectura respectivă.
De exemplu: „Chipul tău e singurul lucru care îmi mai aduce bucurie/In brațele tale găsesc alinarea mea divina" enunță două fapte concrete, de tipul versurilor din piesele muzicale interpretate de săracii cântăreți români în zilele noastre: cu tine mi-e bine/fără tine mi-e rău.
Unde e metafora? Unde sunt figurile de stil? „Chipul tău mi s-a cuibărit în suflet/Ca un fluture ce așteaptă să zboare/Din crisalida inimii mele/Înspre soarele iubirii noastre" Da, sună penibil exemplul, dar e pe repede-nainte și e o metaforă, subliniază caracterul cvasi-divin al iubirii celor doi - un el și o ea, sper

DAR: departe de mine ideea de a da autorul/autoarea cu fundul de pământ. Lucrurile astea vin din experiența lecturii, urmată de cea a scrisului, și are timp suficient pentru asta.
O carieră literară vine, însă, la pachet, cu câteva lucruri, din care unul din ele este critica, și e mult mai bine să ți se critice greșelile (inerente, oricum) decât să fii lăudat aprioric doar pentru a nu fi dezamăgit.
Cel mai greu e să scrii poezie, pentru că nu o scrii, ci o trăiești. Personal, i-aș recomanda autorului/autoarei participarea la diverse întâlniri ale poeților, în cenacluri sau chiar cluburi (La Ingineri, în Tei, de exemplu, se și citesc poezii în public) și, bineînțeles, lectură până la saturație.
Și da, aveți perfectă dreptate, să vezi un exponent al generației Thunberg detașându-se de turma imbecilizată de AI și de internet e ceva ce nu poate decât să bucure.

A la votre.

Offf, măi mister (sper că ești un mister, nu de alta dar are altă trăire your poetry, în acest fel) )

Ai dreptate, mi-ai închis gura legat de experimentata poezie.
Nu are metafore și nu e profi. Însă e un început de poezie. Nu o descuraja pe fată/băiat, mă rog.
Nu că, aș vrea să te contrazic, însă dacă tot ne-am prezentat pe aici poeziile zic să las și eu o primă poezie puerilă de a mea. Dacă nu aș fi continuat, poate că aș fi ajuns demoralizată și nu m-aș fi ținut de asta. Dar nu m-am lăsat chiar dacă am avut pași firavi și stângaci în ale poeziei.
Și ideile de bază aici, pe care autorul întrebării vreau să le rețină sunt : că per total tu ai dreptate și da, ceea ce-i recomanzi tu, mai ales cu mersul pe la cercuri de poezii, e chiar perfect. Asta trebuie să și facă, evident dacă dorește ceva profi în direcția asta. Dacă însă e doar pentri detașare, dar nu și intenționează să le publice, atunci iar suntem cu toții siguri că nici nu mai contează ce a făcut bine sau nu acolo. Nevermind, persoana trebuie să rețină asta ce i-ai recomandat tu și ceea ce o încurajez eu, că orice critică ar primi, să țină cont de ea, pentru a deveni pe zi ce trece mai bun, dar la naiba, să nu se lase.

Acum în final las și eu debutul în ale versurilor pentru mine. Scrisă undeva pe podeaua din baie, undeva într-a 6 a, într-o amărâtă de garsonieră, pe vremea când eram praf pe toate palierele acelei vârste și singura alinare și refugiu îl găseam în gândurile și mintea mea, căci de realitatea mea, nu puteam scăpa. A început random și total din pură întâmplare, însă azi, am peste 100 de poezii în playlist și dorm și mă trezesc cu dexul în față.

Spor la citit și criticat.

Vraja Mării

Povești ascunse
Tu-mi spuneai,
Vraja lor mă prinse,
În nopți aprinse.
Valurile tale trecătoare
Mă înebuneau încântătoare.
-Tu, Mare! Profunzime!
Ai rămas, acolo-n adâncime!
Nisipul tău mă încălzea,
-Tu, mă răcoreai, Marea!
Valurile tale mă răneau, sfâșietoare,
Când după soare, plecau nepăsătoare.
Perle negre tu-mi dăruiai,
Lacrimile mele le primeai,
Cu gingașe unduieli, tresărite
Ca pe comori poleite.

Măi, Miss (fără offf).
Paradoxal, ceea ce am înșirat drept critică e o încurajare, chiar dacă nu pare. Na, că rimează... să mai zici că românu' nu s-a născut poet.

N-am în intenție să închid gura cuiva, ci să contribui, poate infinitezimal, la deschiderea unor aripi. Ca să ajungi să zbori singur, trebuie mai întâi să cureți avionul de la conul elicei la profundor și să-l cunoști ca pe propriul buzunar. Șuturile în fund sunt incluse în pachet, vrei, nu vrei. Important e să (te) privești corect, să vezi unde mai ai de lucru cu tine și să-ți asumi propriile lacune.
Drumul spre iluzia numită perfecțiune e anevoios, în urcare sub un unghi crâncen, cu motoarele în forțaj și pulsul în stratosferă, iar ironia e că, indiferent cât ai urca, niciodată nu ajungi la perfecțiune. Cineva spunea, însă, că nu destinația contează, ci drumul.
Ca ne-scriitor de poezie - nu m-aș încumeta la asta decât sub spectrul unui râs homeric la adresa mea - sunt, însă, cititor de poezie, inclusiv modernă, iar opinia care contează nu e cea a criticului: criticul este supus, implicit, unui set de reguli oarecum rigide și are tendința de a înscrie ceea ce citește într-o matrice conceptuală care, de multe ori, păcătuiește printr-o nefericită rigiditate. Revenind, opinia care contează este cea a cititorului. Dacă poți să-ți transpui cititorul în propria lume, atunci scrii bine. De fapt, asta vrei, să aduci cititorul lângă tine.

Oricum, sper ca autorul/autoarea - care, probabil, se zgârie acum pe ochi că a deschis subiectul - să continue, atât ca cititor asiduu, cât și ca poet(ă); cine ște, poate că, peste niște ani, își va pune amprenta proprie în literatură.

Poezia ta, Miss: o imaturitate drăguță, augmentată de o tristețe ce zâmbește imperceptibil din colțul gurii, o reacție de ușoară autocompătimire proprie unei vârste la care trasformările biologice prevalează de multe ori. Accentul de la versul „-Tu, mă răcoreai, Marea!" e haios. Mareá.
Aș defini-o drept „poezie cu codițe". Sună a titlu de volum.

Mister, da.