Buna.Poezia e ok, dar nu mi se pare corect sa primiti note, poate unii sunteti mai inspirati, iar altii dintre voi va potriviti cu poezia ca nuca in perete? Daca spuneai ca este pentru un concurs intelegeam, insa considerand ca acum exista si AI, nu prea va fi fair.
A nu haha, nu este pe nota. Este o activitate iar cine vrea poate participa cu orice, text, poezie, citate, desen. Nu este pe nota
Nu este efectuarea temei, am cerut o părere despre poezia aceasta
Scuze domule specialist. Am vorbit cu profa și mi-a zis ca este foarte bună și ca abia așteaptă sa o citesc la eneviment. Crede-mă este poezie, nu trebuie sa rimeze neparat. Am întrebat și mulți alți prieteni/colegi toți având aceeași idee. Vad ca doar dvs aveți una diferita
Sincer pare a fi facuta de AI ( no offence ). Inainte sa ma iei cu " domnule specialist " cum ai procedat cu alt utilizator care doar si-a expus un punct de vedere, nu ma consider mare poet dar am scris cateva sute de poezii in ultimii 10 ani, am un canal de YouTube unde le postez si ma gandesc serios sa public o carte cu o parte din ele. Zilele trecute am fost efectiv curios sa vad cum ar scrie AI ul o poezie si sa o compar cu stilul meu, ei bine a scris niste poezii exact ca a ta, exact acelasi stil, cu masura versurilor inegala si rima alba. + Elementul care te da de gol cel mai tare ca ai folosit AI, este fix primul vers " In vâltoarea sentimentelor, între strofe încrucișate " deoarece am observat ca daca ii spui AI ului sa iti faca o poezie cu un anumit tip de rima " incrucisata/imbratisata" nu reuseste, dar iti baga tipul de rima ca si cuvant mot a mot in poezie Daca profei tale ii place, atunci good job si multa bafta!
Ai citit=o in fata colegilor? Ce a zis profa?
Vezi ca mari poeti care compuneau poezii de dragoste chiar erau indragostiti.Sau simteau ceva! La tine cum a fost?
Încă nu, trebuie citita, iar poezia este inspirata într-adevăr dintr-o "poveste reala" in a 2 strofa e fix ce am făcut când eram împreună cu fosta mea iar la sfârșit vorbesc de faptul ca nu a mers și ca as mai vrea sa încercăm în alta viata.
Dv ați auzit de vers alb?!
Introdus și în România de mister Blaga și modernism.
Tânărul/tânăra din întrebare a scris o poezie magică despre iubirea ideală, subiectivă și cu un iz chiar romanticist.
Deci care e problema?!
Eu una sunt exaltată când văd că mai există pasionați de scris și de poezie și din generația Z, Alfa.
E splendid ca în pofida robotizării și AI-ului, tinerii să nu-și piardă sufletul sau cel puțin să nu-și aplatizeze sufletul. Și cum pot face asta? Cum își pot menține viu sufletul? Doar prin artă/scris/visat/poezie/scenaristică/și tot ce poate fi transpus din sufletul nostru unic și uman, în ceva, tangibil, palpabil, dar și presărând un gram de mister în acel produs.
Offf, măi mister (sper că ești un mister, nu de alta dar are altă trăire your poetry, în acest fel) )
Ai dreptate, mi-ai închis gura legat de experimentata poezie.
Nu are metafore și nu e profi. Însă e un început de poezie. Nu o descuraja pe fată/băiat, mă rog.
Nu că, aș vrea să te contrazic, însă dacă tot ne-am prezentat pe aici poeziile zic să las și eu o primă poezie puerilă de a mea. Dacă nu aș fi continuat, poate că aș fi ajuns demoralizată și nu m-aș fi ținut de asta. Dar nu m-am lăsat chiar dacă am avut pași firavi și stângaci în ale poeziei.
Și ideile de bază aici, pe care autorul întrebării vreau să le rețină sunt : că per total tu ai dreptate și da, ceea ce-i recomanzi tu, mai ales cu mersul pe la cercuri de poezii, e chiar perfect. Asta trebuie să și facă, evident dacă dorește ceva profi în direcția asta. Dacă însă e doar pentri detașare, dar nu și intenționează să le publice, atunci iar suntem cu toții siguri că nici nu mai contează ce a făcut bine sau nu acolo. Nevermind, persoana trebuie să rețină asta ce i-ai recomandat tu și ceea ce o încurajez eu, că orice critică ar primi, să țină cont de ea, pentru a deveni pe zi ce trece mai bun, dar la naiba, să nu se lase.
Acum în final las și eu debutul în ale versurilor pentru mine. Scrisă undeva pe podeaua din baie, undeva într-a 6 a, într-o amărâtă de garsonieră, pe vremea când eram praf pe toate palierele acelei vârste și singura alinare și refugiu îl găseam în gândurile și mintea mea, căci de realitatea mea, nu puteam scăpa. A început random și total din pură întâmplare, însă azi, am peste 100 de poezii în playlist și dorm și mă trezesc cu dexul în față.
Spor la citit și criticat.
Vraja Mării
Povești ascunse
Tu-mi spuneai,
Vraja lor mă prinse,
În nopți aprinse.
Valurile tale trecătoare
Mă înebuneau încântătoare.
-Tu, Mare! Profunzime!
Ai rămas, acolo-n adâncime!
Nisipul tău mă încălzea,
-Tu, mă răcoreai, Marea!
Valurile tale mă răneau, sfâșietoare,
Când după soare, plecau nepăsătoare.
Perle negre tu-mi dăruiai,
Lacrimile mele le primeai,
Cu gingașe unduieli, tresărite
Ca pe comori poleite.
Numepublicuserneim întreabă: