Ce criterii ar trebui sa indeplineasca o carte buna (indiferent despre ce gen sau specie este vorba), din punctul vostru de vedere?

Pentru mine, trebuie sa contina ceva interesant, daca ar fi o carte care sa spuna o anume poveste, as vrea sa fie ceva nou, ce nu am mai vazut, sa nu mi se para ca citesc aceleasi lucruri mereu, scrise in alt fel.
De asemenea, daca este interesanta, mi-ar place si sa aiba multe pagini, imi plac si cele cu putine pagini, dar daca este interesanta, si are si peste 500-600 de pagini, este perfect.
Ai zis indiferent de specie sau gen, deci cam astea sunt caracteristicile principale, ca si estetica, nu prea ma intereseaza, sa fie intreaga, asta da, ca nu vreau sa stau sa aranjez paginile.
Dar ma intereseaza continului... in primul rand sa se poata citii, adica sa fie scrisa corect, sa aiba o istorie buna, sa aiba multe pagini, ca istoria sa fie cat mai lunga, si mai ales, sa pot invata ceva din ce citesc, daca e o poveste (o zic in sensul de povestire, istorie, nu de poveste de copii mici) din care nu invat absolut nimic, nu ma intereseaza prea mult.

Cărţile sunt ca oamenii, nu poţi să creezi un anumit tipar. Mai întâi observi că îţi place omul, că te simţi bine în preajma lui, şi abia apoi începi să analizezi DE CE îţi place, ce calităţi are, ce defecte are...


Dacă nu scapi de prejudecăţile legate de cărţi, nu vei fi niciodată un cititor complet. Aşa eram şi eu înainte: ziceam că nu citesc clasice sau romanceuri, şi când m-am apucat mi-am dat seama că şi alea pot fi bune.

Avand in vedere ca am inceput sa lucrez la un roman, vad doua lucruri importante: Esenta si ambalajul.

Esenta: O viziune asupra lumi, inspirata de experienta autorului. Un mesaj, care la sfarsit sati creeze un termen de comparatie asupra oamenilor si al mediului.

Ambalajul: tehnica cu care a fost scrisa, plus o poveste bine construita

Desi, de multe ori o carte incepe plictisitoare, iar spre sfarsit ajungi sa realizezi ce citesti. Deci atunci cand iti cade o carte in mana, ofera-i cateva sanse in plus

Povestile pentru copii, cele veritabile in special, au ca scop educarea copiilor despre ce decizi vor urma sa ia.
Normal ca de la o varsta nu mai au ce te invata, avand in vedere ca nu iti este destinat.

Nu am zis ca nu au scop educational, ma refeream ca nu la genul acela de povesti ma refer eu in raspuns.

Sa aiba introducere care sa ma faca sa citsc cartea chiar daca dupa ii mai naspa si sa fie cu final fericit...

1. o carte buna trebuie sa fie scrisa intr-un fel special specific scriitorului.( sa nu imite alti scriitori, sa vina cu un gen nou de scris)
2. sa contina multa descriere pentru a ma adanci in poveste, pentru a-mi imagina mai mult si mai bine, ca sa ies din realitate si sa intru in poveste.
3. sa ma surprinda povestea, sa fie ceva uimitor, nu ceva plictisitor.
4. Sa nu ma astept la ce va urma, sa ma dea peste cap cu finalul sau cu deciziile personajelor.

Pentru mine o carte buna nu trebuie sa depaseasca 600-650 de pagini. Trebuie sa fie buna din primele 20 de pagini. Sa abordeze un subiect original, sa aiba o idee preconceputa de la inceput -nu sa improvizeze autorul pe parcurs-, care sa nu fie previzibila, tu sa crezi ca se intampla ceva si de fapt sa se intample altceva. Personajele sa intruchipeze fiecare idealuri umane diferite, sa nu semene niciunul cu altul, dar in acelasi timp sa semene.Si sa nu exagereze in caz ca este vorba de o carte non sf, sa nu se intample lucruri care in viata de zi cu zi ar fi pur si simplu imposibil sa se intample + cartea sa contina citate inteligente si umor.

Sa ma poata captiva si nimic mai mult.

Sa fie citibila.

Sa aiba litere.

Criteriile diferă de la gen la gen.

Dar să vorbim de roman, că asta cred că te interesează mai tare.

1. Mai reținut cu descrierile personajelor. Pe principiul „nu-mi spune, arată-mi", vreau să-mi formez eu părerea despre personaj, din acțiunile în care îl implici și deciziile pe care le ia. Nici după descrierile fizice amănunțite, ce privesc esteticul, nu mă dau în vânt, dar ele sunt uneori necesare, în special când se întâmplă să trădeze trăsături de caracter.

2. Asta e strict subiectivă: nu-mi umple pagini cu descrieri ale peisajelor sau împrejurimilor, decât dacă e absolut necesar. Romanele sunt despre oameni, nu mobiliere sau copaci cu frunze arămii.

3. Nu-mi scrie fraze de jumate de pagină; e oribil dpv. al coerenței și, mai ales, al esteticii. Dacă frazele lungi se acceptă în dizertații și eseuri, vreau să scap de ele în romane. Sunt intoxicante. Aș putea da extrem de puține exemple de romancieri de la care pot citi fraze enorme fără să mă simt sufocat, asta fiindcă stilul lor e unul vioi și vivace.

4. Ca o prelungire la 3. , nu întrece măsura cu enumerațiile. Un text de roman îmi place să fie aerisit, nu îmbâcsit și intoxicant. Sunt un claustrofob beletristic. 3 și 4 sunt principalele motive pentru care n-am reușit nici până azi să termin un roman al lui Cărtărescu.

5. Ca o continuare la 3 și 4, fără texte monolit. Folosește paragrafierea, că pentru asta e. Dacă ai o idee lungă de 6 pagini, care nu poate fi spartă în niște paragrafe, ai o problemă. Dar astea țin mult și de estetică. Poate pe scriitor nu-l interesează; poate nici editorului nu-i pasă. Dar pe mine m-a pierdut ca cititor - dacă nu e cumva vreo excepție.

Erată: împrejurimi*