Oare ce stare sufletească ai avut când ai scris-o? eu iau poezia în ansamblul ei, apoi încerc să o înţeleg pe bucăţi, iar apoi să păstrez în minte şi inimă părţile care mi se potrivesc în anumite aspecte ale vieţii.Cam pesimistă, şi totuşi realistă.Se spune că iubirile ca sentimente, care se înşiruie în viaţă, sunt doar nişte copii ale unei foste iubiri adevărate, noi comportându-ne ca nişte copii ale propriilor noastre fiinţe în noile relaţii neîmplinite, căutând mereu senzaţia autentică care să se asemene cât de cât cu marea iubire, dar şi acestea senzaţii vor fi tot nişte copii. Fiecare fiind de fapt singur în viaţa lui atunci "Când ochii îsi pierd culoarea sincerităţii/şi inima zace pe drumul dreptăţii."-fără îngeri păzitori sau demoni.
Nu am vrut să pară un comentariu literar, sper că nici nu este.Succes în cariera literară!
Depresiva (asta nu-i o critica!)
Mi-ar fi placut mai mult sa fie toate versuri albe, cele cateva rime rup linia.
Cand am scris poezia, eram si sunt profund nemultumit de indigourile din jurul nostru.Am deplans un pic moartea originalitatii printre tineri.
Cred ca se poate mult mai mult si am avea destule exemple ca sa iesim din rutina societatii.Problema noastra este ca nimeni nu ne mai indruma catre original si toti accepta fara crantire ceea ce se intampla.Pacat!
Multumesc ca ti-ai furat din timp pentru mine
Stiu ce zici! Dar mai stiu ca nu multa lume gusta poezia modernista si am incercat sa o colorez cu anumite rime.E mai accesibila asa