Dati-mi si mie adrese de mail (de contact) sau site-uri la cat mai multe edituri. Vreau sa iau legatura cu cineva, vreau sa aflu daca cartea mea merita publicata. Dau fundita la cine imi spune cat mai multe multumesc TPU!

De ce,in era asta care duhneste a semidocti,exista oameni care scriu mai mult decat citesc? Vezi tu,cineva ce scrie o carte si,mai mult o vrea publicata,inseamna ca are mari asteptari de la carte, pe scurt, considera ca e buna.O persoana ce scrie o carte, in mod normal, ar trebui sa fie inteligenta.Ma uit prin playlist-ul tau si facand legatura, mie imi cam da 0. Ori sunt eu un bastard cu pareri foarte preconcepute,ori tu ai niste perceptii despre capacitatile tale literare foarte,foarte alterate.Cel mai probabil a doua.

Toti scrieti,ma! Da' n-ati scrie unul ceva bun,profund,un roman adevarat.Pun pariu ca e fie poveste de draoste,fie ceva cu adolescenti,fie ceva fantasy obosit. Poate chiar toate trei,ca vad ca prinde combinarea elementelor mediocre mai nou, ca sa dea "best-sellere". Patetic! Dar, lasa, tu publica, larve care sa saliveze la amatorisme sunt destule.De aia au alde Divergent si 50 Shades of Grey best-seller scrise peste ele deja.

Uite iti dau un fragment, macar comenteaza SCRISUL si nu gusturile mele muzicale sau intrebarile ok?
Mergea prin casa mai goală decât propriul suflet. Se oprii în faţa oglinzii şi deschise cutiuţa cu tuş. Înmuie vârful pensulei în conţinutul cutiuţei. Îşi contură ochii negrii, şi îşi desprinse părul la fel de negru. Şi tuşul era negru. Doar rochiţa pe care urma să o poarte astăzi era roşie...dar nu conta. Deja îşi purta doliul propriului suflet.
În fiecare dimineaţă - acelaşi ritual, aceleaşi păreri de rău, aceleaşi dorinţe nespuse...Citise undeva că "e un păcat să nu trăieşti aşa cum îţi doreşti". Oare asta urma să facă? Să păcătuiască? Era încă tânară, iar trupul de copilă nu îi trăda maturitatea vârstei.
Când bărbatul cu care alesese să îşi unească destinul apăru în spatele ei, îmbrăţişând-o, Rose tresări. Se simţi brusc laşă, de parcă ascundea un secret teribil, o taină a inimii... Dar inima ei aparţinuse întodeauna altcuiva. El nu ştiuse asta, el o săruta acum, şoptindu-i cât e de frumoasă. Ea zâmbea, dar sufletul ei era făcut bucăţi. Era liberă, dar libertatea îi era îngrădită de el şi de dorinţele lui.Ura asta. Acum în minte avea doar un singur gând: "trebuie să evadez..trebuie să fug de el, ca să mă regăsesc pe mine."
- Eşti bine?
Bărbatul o privea cu o sprânceană ridicată. Dar cum putea să fugă, când buzele lui erau atât de aproape de gâtul ei, iar mâinile lui se jucau prin părul ei? Cum putea să refuze o căsnicie din care obţinuse tot ceea ce îşi dorise, orice cu excepţia iubirii sincere (dar asta nu depinde numai de el, de aceea nu putea da vina decât pe propria inimă).
Dragostea însemnă putere. La fel ca şi banii. Căsnicia lor părea mai mult o afacere, dar el încă nu îşi dăduse seama de asta.
- Edward, sunt bine. Nu m-am simţit mai bine niciodată. Dar unde îţi este masca?!
Bărbatul îi zâmbi. Ochii căprui i se îngustară, iar in jurul lor apărură nişte riduri fine. Era mult mai în vârstă decât ea, dar diferenţa nu era mare - cam 10 ani. Şi totuşi, încă avea farmec. Părea un gentleman tipic englezesc. Se îmbraca mereu la costum. Vorbea coerent. Zambea rar. Rose observase aceste amănunte din prima clipa când îl cunoscuse. Şi îşi dorise să se îndrăgosteasca de el. Dar inimii nu îi poţi dicta.
- O am în cameră. Nu avea rost să o port încă de pe acum. Încă nu a început petrecerea. Oricum, tot nu înţeleg de ce vrei să faci asta.
- O să fie frumos. O să ne descoperim unul pe altul. Ăsta este şi scopul: jucând un alt rol, să avem curaj să fim noi înşine.
- Eşti ciudată.
Rose îşi puse masca neagră, de pisică. Părea o adevărată catwomen. Îi luă capul în mâini şi îi zâmbi, privindu-l drept în ochi. Îşi dorea să îl convingă că făcea acest lucru pentru el. Şi să se mintă pe ea. Ochii ei negri cercetară ochii lui caprui. Şi îşi dădu seama că o crede.
- Ştiu asta. Mereu am fost.o ciudată.
-Nu spune asta.
O îmbrăţişă strâns, de parcă nu ar fi vrut să îi dea drumul niciodată.
- Te iubesc.
Când ieşi din cameră, Rose se simţi uşurată. În prezenţa lui Edward părea mereu că joacă un rol. De când locuia în castelul lui din Loch Duich, nu departe de valea Shiel, nu se mai simţise cu adevărat ea. Plecase dintr-un oraş sărăcăcios din România şi ajunsese logodnica unui Lord, membru de seamă al societaţii scoţiene. Acum trăia în Scoţia şi toată lumea părea să o invidieze, dar nimeni nu ştia că acel castel era pentru Rose ca o închisoare a aparenţelor în care se condamnase singură să vieţuiască, în ciuda nefericirii produse. Reuşise să îl facă pe Edward să se îndrăgostească de ea, dar accesul la tot ceea ce bărbatul îi oferea nu o făcea fericită. Cu câţiva ani în urmă îi invidia pe oamenii bogaţi, care mereu păreau să ducă nişte vieţi perfecte. Acum ajunsese să îi compătimească.
Se mai privi încă o dată în oglindă: era perfectă. Îşi agăţă la gât un colier argintiu şi pulveriză câteva picături de parfum în spatele urechii şi la încheieturile mâinilor. Se încălţă cu nişte pantofi superbi, negrii, cu toc foarte înalt. Se mişcă cu graţie, asemenea unei feline. Era pregătită. Petrecerea urma să înceapă, iar ea era perfectă. Şi gândul că urma să îl revadă pe Ovidiu îi făcu inima să tresară...
- Eşti gata?
Edward ciocăni în uşă, puţin agitat.
- Încă 5 minute.
- Voi, femeile. De parcă nu aş şti ce înseamnă pentru voi "5 minute".
Bărbatul începu să râdă. Rose zâmbi şi îi deschise uşa.
- Mai aveam câteva detalii de pus la punct. Trebuie să fie o seară perfectă.
- Îţi promit, nu vei uita seara asta prea uşor.
Rose îşi muşcă buzele. Câtă dreptate avea...şi nici măcar nu ştia asta.
- Eşti atât de frumoasă...
O apucă de mână, îndemnând-o să facă o piruetă. Rose chicoti, făcându-i pe plac. Edward o sorbea din priviri, şi apucând-o pe după umeri o conduse spre uşă."La urma urmei, e un om bun", îşi spuse ea. Acum îi privea coroniţa pe care o avea aşezată pe cap, la fel de aurie ca şi părul lui. "Trebuia să îi dau o idee mai bună pentru un costum. Putea fi prinţul oricui, al oricui.dar al meu în niciun caz...".
Când coborâră pe scările de marmură ce duceau spre living, toate privirile se îndreptară asupra lui Rose. Nu era nimic nou. Era o femeie frumoasă (chiar superbă ar fi spus unii) şi atenţia cu care era înconjurată devenise de mult timp ceva obişnuit. Multă vreme bărbaţii o priviseră ca pe un trofeu, dar învăţase să nu se comporte ca unul. Nu era genul obişnuit de femeie cu care se afişau oamenii de afaceri maxim câteva luni. Era mult mai mult decât un simplu trofeu.
Prin mulţimea de oameni care purtau fel de fel de măşti, Rose îl căuta din priviri pe Ovidiu, dar îşi dăduse seama că va fi imposibil să îl găsească. Nimeni nu semăna cu nimeni. Abia o recunoscuse pe Sasha, buna ei prietenă, care purta acum o perucă roşcată şi flirta cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea, îmbrăcat într-un costum ciudat ce părea din altă epocă. Se întrebă ce dorea Sasha să pară şi regreta că nu îi dăduse un sfat la timp în legătură cu vestimentaţia. Costumul de sirenă nu o prea prindea, mulându-se inestetic pe toate rotunjimile Sashei. I-ar fi stat mult mai bine cu părul ei blond desprins, într-o rochie de gală. Ar fi părut o adevărată prinţesă.
Rose îl privi pe Edward şi acesta dădu din cap, zâmbind. Ea coborî în fugă scările şi îi sări în braţe Sashei. Nu o văzuse de mult timp şi le duse dorul poantelor ei sau replicilor de care altădată se putea lipsi. "E ciudat cum observi cât de mult ţii la o persoană atunci când nu îţi mai este alături..." îşi spuse. Se împrietenise cu Sasha când venise să locuiască pentru prima dată în castelul din Scoţia şi de atunci parcă fuseseră de nedespărţit. Sasha era sora lui Edward şi deşi fizic se asemănau foarte mult, ca şi caractere erau două firi opuse.
- Credeam că eşti în New York cu logodnicul tău. Nu mă aşteptam să vii.
Sasha ridică o sprânceană, zâmbind.
- Şi totuşi, m-ai invitat.
- Aşa, doar din politeţe, îi spuse Rose, sarcastică.
- Haide, ştii că te iubesc oricum...
Se mai îmbrăţişară încă o dată.
- Să ştii că dacă nu insista Edward să vin, nu reuşeam. E nebun, mi-a trimis prin curier două bilete de avion şi mi-a spus că nu acceptă un refuz.
Sasha începu să râdă. Rose chicoti.
- Uite că eu nu m-am gândit la asta. Şi e o idee genială. Păcat ca nu este a mea...
- E haide, ai şi tu ideile tale. Şi unele sunt chiar geniale, îi spuse Sasha cu subînţeles.
- Poate ai dreptate.
Rose ridică două pahare de şampanie de pe o tavă pe care o ducea un valet şi îi salută printr-un semn discret cu mana.
- Uite, hai să bem puţin.
- Draga mea, este şampanie. Când bei şampanie trebuie să sărbătoreşti ceva.
- Ciocnim un pahar pentru că nu ne-am mai văzut de atât de mult timp. Haide Sasha.
- Ce ai zice să ciocnim un pahar şi cu tipul ăla?
Sasha îi făcu cu ochiul bărbatului îmbrăcat în costum de epocă, iar acesta îi răspunse printr-un zâmbet larg. Rose o privi suspicioasă.
- Eşti nebună, îi spuse râzând. Şi esti şi logodită.
- S-a găsit cine să îmi facă morală.
- Se pare că domnişoara aici de faţă şi-a schimbat principiile?
Rose o privi cu o spranceană ridicată, zâmbindu-i.
- Hmm... Tu ştii cum sunt eu. Pe Jack o să îl iubesc mereu. Am ştiut că va fi ceva între noi din prima clipă când l-am vazut. Şi am fost atât de fericită când mi-a propus să ne mutăm împreună în New York! Mi-am părăsit familia şi puţinii prieteni şi totul pentru el... E cam la fel cum ai făcut tu pentru Edward.
Rose se juca cu o şuviţă de păr, absentă."Nu trebuia să spună asta. Să compare o relaţie bazată pe iubire cu alta unde interesele contează mai mult.", îşi spuse. Ochii i se umeziră şi îi acoperi, temându-se că lacrimile îi vor trăda adevaratele gânduri.
- Scuză-mă, trebuie să ma duc până în cameră... vreau să îmi retuşez machiajul.
- Nicio problemă, până vii tu voi avea companie, îi răspunse Sasha, îndreptându-se spre bărbatul îmbrăcat în costumul de epocă.
Se grăbi să ajungă în cameră, încercând să se strecoare printre oamenii care dansau, simţindu-se bine. Neatentă, se lovi de un bărbat îmbrăcat într-un costum crem, care stătea întors cu spatele.
- Mă scuzaţi.
Bărbatul se întoarse, aparent deranjat de situaţie. Rose îl privi fascinată. Avea părul negru, ochii ireal de albaştrii, iar conturul buzelor îl ştia prea bine... Lacrimile i se opriră, gâtul parcă îi devenise uscat şi nu reuşi prima dată să articuleze decât un cuvânt:
- Ovidiu...

"Angajam/colaboram cu tineri pasionati de scris ce au in portofoliu nuvele, scenarii, romane si care sunt sau doresc sa devina scriitori sau scenaristi."
http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-colaboratori/68857/editura+capital/5
Ti-am dat textul anuntului din link ca sa nu crezi ca este vorba de un loc de munca permanent, salarizat. Poate-mi spui ce parere au avut :) Succes!

Vreau doar o lista cu edituri