Imi puteti face si mie o poezie despre un profesor de chimie o poezie pe care i-o voi da dar sa nu fie de pe net

Iertare

Și era ploaie cu senin,
Senin cu ploaie,
Copacii ramurile-și înclin,
Vantul le-ndoaie.

Iar eu grăbit și neatent,
Am greșit tare.
Domnule profesor, iertați-mă vă rog,
Primiți o alinare.


Aceasta poate fi de iertare.
Și nu este copiată de pe internet.

Nu e o capodoperă. Pentru un școlar, merge totuși.
Dar ce legătură are cu proful de chimie?

Îi poți cere iertare pentru o greșeală pe care ai făcut-o.

Și nu sunt școlar...

Depinde în ce clasă ești.
Dacă eu ți-aș scrie despre policrorura de vinil, de polizaharide, de cifra octanică, despre glicerină ( compuși organici despre care tu poate că nu ai învățat încă) s-ar prinde profesorul că „oda" nu e compusă de tine și mai mult s-ar mîhni decît s-ar bucura.
O poezie despre un profesor de chimie...
De ce „despre"?
Vrei să-i faci o caracterizare?
Noi de unde să știm ce fel de om este acesta?
Să zicem că eu aș zice:
Un moșulică pătrățos,
Cu barbă și chelie,
Ce se prezintă năzuros
La ora-i de chimie.
Cînd el de fapt ar putea să fie un tip de vreo 35 de ani, înalt și foarte prezentabil, dezinvolt la ore și prieten deschis cu elevii silitori la obiectul lui.
Poate „proful" tău de chimie nu e receptiv la mîngîieli cu poezele ( spune Eminescu pe undeva : „...laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură").
Scrie - i o felicitare și probabil că va fi îndeajuns de bucuros.