|
nony
a întrebat:
Plecat din timpul fizic, aud lacrimi curgând,
aud suspine și chemare, gând uitat, urlând,
te-aud țipând și implorând, te-aud râzând!
Luat de Frații Chemării în universuri paralele,
chemat de Lună și de Stele să-mi iau locul, printre ele!
Off, iubirea mea, muritor nu m-am născut,
am fost prezent la primul gând,
am fost prezent de la-nceput!
Am transformat cerul în harta inimii tale,
modelând constelații în drumul meu,
am scris cu stele în cartea vieții,
sperând la o îmbrațișare în universul tău!
Dar sunt plecat, Luceafărul ce m-a chemat,
e tatăl meu și gândul lui nu e 'mpăcat,
fiind etern, pot avea oare,
dragostea și viața, unei muritoare?!
Și sfera limitată îmi pune bariere,
cum limitele 'nalte scapă 'ncet de ele,
la fel cum tatăl meu a fost, cândva, chemat,
și din dragostea ce-o poartă,
am fost la randul meu, creat!
Mă duc acum între ai mei, rănit...
Te iubesc!
Țipă Universul în ecou nemărginit,
și te rog a mă purta, veșnic prins în vraja ta.
Te iubesc!
Zice-mi sufletu-n neștire,
și am să te aștept, pân' la ultima 'ntâlnire!
Sugestii?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
|
Aberdeen
a răspuns:
Îmi place mult metafora de la început, „timpul fizic". Nu am mai citit-o în nicio poezie/proză până acum. Cuvintele, intersecțiile lor, combinațiile de resurse stilistice par originale, dar ideile acestei poezii am impresia că le-am mai citit undeva, cândva.
.
Răspunde 
|
MeForeverAlone
a răspuns:
Mamă, tu cred că o să fii mai ceva decât Eminescu.
Super versurile, de unde le scoți, apropo?
Ar trebui să le publici, serios acum!
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
