imi poate da cineva poeziile Florica si Satul meu de Ion Pillat. Dau FundaVOT.

Florica

Aici isi ingropara bunicii mei copila,
In loc ferit de-arsita, de viscol si de vant.
Colinei inchinara iubitul ei mormant,
Legand de dealul rodnic si numele si-argila.
Si vremea prea fugara si fragedul destin
Al celei ce fusese — abia o zi — Florica
Azi, de fetita moarta noi nu mai stim nimica;
Dar cand acum Florica, in soare aprilin,
Etern reinfloreste, ceva in piept ma doare,
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir
O fasa de bobocul plapand de trandafir
Si-un zambet de lumina de fiecare floare.
Un zambet ce odata traia pe buza ei
Si ma-nfior la gandul pagan si la credinta
Ca trebuie naturii sa-i altoiesti fiinta
Pamantul sa palpite ca inima, de vrei.


Satul meu nu l-am gasit, e de scrisa de Ion pillat?

Da. da este

Http://www.emag.ro/satul-meu-ion-pillat-sem973-624-727-9/pd/EZ0Z50BBM/.

Satul meu se intituleaza o carte de versuri, esti sigura ca e doar o poezie si nu o carte? am gasit cartea pe http://www.libris.ro/......66689.html

Volum de versuri am vrut sa zic, nu carte scuze

Aici îsi îngropara bunicii mei copila,
În loc ferit de-arsita, de viscol si de vânt.
Colinei închinara iubitu 949i85j l ei mormânt,
Legând de dealul rodnic si numele si-argila.


si vremea prea fugara si fragedul destin
Al celei ce fusese - abia o zi - Florica...
Azi, de fetita moarta noi nu mai stim nimica;
Dar când acum Florica, în soare aprilin,


Etern reînfloreste, ceva în piept ma doare,
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir
O fasa de bobocul plapând de trandafir
si-un zâmbet de lumina de fiecare floare.


Un zâmbet ce odata traia pe buza ei...
si ma-nfior la gândul pagân si la credinta
Ca trebuie naturii sa-i altoiesti fiinta -
Pamântul sa palpite ca inima, de vrei.

Iar Satul meu este intr-adevar o poezie dar este pe parti. si nu stiu poezia iar pe google nu o gasesti stiu doar comentariul pe parti la ea :p daca doresti comentariul pe parti ma contactezi la id : radu.raducu69@yahoo.com

Cu placere!

Tăcerea

Cobor pe câmp o dată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemişcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.

Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii aţipesc pe vatră,
Şi satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.

Din volumul ''Satul meu''