Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la persoana I (perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
exemplu:baltagul
Romanul psihologic este cel care muta accentul de pe universul exterior, al faptelor, pe universul interior, al sentimentelor si ideilor. Conflictul principal este interior si urmareste evolutia trairilor interioare ale protagonistului. Exemple, din literatura romana, ar fi "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si "Patul lui Procust"-Camil Petrescu, "Padurea spanzuratilor" -Liviu Rebreanu, trilogia lui Anton Holban: "O moarte care nu dovedeste nimic", "Ioana" si "Jocurile Daniei", "Donna Alba"-Gib I. Mihaescu, "Panza de paianjen"-Cella Serghi etc. Sper ca te-am ajutat! O seara faina!
Nu iti mai defines romanul psihologic, au facut-o cei doi utilizatori care au postat inaintea mea. Iti recomand : Procesul si Castelul de F. kafka, Dublul, Crima si Pedeapsa, Demonii de Dostoievsky, Oras patriarhal de Cezar Petrescu, Exclusii de E. Jenilek.
Corecte toate răspunsurile anterioare
dar, ATENȚIE!, sînt greu de citit, greu digerabile la vîrste de pînă în 15 ani, cînd cititorul adolescent nu a prins încă adevăratul gust al lecturii și, mai mult poate, nu are încă destule cunoș tințe de cultură generală, de trăiri de viață, de situații mai deosebite auzite sau petrecute.
Altcumva, acest cititor nu le va agre a niciodată și toate aceste introspec țiuni în psihologia omului ( să zicem doar Proust, Kafka, James Joyce, Feut wanger, sau poate și alții) îi vor da o categorică aversiune pentru acest gen de literatură și poate chiar pentru literatură, la modul general vorbind.
În mod categoric, cărțile trebuiesc citite fiecare la vremea lor.
Eu cred că am citit mult ( poate cîte va mii de titluri) dar, ca să dau doar două exemple, am încercat să citesc acum, la vîrsta de 68 de ani, două cărți pe care le-am citit în urmă cu peste 50 de ani: „Mathias Sandorf" de Jules Verne și „Seri albastre" de Costache Anton.
La acea vîrstă le-am considerat de excepție. Le-am citit, pe fiecare, ( peste 400 de pagini) în cîteva ore.
Am încercat, cu ambele în anul trecut. Ei bine, nu au mai fost aceleași pe care le-am citit atunci cînd a trebuit să le citesc. Atunci cînd aveam vreo 15 ani.
De aceea zic...
Frate Ai numele de Hannibal şi ai dileme în ce înseamnă roman psihologic? Păi, sunt nişte cărţi cu Hannibal, ia citeşte-l şi o să înţelegi!
Care pune accentul pe viața interioară a unui individ. Maijoritatea autobiografiilor scrise de români.
Wow...atât de mult timp, și probabil că ați citit atât de multe cărți...
Țin minte că am citit Seri Albastre când aveam vreo 14 ani. Mi le-a dat un vecin, și a spus că fiică-sa (vreo 18 ani) a spus că îs cele mai faine cărți pe care le-a citit, în timp ce el (cam 50) credea că-s "prea de copii"
Mie mi s-au părut fascinante. Mereu mi-ai plăcut cărţile ce descriu viaţa românilor din secolul 20.
biancabyabiancabya întreabă:
Numepublicuserneim întreabă: