Ce semnifica pentru voi muzica si ce efecte are asupra voastra?
Ce muzica ascultati de obicei?

Mi-am dat seama că la mine nu există "de obicei", că expresia asta e relativă. Când eram de-o şchioapă, "de obicei" se traducea prin ce auzeam pe ici, pe colo: Andre, Cotton- Eyed Joe, Macarena, Talisman, 3 S-E, Voltaj, Ducu Bertzi, Gabriel Dorobanţu-"Gara noastră mică", pe care îmi plăcea la nebunie s-o cânt vecinei, când aveam două codiţe legate cu elastice verzi, cu sclipici.

Mai târziu, în "era" manelelor, ascultam cu frenezie Guţă( care, să fim sinceri, are o voce bună- ce-i al lui, e-al lui), Denisa (care mă impresiona şi ea prin vocea subţire şi notele înalte pe care le atingea fără să fie stridentă), etc.

Dup-aceea, au venit anii de glorie ai Kiss Tv şi U-tv, când am început să-mi diversific gusturile muzicale şi m-am dat pe Duffy, Jesse McCartney, Leona Lewis, James Blunt, Jordin Sparks, David Guetta, Bob Sinclair, Pussycat Dolls etc.

Apoi, a murit Michael Jackson. Întâmplător, asta a coincis şi cu perioada în care făceam cunoştinţă cu internetul, deci muzica şi dansul "Regelui Pop" au fost ca o revelaţie pentru mine. Am început, pentru prima dată, să cumpăr albumele acestui artist, fenomen încă din copilărie, când se evidenţia imediat printre fraţii săi din Jackson Five. Dar, odată ce m-am informat mai bine, m-a impresionat mai ales OMUL Michael Jackson, o fire modestă şi timidă, ascunsă în spatele unui geniu neînţeles-pleonasmul de rigoare-, care privea învingător de pe scenă către mulţimile în delir. O bună perioadă de timp, n-am avut ochi şi urechi decât pentru MJ, o adevărată "primă iubire".

Ulterior, fiind la liceu, am aflat şi eu ce-s alea rock şi blues, Queen şi Eric Clapton. M-am înscris şi la "canto", cu un profesor de orgă, din laptopul căruia am auzit Temptation-Diana Krall şi, deci, am descoperit Jazz-ul, pe care nu l-am cântat niciodată pe o scenă. În schimb, pentru prima şi ultima dată în viaţa mea, am urcat pe scenă cântând Mihaela Runceanu- E-adevărat, iubirea mea".

Când am descoperit serialele coreene pe TVR1, am început să ascult şi muzică asiatică, ce are un parfum aparte şi de care mă simt, oarecum, legată. Nu ştiu dacă prin ochii mei lunguieţi sau prin faptul că acum vreau să studiez coreeana la facultate, dar mă simt.

În ultimul timp, mi-am dat seama că muzica clasică poate fi ascultată şi de oameni mediocri, deci mă mai delectez şi cu câte-un Chopin, Beethoven şi alţii, când mă apucă melancolia generală.

Ah, am uitat să precizez că tata e acordeonist de mic, deci cred că am ascultat muzică populară încă din faşă. ( Nu, nu vă alarmaţi, că nu suntem ţigani, ba chiar prea palizi la faţă uneori)
Cum spuneam, ador să dansez hore şi sârbe împreună cu alţi petrecăreţi, legaţi împreună într-un simplu cerc. Tata mai are şi acum casetofonul vechi rusesc după care obişnuia să-l studieze pe Nelu Miron şi alţi acordeonişti de valoare. Îmi amintesc şi azi cum, copilă fiind, în timp ce ascultam nu ştiu ce melodie, am auzit o greşeală- o notă în plus sau falsă. Bineînţeles, le-am dat de ştire alor mei, care observaseră deja. Au rămas miraţi, dar nu suficient încât să încerce să-mi valorifice talentul muzical la timpul potrivit.

În prezent, sufletul meu e un amestec de mai multe suflete. Pe Michael nu l-am uitat şi o să-mi ţin cândva, sper, promisiunea ca primul meu băiat să-i poarte numele.
Îmi plac, mai nou, Dire Straits, al căror video, " Sultans of Swing-Alchemy Live", mi-a insuflat anul trecut un asemenea curaj la BAC, încât la română m-am depăşit pe mine însămi. Mark Knopfler e şi el un geniu la compus şi chitară, dar nici toboşarul Terry Williams nu-i mai prejos!
N-am uitat nici prima melodie de jazz instrumental auzită, Take Five; şi îi mulţumesc Domnului că măcar pe Dave Brubeck l-am apreciat înainte să aud că a murit. Trăiască şi Joe Morello, cât mai mult, şi toţi "jazz-iştii" ştiuţi şi neştiuţi!

Ascult deseori şi melodiile copilăriei, îl ascult pe tata cântând muzică populară, dar şi valsuri emoţionante cu noul său acordeon, mă mai uit cu ai mei la Etno şi Favorit TV şi nu mă jenez să dansez pe manele la câte-o petrecere, chiar dacă acum nu mă mai trage inima să mi le pun când sunt singură, că cică am "evoluat" şi eu un pic şi nu mă mai atrag ca pe vremuri.
Apropo, manelele vechi, gen Generic sau Azur, Abba, BZN şi alţi artişti din "epoca de aur" a anilor '80-'90 la noi în ţară nu-mi sunt nici ele străine.

Oh, şi câte aş mai avea de povestit, dar şi-au luat acum zborul din mintea mea. Plus că v-am plictisit deja cu polologhia asta, nu?

Ca să închei, tot ce ştiu sigur, în momentul ăsta, e că am ritmul în sânge şi un deosebit respect pentru cei care dovedesc orice tip de ureche muzicală, fie ea pentru acorduri îmbârligate de manele sau de maiestuoasa operă.

Că bine zice Michael Jackson: " A trăi înseamnă a fi muzical, începând cu sângele care-ţi dansează în vene. Orice fiinţă vie are un ritm. Tu îţi simţi muzica?" Cred că la asta se poate rezuma toată povestea mea interminabilă, care, iată, acum şi-a găsit şi ea un sfârşit potrivit.