anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

1 - Orice zice dumnezeu este bine si moral?
2 - Scopul scuza mijloacele? (intrebarea se refera la crimele comise de dumnezeu)

40 răspunsuri:
| wales a răspuns:

Tu încerci să arunci vina omului asupra Lui Dumnezeu. Te opreşte cumva Dumnezeu să faci ce este bine? Inima omului se modifică în funcţie de acţiunile şi alegerile fiecăruia. Unii au o inimă asemănătoare cu lutul, alţii au o inimă asemănătoare cu ceara. Soarele le încălzeşte pe amândouă. Cu ce este de vină Soarele că sub influenţa sa, lutul se întăreşte, iar ceara se înmoaie?

Aşadar, crimele de care vorbeşti, de fapt, au fost săvârşite din răutatea celor care au refuzat să facă voia sfântă şi desăvârşită a Creatorului lor.

| wales a răspuns:

Asta nu pocăiţii spun, ci Biblia spune:

`` Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. `` 1:18.

Şi apropo, după învăţătura Bibliei, toţi creştinii trebuie să se numească pocăiţi, nu doar protestanţii. Isus a spus:

`` De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.`` Matei 4:17.

| OctoberandApril a răspuns:

1 Da.
2 Dumnezeu n-a comis nicio crima.
Dumnezeu a zis una oamenii au facut alta nu e vina Lui ca noi interpretam dupa cum ne taie capul.

| anonim_4396 explică (pentru OctoberandApril):

Nu m-am referit la crimele comise de oameni in numele lui ci la crimele comise chiar de dumnezeu. Acesta a ucis foarte multe persoane si animale nevinovate.

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

De maine cand ai sa mergi la munca sa spui sefului tau ca "de azi fac eu regulile!"

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Poate ne dai si un exemplu ucis de un "nevinovat" ucis...

| anonim_4396 explică (pentru martzian):

Citeste-ti biblia... daca nu vrei sa o citesti, cauta pe net "crime din biblie" sau "murder in the bible". In engleza gasesti mai multe exemple. Revino dupa ce te-ai documentat.

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Inteleg ca nu stii...

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

Probabil vei gasi si exemplul Domnului Isus, tot Dumnezeu a ingadit sa stea atarnat pe o cruce pentru mine si ticalosiile pe care le-am facut! O CAUZA DREAPTA "Daca nu crezi in Dumnezeu si El nu exista, nu ai nimic de pierdut, daca nu crezi in Dumnezeu si in jertfa fiului sau...ai pierdut TOT!

| anonim_4396 explică (pentru martzian):

Iti dau 3 exemple, restul le cauti singur : potopul, uciderea a 42 de copii de 2 ursi si uciderea copiiilor din egipt. E clar ca nu-ti cunosti biblia. De data asta sa revi doar dupa ce te-ai documentat. Vreau sa-mi dai tu alte 3 exemple de crime pe motive idioate comise de dumnezeu.

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu ne intelegem. Tu imi dai doar exemple de oameni care NU ii apartineau lui Dumnezeu. Asta nu ii face "nevinovati".

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Sa inteleg ca tu crezi in existenta lui Dumnezeu, dupa cum pui problema. Ca asta ne poate oferi un start.

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

1:neascutare-Judecata
2:robul Lui Dumnezeu este batjocorit-judecata
3 Isaia 43:4

| anonim_4396 explică (pentru martzian):

Ce intelegi tu prin "nu apartineau lui"? Ce vina au avut copiii din egipt abia nascuti? Ce vina au avut animalele de la potop si multe alte exemple ca astea?

| anonim_4396 explică (pentru pesciolino):

Deci in viziunea ta, cand este vorba de dumnezeu, scopul scuza mijloacele?

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu, ci doar ca El a avut dreptul sa faca tot ce a facut.

"Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!" spun Psalmii. El a creat totul si este stapan peste tot iar cand judecam actiunile de orice fel, le facem conform cu legile si hotararile Lui, nu cu constitutia Statelor Unite. Si cum El nu-si incalca propria randuiala, esti in fata a doua alegeri, ca si poporul evreu in trecut: crezi sau nu crezi, binele si raul, binecuvantarea si blestemul.

Eu am pornit, in trecut, de pe pozitia pe care esti tu astazi. M-am convis de faptul ca El exista, fara a fi un dezaxat, unul care are iluzii cu fantome. Asta pentru ca am cunoscut un Dumnezeu nu doar teoretic ci o Persoana.

Cred ca la momentul asta orice explicatii sunt de prisos, ca intr-o cearta in familie, in care oricum nu accepti argumentele celuilalt, orbit de dorinta de a avea dreptate cu orice pret. Trebuie doar sa decizi daca crezi ca exista sau nu. Daca nu exista, nu are rost sa il combati, dar daca exista... atunci vei decide daca te poti lua de piept cu El sau nu.

| anonim_4396 explică (pentru martzian):

Deci daca dumnezeu a decis ca animalele, copiii si celelalte persoane nevinovate meritau ucise, a fost corect, doar dumnezeu poate sa faca tot ce vrea nu? Daca maine vrea sa distruga o specie de animale pentru ca s-a plictisit de ea, este corect. Daca vrea iar sa porneasca intr-un killing spree, este corect. Daca vrea ca toti oamenii care nu au auzit de el sa ajunga in iad pe motiv ca nu i s-au inchinat, este corect. Si multe alte exemple de genu. Indiferent cat de psihopate, dezaxate, malefice sau idioate sunt ideile si deciziile lui, sunt corecte deoarece el este autoritatea suprema corect?

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Inchei. Discutam in paralel si nu cred ca are nevoie Dumnezeu sau Biblia de aparare din partea mea... Vreau doar sa tii minte ca El este drept in tot ce face. Si sfant. Nu te sfatuiesc sa o lungesti prea mult cu starea asta, pentru ca ai doar o singura viata pe pamant. Oricum, alegerea iti apartine.

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu te cunosc personal, dar te-as putea descrie ca si un copil in pantecul mamei ei care are posibilitatea sa i se transmita urmatorul mesaj:
- Peste aproximativ o luna vei parasi acea lume in care esti si vei intra in alta, raspunsul copilului (si al tau) este:
-Este imposibil! SI TOTUSI...

| anonim_4396 explică (pentru pesciolino):

Nu are rost sa-ti zic si care-i eroarea din afirmatia facuta de tine. Totusi, intrebarea mea pentru tine era : "Deci in viziunea ta, cand este vorba de dumnezeu, scopul scuza mijloacele? ". Ce legatura are ce ai zis tu cu ce am intrebat eu? De data asta incearca sa raspunzi la intrebarea asta. Daca nu poti formula un raspuns concret alcatuit din mai multe cuvinte, zi simplu "da" sau "nu" la prima intrebare.

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

Se poate impotrivi lutul in mainile olarului?

| anonim_4396 explică (pentru pesciolino):

Deci foarte pe scurt, raspunsul tau la intrebare este "DA".

| pesciolino a răspuns (pentru anonim_4396):

Vazad cu ochii tai un om care este condamnat la moarte pentru fapta lui, ce ai putea face ca sa-i salvezi viata? (incerc sa-ti dau raspuns)

| aaadddaaaa10 a răspuns (pentru anonim_4396):

Oamnenii sunt de vina,nu Dumnezeu.winking
Ei nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu.
Si le-a spus de multe ori,deci, au avut mai multe sanse.
Au trimis multi prooroci, dar tot nu au ascultat.
Deci, vina este a oamenilor, nu a lui Dumnezeu.

| martzian a răspuns:

Dragul meu, putina cunostinta te da de gol. Citeste pana la capat, nu doar paragrafe, ca sa ai cum face pe desteptul cu ele pe TPU... Biserica nu promite nimic. Ea da doar o veste buna mai departe. Vestea buna este ca Hristos a platit pentru pacatele noastre. TOATE confesiunile crestine cred asta...

| martzian a răspuns:

Raspunsuri pentru Gaia, care sper sa nu ne ia happy
1. Da. Mai este si drept pe deasupra.
2. Eu nu am auzit de aceste crime... Ai tu curaj sa faci o asemenea acuzatie grava?

| anonim_4396 explică (pentru martzian):

1 - O sa mai pun inca o intrebare in curand.
2 - Da, am curajul sa fac o asemenea acuzatie deoarece chiar dumnezeu a ucis foarte multe persoane si animale nevinovate. Daca nu cunosti crimele comise de el inseamna ca nu ti-ai citit biblia.

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Tragi concluzii pripite... Well, suntem gata sa-ti auzim pledoaria, mister!

| KaterinkaBoy a răspuns (pentru anonim_4396):

Dumnezeu a ucis foarte multe persoane! Wow.Ce grav! Nu cred asta dar sa presupunem ca ar fi adevarat.Asa ca ce inseamna moartea? O poteca.Cat inseamna viata unui om comparativ cu infinitatea? Infinit de putin. Daca vreodata Dumnezeu a ucis pe cineva atunci a pentru o secunda de durere il va rasplati pe acela cu o infinitate de fericire caci El poate.Lasa filozofia pe seama celor care vad intr-adevar imaginea de ansamblu.P.S.:Nu afirm ca eu vad imaginea de ansamblu, dar te asigur ca nici tu.In fapt, dupa umila mea parere, tu esti foarte departe de a intelege cu adevarat ce a facut Dumnezeu.Dar nu e niciodata prea tarziu sa inveti!

| martzian a răspuns:

Vezi de ce nu are ursu coada? Te facusi bacanie dincolo, da tot nu te dusesi sa cercetezi... happy

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Gaia? te invarti in jurul cozii ca un cotei, de cand ai intrat pe TPU.te agiti, te zbati, schelalai, si atat.ia uita-te pe intrebarile tale.eu m-am uitat.ia uitati-va si voi restul.in rest...sanatate si virtute.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

La profilul tau mai scrie si ca; AJUTA oamenii.stai mai usor cu ajutorul mai ales la relijie.sa nu se rupa ceva in tine de atata ajutorare.nu de alta, da nu am bani de coroana.

| pesciolino a răspuns:

Cine suntem noi sa judecam actiunile Lui Dumnezeu? Este un Dumnezeu al indurarii dar si drept, al judecatii. Regulile intr-o fabrica le face directorul nici decum muncitori.

| pesciolino a răspuns:

Nu confunda marfa cu ambalajul, egali nu am fost si nu vom fi nici odata...probabil vroiai sa spui doar ca am fost facuti dupa chipul si asemanarea LUI gen.1:26
Sper sa nu gresesc.

| pesciolino a răspuns:

Este posibil sa gusti si tu din fructul oprit! Vezi cine a afirmat Evei ca daca mananca di acel fruct va fi ca Dumnezeu? (tatal minciunii)

| pesciolino a răspuns:

Petru prima data un pamantean spune caci vrajmasul sufletelor noastre spune adevarul...ha!(ca si in gen 3 vers 1 a doua parte a versetului, nici aici nu a mintit, nici nu sun convins sa-l cred si sa nu mai lupt impotriva ostasilor lui?) sau mai sunt? de fapt este scris caci in zilele din urma chiar si cei alesi vor fi inselati, nu stiu daca te consideri un ales, dar modul in care iei lucrurie imi lasa de dorit.

| BigBang33 a răspuns:

Sani pupi in cur di disteptu pu li.

| anonim_4396 explică (pentru BigBang33):

Mori in chinuri groaznice slobozit de-un pinguin.

| martzian a răspuns (pentru BigBang33):

Stimate domn, trebuie sa stii ca ma opun acestui gen de limbaj, care poate duce la repercusiuni de la administratorul site-ului. Poti sa iti sustii punctul de vedere si fara sa injuri...

| martzian a răspuns (pentru anonim_4396):

Protestez fata de acest limbaj.

Întrebări similare