| FucktheSystem a întrebat:

Așa, deci să presupunem că există un rai și un iad, raiul pentru cei care fac fapte bune și iadul pentru cei care fac fapte rele.
Pe mine mă macină curiozitatea, dacă domnul Xulescu este ateu dar îi ajută când poate pe toți cei care au nevoie de ajutorul lui, duce o viață fără desfrânări, nu poartă pică nimănui și chiar și atunci când greșește îi pare rău, pe scurt un om la locul lui.
Domnul Xulescu, ateu fiind o să ajungă în rai sau în iad?

36 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Inteligentă postare, ca de obicei.

Să zicem că există. Credinţa e ilogică, deci din start pot băga şi eu ceva ilogic.

Dumnezeu începe să îl îndrăgească, dar se simte îndurerat că tipul nu vede adevărul şi că nu crede. Atunci când va ajunge la graniţă, va fi poftit în funcţie de atitudine cel mai probabil în rai. Fiind ateu, ori se va îndoi de tot ce a crezut până acum, ori va continua să creadă că e în vis şi va încerca să se trezească. Până se va trezi în lavă, cred.

sau...

Poate şi să îl ignore complet chiar dacă face nişte fapte demne de apreciat ştiind că dacă îl respinge pe Dumnezeu, îi arată cea mai mare lipsă de respect posibilă şi l-ar supăra foarte rău.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Din prima fraza ai deja doua greseli.In Iad mergi pentru ca L-ai respins nu pentru ca esti pacatoasa.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O sa ajunga in rai fiindca el spune ca nu crede dar faptele lui il contrazic.el spune ca e negru dar faptele lui lumineaza in fata celorlalti scotand la iveala prin contrast intunerecul rautatii lor.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu o sÄ