Dumnezeu nu greșește cu nimic niciodată. Dacă te-ai născut cu ceva greșit asta e din cauza păcatului din lume. Nu da vina pe Cel ce te iubește când vinovat este cel ce te urăște și-ți cauzează moartea.
Să mă vadă Dumnezeu și audă Hristos zi și noapte.
Dacă eu voi umblu cu răul la mine și dacă voi alege răul înaintea binelui tot răul mie să-mi vină. Să am parte de tot cei mai rău, în viața mea dacă eu aleg răul vreodată înaintea binelui.
Nu mași suporta, nași suporta, Să știu că puteam să aleg binele în favoarea râului, mulțumesc lui Dumnezeu, mulțumesc lui Hristos că știu de frica lor doi, și știu de binele lor do și mila lor, fără ei doi viața mea n-ar mai fi fost una recunoscătoare pentru tot ce am parte de la Dumnezeu și Hristos.
Dacă ne îndepărtăm de Dumnezeu și Hristos, să nu facem prostia! Să nu avem impresia! că ajungem oamenii sau vom deveni oamenii.
Fără Dumnezeu și fără Hristos, ajungem grav! Își vor bate joc alți de sufletul, inima noastră, oamenii fără Dumnezeu, fără frică de Hristos, sânt la orice pas. Pentru așa "oamenii" bani sânt Dumnezeul lor! Nimic altceva nu-i mai important pentru ei decât banii. Stați departe de omul care pune orice sumă de banii înaintea lui Dumnezeu și Hristos!
Am cea mai mare frică și fericire Adevărată de Dumnezeu și Hristos fiindcă știu. Că orice este în afara lui Dumnezeu și Hristos, nu-i și n-are să fie om! Ori câți banii ar avea și ce ar avea pe el/ea acel om
Mulțumesc lui Dumnezeu mulțumesc lui Hristos că știu de frica lor, fiindcă frica lor însemnă doar bine și fericirea Adevărată, nimic nu lar face pe om mai fericit mai smerit, mai bun la inima și sufletul lui decât frica de Hristos și iubire Adevărată de Dumnezeu.
FelixAndrei întreabă: