Maria s-a nascut si ea cu pacatul adamic, la fel ca toata lumea.Romani5:12.Si asa cum ai zis nu este mijlocitor intre noi si Dumnezeu, ci Isus indeplineste acest rol. 1Timotei2:5.Insa datorita loialitatii ei si a credintei manifestate, ea fiind chiar un urmas al lui Cristos, dupa ce acesta a murit, privilegiul pe care-l are ea este de a face parte din cei144000 de oameni care vor merge la cer si vor fi regi si preoti cu Isus cand vor domni peste pamant, peste oamenii ascultatori. Apocalipsa5:9,10; 14:1-3.Psalmi37:9-11,Matei5:5
Ea a fost cea mai neprihanita si credincioasa, de aceea Dumnezeu a ales-o ca prin trupul ei curat sa se nasca Mesia!
Noi în Sfânta Scriptură avem viața Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Și da, Ea este mijlocitorare întrucât Iisus Hristos este de-o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Dumnezeu Adevărat.
Crezi tu ca te poti compara cu Sfanta Fecioara? cu Maica Domnului? gandeste-te ca Ea a fost aleasa din toate femeile din lume si dint toate timpurule.Pe Ea a aleso Dumnezeu sa aduca in lume pe Fiul Lui
"privilegiul pe care-l are ea este de a face parte din cei144000 de oameni "
Ca sa fim corecti pana la capat, sa spunem ca aici este concluzia ta. Biblia nu spune ca ea va face parte din cei 144000. In rest, totul e bine.
Închinarea la Maria are la bază Tradiţia, ce s-a format pe parcursul secolelor, şi nu Biblia. De fapt nimeni nu poate demonstra cu ajutorul Biblie ca ar trebui să ne rugăm Mariei sau să o considerăm deosebită. Biblia o prezintă doar ca o femeie exemplară care a meritat privilegiul de a-l naşte pe fiul lui Dumnezeu pe pământ.
Fecioara Maria se roaga lui Iisus ca sa ne fie iertate pacatele. Daca atunci cand era in viata Iisus a savarsit prima minune la rugamintea ei si a iubit-o pentru ca ea l-a crescut atunci si in rai poate sa ne ajute daca ne rugam la ea. Ortodocsii o precinstesc, nu i se inchina ca in cazul lui Dumnezeu. Sfintilor li se acorda preacinstire care se afla pe urmatoarea treapta, dupa respect.Lui Dumnezeu i se acorda adorare/latrie sau inchinare desavarsita. Ortodocsii nu se inchina la sfinti asa cum se inchina la Dumnezeu.Preacinstim deci nu persoana in sine ci moralitatea lui, spiritul si sfintenia.Doar lui Dumnezeu ne inchinam direct persoanei Sale.
E putin greu de acceptat.Sa te rogi la cineva care la randul ei o avut nevoie de iertare? Singurul care sta intre noi si Dumnezeu este Domnul Isus, nu Pavel, Ioan sau Maria.Domnul Isus a venit din vesnicie"Apoi Dumnezeu a zis:Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra"(Genesa1:26)si prin Domnul Isus au fost facut toate lucrurile"La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu(Ioan1:1)Domnul Isus este singurul Mijlocitor si cel care boteaza cu Duhul Sfant.
Fapte1:15-17 vorbeste despre faptul ca Maria era impreuna cu discipoli cand au primit spiritul sfant.Deci si ea avea privilegiul pe care urma sa-l primeasca discipolii de a fi in cer alaturi de Cristos, facand parte din cei144 000.Luca22:28-30,Fapte2:1-4,Romani8:14-17
Voi comenta un singur lucru, Domnul Iisus este de o ființă cu tatăl și cu Duhul Sfânt, ma pe scurt este Dumnezeu.
A face un copil cu barbatul tau e porunca de la Dumnezeu.A face copil cu Duhul sfint si a spune ca copilul este a lui Dumnezeu sint 3 pacate mari aici.Una este curvia ca ai barbat si faci copil cu altul.Doi e ca Duhul sfint se sustrage de la vina si Trei e ca pui vina pe Dumnezeu ca el e vinovatul.
Da este scris defap despre Biserica Catolica (alias imperiul roman)ca va spune lucruri nemai auzite despre Dumnezeul Dumnezeilor.Ce poate fi mai oribil decit a spune ca are un fiu ci o miritoare!
În Ioan 5-24 se spune-Adevărat adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele și crede în cel ce m-a trimis, are viață veșnică și nu vine la judecată ci a trecut din viață la moarte.Sunt convinsă că Maria a crezut în Fiul ei așa că nu va sta la rând la judecată, mântuirea ei e garantată. În 1 Timotei 2-5 se spune că -este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Iisus Hristos.
Fecioara Maria nu e mijlocitor in sensul acela; ci noi indraznim sa ne rugam la ea, iar ea mijloceste la Hristos pentru noi. Ca are indraznire de maica spre El. Doar a nascut pe Dumnezeu intrupat. Si fiindca e Maica Domnului, noi o cinstim ca atare. E "preasfanta" fiindca insusi Arhanghelul netrupesc i-a facut inchinaciune. Duhul Sfant a curatit-o de pacatul stramosilor atunci cand a intrat in ea pentru ca Hristos sa se nasca fara pacat. Si in mod sigur nu va sta la rand, cum te-ai exprimat tu: "sezut-a Imparateasa de-a dreapta ta, in haina urita si preainfrumusetata", zice Psalmistul.