Am o întrebare de ceva timp, la care nu am reușit să-mi răspund satisfăcător. Să nu se înțeleagă greșit - nu încerc să influențez pe nimeni, respect convingerile fiecăruia - este doar o curiozitate.
Dacă oricând te-ai pocăi, Dumnezeu, în caz dacă există, oricum te-ar ierta imediat și în mod absolut, pentru că se admite faptul că Isus a plătit deja pentru păcatele tale, atunci de ce să nu-ți trăiești viața liber, fără frică, așa cum îți spune propriul tău bun simț și conștiința, iar spre sfârșitul vieții, dacă simți nevoie, dacă există o chemare, să nu te pocăiești/mântuiești (și, eventual, să adopți o religie)? De ce atâta grabă și presiune, parcă am fi la maraton? Ce importanță are dacă te pocăiești acum sau peste o lună, un an, zece?
În afară de faptul că nu se știe când poți să mori, există și alte motive (pentru voi)?
Rog seriozitate! Și fără ironizări și bătaie de joc. Chiar vreau să aflu logica după care se ghidează fiecare dintre voi.
Mulțumesc anticipat.

Draga mea GodIsNowHere, când am pus întrebare și am folosit termenul "a te pocăi", în primul rând m-am gândit la faptul de a deveni adept al anumitor secte religioase (creștine), pentru că se presupune că dacă nu adopți o (anumită) religie, nu vei fi iertat (de parcă... dacă crezi cu adevărat, nu te-ai putea mântui și la tine în bucătărie, tu și cu "cel de sus". dar să lăsăm acest aspect...).

Abia aștept să aflu care este și părerea ta.
Dar să nu te grăbești, scumpa mea! Avem tot timpul din lume...

Nu-i adevarat! asa cred crestinii.

No,,carpe diem''.
Şi-ai murit.

Şi...gata povestea.
Bun.

Poate ca si ei doi cred ca exista un dumnezeu asa cum cred eu nu cum cred crestinii sau cum scrie in carti.un dumnezeu diferit.numai pentru ca a zis ca exista dumnezeu nu inseamna ca se refera la dumnezeu care credeti voi sau care scrie in carti.

Ohhh...NOname nu-i asculta pe ipocriti astia Hai sa te conving eu ca nu esxist Dumnezeu . 1. Daca exista Dumnezeu de ce moare in lumea asta atatia copii repede dupa ce se nasc?(ei nu au nici o vina)2.De ce nu au auzit canibalii(nu neaparat canibali si alti oameni lipsiti de pic de civilizatie( de Dumnezeu? Si ei mor fara sa auda de cuvantul lui Dumnezeu? De ce nu merge Dumnezeu sa li se arate? Deoarece ei nu au nici o vina ca nu cred in Dumnezeu pentru ca nu au auzit de el? Deci? Ei unde merg? In iad pentru ca i-a vestit Dumnezeu cuvantul? Pentru o decizie din aceastea trebuie sa gandesti cu logica nu sa traiesti cu frica? Si sa-ti mai povestesc ceva de demoni sau alte infatisari care sunt din partea diavolului(ca poate o sa intrbi pai da dar demoni expista), deci sa iti explic Diavolul nu exista cum sa iti explic acest lucru este doar in minte oamenilor deoarece creierul uman cand vede intuneric are ca un fel de necunostinta si atunci incepe sa aiba vedenii pe care tu i le produci(gen daca ii satana acolo, bla bla)Aceste lucruri ca, cand vezi intuneric te temi ca este ceva malefic acolo, aceste lucruri sunt datorita panica la intuneric produsa se creier, asa cred ca am dat destula seriozitate si claritate.

Draga mea, nu îmi pune vorbele în gură, te rog!
Eu nu am făcut nici o afirmație. Nu mă cred atotstiutoare, încât să-mi permit un asemenea lux. Te-am rugat doar să mai reflectezi asupra afirmațiilor tale, care, personal, mi se par lipsite de logică, argumente și mult prea pripite.

Nu înțeleg cum poți să afirmi cu atâta siguranță/nonșalanță ceva ce nu poate fi dovedit sau ceva care are mii de contraargumente științifice, palpabile, demonstrabile (mă refer la: "Nici o vietuitoare nu a evoluat din ceva! Toate fiintele sunt asa de la inceput! Cand vei pricepe odata?").

Sunt mult prea rațională ca să cred în povești și să nu iau în calcul Toate dovezile...pro și contra.

O seară bună.

Da, se pare că nu ne putem înțelege...
Repet: unde am afirmat eu așa ceva?! (...retorică, desigur)

Parerea mea este ca toata povestea aceasta cu religia este doar o legenda creata pentru a ne incuraja sa facem mai putine rautati, sa ii diferentieze pe cei buni de cei rai. In ziua de azi biserica a devenit o afacere profitabila, batranii se bat ca sa primeasca "apa sfanta", ca sa se mantuiasca, plus ca lumea nu ar trebui sa dea bani ca sa ajunga in acel "loc mai bun". Si daca iadul se presupune a fi un loc unde sunt pedepsiti cei rai, asta nu inseamna ca satana o face pentru Dumnezeu, ca e un fel de ajutor? In opinia mea iadul e un loc unde sunt toate lucrurile dezaprobate de Dumnezeu, iar daca in iad nu ni se duce decat sufletul, cum am putea sa ardem acolo, sa ne doara? Nu stiu daca exista sau nu Dumnezeu si nu cred ca cineva poate sti sigur. Iar faza cu pocaitul, daca Dumnezeu deja stie ce facem mereu si daca stie ca ne pare rau nu inseamna ca ar trebui sa ne ierte asa?

Sa iti dau un exemplu:
Muncesti 2 saptamini la un proiect in Microsoft Word si inchizi programul fara sa salvezi nimic
Consecinta:Tot proiectul este pierdut.Dar daca salvezi putin cate putin reusesti sa finalizezi proiectul si sa te bucuri de rezultat. Diferenta este ca dupa ce ai uitat sa salvezi proiectul si acesta sa pierdut el mai merge refacut dar viata nu.Tot ce am zis pana acum Proiectul reprezinta viata; salvarea acestuia reprezinta pocainta. Sper ca ai inteles ce am vrut sa zic...

Mulțumesc pentru părere. Interesantă metaforă și abordare...

Sunt foarte de acord cu tine... Are logică...

Nu avem cum să lăsăm deoparte acest aspect, pentru că e crucial.
Şi DA. Te poţi pocăi (atenţie:,, a mântui'' nu poate fi reflexiv, deoarece NU tu te mântui pe tine, ci Isus e autorul actului de mântuire; tu doar il accepţi, incepând cu pocăirea) foarte bine şi la tine in...toaletă. E intre tine şi,, Cel de Sus'', cum spui, nu intre tine şi popa, Papa sau pastorul. Iar Dumnezeu e omniprezent, deci nevoia de a păşi intr-o biserică/lăcaş oficial de inchinare pentru a fi mântuit e...inexistentă.

De ce este acest aspect atât de important? Pentru că in funcţie de modul in care defineşti tu,,pocăinţa/mântuirea'' este determinat modul in care il priveşti şi te raportezi la Dumnezeu.

...
In primul rând, incep prin a face observaţia esenţială că aderenţa la religia creştină NU te mântuie. Şi din nou, e vital să definim ce presupune, in ce constă acest act al aderării. E important de ştiut că dacă mergi la popă/pastor şi ii spui că vrei să te botezi, renunţi la injurături, alcool, marijuana, micile plăceri,, nevinovate'' pe care până mai ieri ţi le permiteai şi care acum sunt inadmisibile, pupi iconiţe şi moaşte, frecventezi biserica şi asişti la serviciile duminicale cu regularitate (de mai multe ori in timpul săptămânii in perioada marilor sărbători creştineşti) etc., NU inseamnă că eşti mântuit.
Apropierea de Dumnezeu nu constă intr-o serie de acte cu caracter birocratic.

Bun. Apoi...
Faptul că nu se ştie când o să mori NU e motivul... potrivit, dacă vrei, pentru a te pocăi. Credinţa care se bazează strict pe teamă NU e una reprezentativă pentru relaţia dintre Dumnezeul creştin şi om. Deloc. Intrebi dacă nu e mai bine să trăieşti,, fără frică''. Dar o viaţă in comuniune cu Dumnezeu nu include niciun fel de,, frică''. Dimpotrivă.
Incertitudinea in ceea ce priveşte durata vieţii tale este unul dintre factorii motivaţionali primordiali când vine vorba despre marile intrebări şi răspunsuri existenţiale umane. Deoarece nu ştii, efectiv, ce perioadă de timp ai la dispoziţie pentru a lua hotărârile decisive in ceea ce te priveşte pe tine ca om, ca fiinţă, ca suflet, ca formă de existenţă (indiferent de cum ai defini-o). Chiar suntem la maraton in sensul ăsta. Practic, eşti contracronometru. Te afli sub temporizator. Doar că...habar nu ai cât timp indică acel dispozitiv existenţial că mai ai alocat.
Scenariul descris de tine e o aberaţie. For argument's sake. Tocmai pentru că NU ştii când este acel,, sfârşit al vieţii'' pentru tine. Poate după ce termind e redactat acest mesaj, mă impiedic naibii de cine ştie ce cabluri, dau cu capul de colţul biroului şi rămân lată acolo.
Deci NU, nu avem,, tot timpul din lume''.

! DAR credinţa, relaţia cu divinitatea constă in ceva cu mult mai MULT de atât. De fapt, nici nu are legătură cu acest gen de teamă şi cu pocăinţă sub constrângere, dată fiind incertitudinea perioadei de timp pe care o ai de trăit.

...
Now that we got that out of the way...
Note: Răspunsul la intrebarea ta va fi construit pe premisa că Dumnezeul biblic iudeo-creştin există (deodamdată am dat la o parte polemica ce vizează existenţa Lui, după cum sugerează formularea intrebării tale).

...asta schimbă TOTUL. Pentru că Dumnezeul biblic, Yahweh, a creat fiinţa umană cu un scop bine definit, exact, concret, precis.
Dumnezeul trinitar e Dragoste. El este trei persoane in una. Spun,, El este'' şi nu,, Ei sunt'', tocmai pentru a sublinia unitatea absolută caracteristică naturii intrinseci a lui Dumnezeu. Cele trei persoane trinitare trăiesc in perfectă armonie, adică IN Dragoste perfectă. Dumnezeu Tatăl trăieşte pentru Dumnezeu Fiul şi pentru Dumnezeu Duhul-Sfânt, analog in cazul fiecareia dintre persoane.
De ce a fost creat omul? In Dragostea lui infinită, Dumnezeu a decis să creeze fiinţe,, după chipul şi asemănarea Lui'', care să se bucure de vieţuirea IN şi CU El, IN Dragoste, pentru eternitate. Aşadar, omul a fost creat DIN Dumnezeu, DE Dumnezeu, pentru a trăi in comuniune perfectă CU Dumnezeu, IN Dumnezeu.

Trinitatea este cel mai frumos lucru de care am auzit vreodată. Iar ideea că acest Dumnezeu minunat, Yahweh, The Great I am, Alfa & Omega, Demiurgul acestui univers işi doreşte ca EU să vin in El şi El să vină in mine, să mă iubească şi să il iubesc, e... aproape incredibil de crezut.
Nu sunt evreică (din păcate), şi nu am studii de business. Dar sunt capabilă să imi dau seama că e o afacere al naibii de rentabilă. De ce mi-aş mai irosi o secundă măcar cu nimicurile oferite de această viaţă pământeană, de micile plăceri efemere ale acestei lumi, care devin infime, abia perceptibile in lumina frumuseţii glorioase a Dragostei divine?

Odată ce ţi se revelează, şi se arată, şi se descoperă Dumnezeu aşa cum e (in limitele capacităţii omului de a-L percepe şi cunoaşte)...nu iţi rămâne de făcut decât să te laşi copleşit de frumuseţea Lui şi să iţi doreşti să fii CU El.
Te indrăgosteşti de Dumnezeu. Şi tot ce iţi doreşti, in calitate de indrăgostit, e să petreci cât mai mult timp cu El, să il cunoşti cât mai bine, şi să il iubeşti pe cel in al cărui caracter iţi găseşti delectarea şi desfătarea şi cel cu care eşti menit să fii.

Credinţa autentică in Isus Hristos NU are nicio legătură cu teama. Iar,, graba şi presiunea'' sunt STRĂINE relaţiei de dragoste pe care creştinul o are cu divinitatea. Asta e mentalitate de Ev Mediu, una incărcată cu superstiţie, ignoranţă şi superficialitate.
Credinţa şi nevoia de pocăinţă, de apropiere de Dumnezeu in scopul primirii mântuirii izvorăşte din...luciditate, din realizarea persoanei care eşti, cum eşti şi cum te vede Dumnezeu. Dacă tu acum consideri că viaţa ta e ok, că eşti o persoană decentă, că deh, nu eşti nici cel mai filantrop dintre oameni dar nici scursura societăţii nu eşti...şi nu simţi, efectiv, nevoia de schimbare lăuntrică, evident că nevoia de mântuire iţi este străină. Pentru că tu NU te vezi pe tine insuţi AŞA CUM EŞTI, prin ochii divinităţii. Trebuie in viaţă să ajungi intr-un punct foarte jos, abisal, adesea, pentru a realiza pe deplin aceste lucruri. După cum am mai spus, inima omului trebuie spartă in bucăţi, zdrobită, inainte de a fi intregită cu adevărat. Numai atunci ţi se deschid ochii. Şi e mai ferice de tine să suferi trupeşte in această lume materială şi să ajungi la pocăinţă, decât să trăieşti bine şi să iţi pierzi sufletul.

Pentru mine sunt foarte clare lucrurile. Şi de câte ori incerc să le explic cuiva, imi vin in minte cuvintele lui Ţuţea. E uimitoare discrepanţa dintre discuţiile cu oameni care şi-au,, deschis ochii'' şi care simt la fel, efectiv, şi alţii care incă nu văd realitatea şi nu inţeleg despre ce vorbesc.

NOname. Când te vezi pe tine aşa cum eşti, adică un păcătos inaintea lui Dumnezeu, murdar, lipsit de slava Lui, nevoia de Isus şi primirea mântuirii devine una firească, iar intrebarea pusă de tine nu doar că devine irelevantă, dar nu mai are niciun sens. Pentru că nevoia şi dorinţa de a fi cu Dumnezeu vor fi atât de evidente şi stringente, odată ce ii vezi frumuseţea, incât devin naturale, fireşti. Realizezi câtă nevoie ai de El, de iertarea şi vindecarea Lui şi de intoarcerea Acasă, ca fiu risipitor. Şi crede-mă, ULTIMUL lucru pe care ţi-l doreşti e să mai trăieşti fără El. Pentru că,, propriul tău simţ şi conştiinţa'' vor atesta, vor confirma pe deplin nevoie de El.
Isus Hristos a murit pentru tine, tocmai pentru ca tu să poţi ajunge inprezenţa divină, să fii iubit şi să iubeşti, aşa cum a fost menit de la inceputul inceputurilor. Nu există nimic mai frumos. A amâna primirea iertării şi intrarea in comuniune cu Dumnezeu in schimbul... unei vieţi duse,, după capul tău'' e absurd. Pentru că odată ce intri in relaţie cu Dumnezeu, NU vei fi deprivat de plăcerile, distracţiile vieţii. Dimpotrivă. He made it. Believe it or not, He actually knows how you should live it so that you could make THE MOST of it!

De fapt, a ţine de filosofia ta de viaţă cu dinţii in schimbul unei relaţii cu Dumnezeu, e ca şi cum ai refuza să renunţi la un sandviş cu şuncă, brânză şi roşii, atunci când ţi se oferă oportunitatea de a lua parte la o cină festivă in palatul regelui.
Ai tot dreptul, desigur.
But it is rather...foolish, don't you think?

Să nu te simţi ofensată, scumpa şi draga mea. Cred că poţi să imi dai dreptate că ar fi prosteşte să faci aşa ceva, in ceea ce priveşte analogia cu sandvişul şi cina festivă. Doar că tu nu vezi (deocamdată) faptul că filosofia ta de viaţă e un biet sandviş in contrast cu festinul pe care ţi-l oferă Dumnezeu, adică o relaţie de dragoste cu El.

NoName parerea mea este urmatoarea.
Gandeste-te la efectul de BUMERANG.
Gandeste-te ca pacatele pe care le face omul,oricum se intorc asupra lui ca un bumerang(ie presupunand ca Dumnezeu nu exista,sau exista)
Cautai un raspuns serios. Si iata ca as vrea si eu sa fiu tratat cu seriozitate.
Nu stiu daca ti-ai inchipuit vreodata,cat bine personal iti poate da respectarea poruncilor.
Stiu ca multi oameni vor sa puna pe spatele moralitatii, culturii civice si a educatiei bunatatea lor, dar nu e chiar asa.
Chiar sa fii absolut liber liber liber sa faci ce iti doresti ca Dumnezeu nu te va pedepsi,oricum pacvatuind impotriva poruncilor lui,practic de autopedepsesti ca om, pe tine sau pe copii tai.
Sa luam cateva pacate la intamplare:
-furtul
-minciuna
-crima
-necuratia
-ura, invidia.
Gandeste-te, cum te simti in primul rand ca om facand aceste lucruri, cat rau faci celor din jur, si cat efect de bumerang au asupra ta aceste pacate, chiar si fara sa te vada cineva facandu-le.
1-Necuratia- cu cat cresc sansele sa te imbolnavesti daca esti neinfranat si sari din pat in pat, si faci avorturi, si sa nu mai spunem de perversiuni sexuale, sau homosexualism- ////SI cate sanse ai sa te imbolnavesti daca nu faci aceste lucruri?
2 Minciuna- nu te opreste nimeni sa minti- ii poti minti pe toti-dar pana cand? si cum te simti? si pana unde poti ajunge cu minciuna? si cand esti prins de prieteni de familie? ce vei deveni in fata lor? cine te va mai crede?
3 Hotia- furtul, cate poti realiza furand? cat de mandru poti fi de realizarile facute din furat? oare te poti bucura? Oare ar mai avea insemnatate -ca munca e sanatate curata? sau ca munca innobileaza pe om? cum te simti cand castigi din realizarile profesionale? si cum te simti cand stii ca ai golit contul cuiva care isi salvase banii pentru a plati operatia copilului sau.
Ca sa nu mai vorbim de crima,de viol, si de celelalte.
Pana unde a ajuns Ceausescu,Hitler,Stalin, Gadaffi Sadam,Ben Laden,Iuda, si de ce moarte au avut ei parte oare?
Practic nu te grabeste nimeni,insa viata e mai chinuitoare in cautarea a nimic. In fiecare zi cauti satisfactia in realizarile materiale, dar tot timpul simti ca ceva lipseste. Stiu ca multi vor nega. Dar in cursul vietii mereu vei simti ca ceva iti lipseste,ca ceva lipseste, ca ceva lipseste. Cauti in bani, realizari profesionale,dragoste,intr-un hobby, dar tot nu reusesti sa simti apogeul ala la care tot visezi. Iti faci planuri peste planuri,timpul trece, si implinirea aia spre care tinzi,chiar si atunci cand vine,dureaza putin.
Imagineaza-ti ca iti doresti o masina-aduni bani -o cumperi,te bucuri- dar bucuria e de scurta durata, a doua zi urmeaza alte planuri si tot asa.

Si sa continuam cu bumerangul.Te distrezi, esti liber,ai bani, ai de toate insa, avand acel "lips" cauti ceva mai high (drogurile,alcoolul) De ce,pentru ca inca nu ai ajuns la saturatie
sa ne amintim de Elvis de Amy Winehouse, de Witney Huston de Madalina Manole- ce le lipsea? oare nu aveau de toate?
Chiar daca putini vor sa accepte, binele izvoraste de la Dumnezeu, si raul din lipsa Lui.
Faptele bune, binele pe care il facem,desi nu credem asta neaparat,il facem in numele Lui.
Cat e de placut cand ajuti, la o casa de copii,la un camin de batrani, cand ajuti pe cineva sa invete ceva, cand iti ajuti parintii, cand daruiesti dragoste,cand primesti dragoste.Dar speranta? cat de dulce e speranta?
Cele mai importante pe lumea asta sunt speranta,nadejdea si dragostea dar cea dintai e Dragostea -asa spunea Isus.
Cat de rau este cand ne dezamagesc prietenii. si de multe ori chiar si familia-poate pentru bani-poate pentru orgoliu.

Am inteles ca pe toate asta le poti face fiind educat insa bunatatea izvoraste istoric vorbind de la Divinitate.

Nu te grabeste nimeni,sa iei decizia mai devreme, insa cu cat iei decizia mai devreme, cu atat simti mai bine ce inseamna raiul, si cu atat mai repede incepi sa te bucuri de el.
Altfel, vei ramane cu un caiet gros de planuri, unul mai subtire de realizari si un alt caiet gol fara speranta, fara nadejde si fara dragoste.

Si inca ceva. Te rog sa nu mai privesti la acei preoti care,fac ce fac pentru bani si la asa zisii credinciosi,care numai credinciosi nu se cheama.
Biblia,nu invata pe nimei absolut pe nimeni,nimic din toate astea.
Ba din contra Biblia,de cele mai multe ori in toata consistenta ei,ne indweamna ne sfatuieste si ne ajuta sa ne ferim de tot ce este material,si mai presus de toate sa fugim de bani.
E trist,ca oamenii au ajuns sa arunce cu pietre in Dumnezeu,din pricina unor "preoti" sau a unor "credinciosi" care pacatuiesc in fiecare zi impotriva Bibliei, a lui Isus si a intregii comunitati de credinciosi.
Insusi Isus, a spus, inca din acele vremuri. :
Este scris: Biserica trebuia sa fie casa de rugaciune, si voi a-ti facut din ea o pestera de talhari.
E singurul moment in care Isus si-a iesit din fire si a aruncat in stanga si in dreapta cu bunurile negustorilor din biserica.

Religia ti se va parea nelogica, ori de cate ori o vei studia in cartile de istorie.
Logica religiei, o vei intelege, o vei simti, o vei trai, in oamenii si prin oamenii care L-au cunoscut cu adevarat.

Am pus o intrebare si eu, dar in alt contex.Acolo s-au strans peste 100 de raspunsuri care ma aprobau si ma dezaprobau.Eu sunt contra pocaintei si multi au fost cu mine cu argumente solide care sa arate de ca nu e bine lucrul acesta-alaturi de mine.Iar altii,bineinteles ne dezaprobau si ne spuneau ca noi suntem pacatosi, ca ne place sa umblam prin cluburi, fara sa stie cine suntem noi defat si asta doar pentru ca nu suntem si noi ca ei, pocaiti.
Sau se luau de religia noastra ortodoxa-altii chiar de sunt catolci n-am nimic cu ei dar, nu aceaste secte mizere de pocaiti. Lumea asta...
Si eram tot in contradictii.
Vorba aia: Da-o "d*acu" e treaba...

Este foarte frumos ceea ce simți... Admirabil. Și îmi place sinceritatea cu care povestești, patima, siguranța zdrobitoare, dar dulce, lipsită de îngâmfare, curată.

Undeva în sinea mea mi-ar plăcea să simt ceea ce simți. Este frumos și nobil. Și poate, într-adevăr, așa cum spui, încă nu am crescut suficient. Poate, cândva, în viitor se va produce o schimbare în mine și la acest nivel. Nu exclud această posibilitate.

Însă momentan, personal, îmi este imposibil să ignor argumentele logice și palpabile care contestă sau nu susțin această teorie.
Iar să crezi doar parțial, având mii de dubii, convingeri, argumente care îți spun că nu e decât o poveste frumoasă, creată de oameni pentru oameni, ca să le dea speranță și să-i țină sub control, să-i facă să respecte niște legi ce țin de moralitate, ordine, chiar nu știu dacă are rost. E ca și cum n-ai crede.

Observ că atât tu, Godisnowhere, cât și PeaceInHeaven, mi-ați prezentat partea frumoasă și constructivă a credinței, care mi-a fost și este pe plac. O respect și o înțeleg. Și, într-adevăr, privind lucrurile din această perspectivă, au sens, iar graba e oarecum justificată.

Și ce mi-a mai plăcut mult la tine, e că ai mușcat momeala, cea cu "tot timpul din lume" (dorea să fie ceva poetic, abstract și echivoc). Ai fost dulce. Știam că o să te aprinzi, speram s-o faci, mă bucur că ai făcut-o...

Vezi, scumpa mea, așa și mie unele idei ce țin de religie, credință mi se par absurde, ilogice, prea "din basme", exagerate... Unele aș putea să le accept cu drag și plăcere, altele, efectiv, nu reușesc să se îmbine cu gândirea mea, cu partea rațională din mine, care vrea date concrete, dovezi logice, nu poezii, povești...și se resping, ca niște piese de puzzle ce nu stau bine oriunde le-aș așeza. Ce să fac cu ele? Să le arunc, să le ignor, să mă prefac că nu există? Când este foarte clar că dacă măcar o piesă lipsește, imaginea nu va putea fi niciodată completă și...e în zadar.

Dar înțeleg raționamentul tău, chiar dacă nu pot simți la fel. Pe undeva te și invidiez. Este înălțator și minunat să poți crede cu atâta ardoare în ceva, din tot sufletul, fără rețineri, să fii convins că există cineva care te iubește total (definitiv și irevocabil, necondiționat...ce bine ar fi).

Mulțumesc, scumpa mea, pentru răspuns. A fost unul savuros și antrenant. Se vede că ai meditat mult și ai pus suflet și apreciez.
Însă îmi dau acum seama că întrebarea mea nu prea se adresa credincioșilor adevărați, ca tine, pentru că ceea ce simți tu este prea frumos și curat ca să poată fi pătat cu gânduri și sentimente menționate în întrebare.
Somn ușor, draga mea.

O serie dureroasă neuronal de elucubraţii.
Măi, oameni buni.
Ce greşeală puerilă comiteţi voi confundând religia cu scopurile pentru care a fost utilizată adesea de către oameni de-a lungul istoriei. Greşeală pe care Nietzsche, nebunul, a făcut-o, cu toată inteligenţa lui cu tot. Nu a fost capabil să facă distincţia dintre acţiunile bisericii instituţionalizate şi invăţăturile religiei per se. Dumnezeu nu e unul legendar, şi NU poate fi ucis prin negarea Lui; El ESTE. El este independent de tine şi de opinia ta vizavi de El. Evident că religia a fost folosită de nenumărate ori de către clerici pentru a ţine in frâu şi pentru a manipula masele inculte, naive şi superstiţioase. Dar oamenii ăia avizi după putere din vârful ierarhiei bisericeşti nu erau nicidecum oameni ai lui Dumnezeu, ceea ce se vede cu ochiul liber. Iar cine judecă religia creştină după faptele unor auto-intitulaţi adepţi, e, cum să spun...inechitabil.
Ai citit măcar Biblia?

Şi atenţie, la ce te referi când spui,, biserica''? Dacă faci referire la biserica instituţionalizată ortodoxă/catolică, ai dreptate; chiar a devenit o afacere rentabilă. Insă ce fac oamenii ăia acolo NU e biserica lui Dumnezeu, şi tot ce trebuie să faci pentru a realiza acest lucru e să fai o geană in Noul Testament. Biserica lui Hristos e alcătuită din credincioşi autentici, din urmaşi ai lui, NU din clădiri pompoase decorate cu iconiţe, cruciuliţe şi picturi policrome, in care se adună gloate de superstiţioşi, dintre care cei mai mulţi dau pe-acolo numa' de Paşti şi de Crăciun.

,, Si daca iadul se presupune a fi un loc unde sunt pedepsiti cei rai, asta nu inseamna ca satana o face pentru Dumnezeu, ca e un fel de ajutor?''
Ce aberaţie mai e şi asta?
Iadul e locul in care omul e despărţit pentru eternitate de Dumnezeu prin alegere proprie. Ce face Satana pentru Dumnezeu? Cum adică? Tu, ca fiinţă umană, eşti pus in faţa a două opţiuni: Dumnezeu ori Satana. Niciunul nu te forţează să faci nimic. Dacă il respingi pe Dumnezeu, NU poţi fi neutru, ci ajungi sub stăpânirea Satanei. Iadul e o favoare pentru necredincioşi...nu cred că ţi-ai dori să fii forţat să petreci o eternitate cu un Dumnezeu pe care il displaci cu atâta ardoare, nu?
Oricum, subiectul iadului e destul de controversat. Nu inţeleg pe deplin această noţiune. Sunt de acord că un loc de chin veşnic e mult prea crud chiar şi pentru cel mai păcătos dintre oameni.

,,...iar daca in iad nu ni se duce decat sufletul, cum am putea sa ardem acolo, sa ne doara?''
LOL. Te-ai gândit că,, arderea'' aceea e o metaforă pentru suferinţă? Nu mai gândiţi lumea spirituală in termenii lumii fizice. Ştii tu in ce constă acel,, foc'' din iad? Sau ce te face să crezi că nu vei putea primi un trup nou?
Oricum...e ridicol raţionametul tău.

,, Iar faza cu pocaitul, daca Dumnezeu deja stie ce facem mereu si daca stie ca ne pare rau nu inseamna ca ar trebui sa ne ierte asa?''
Deci...ce sărăcie mai e şi asta? Da, Dumnezeu ştie tot ce faci şi tot ce vei face, pentru că e omniscient. Dar de unde premisa asta la tine că,, ne pare rău''? Iţi pare rău pentru TOT ce ai greşit vreodată? In primul rând, nici nu realizezi TOATE lucrurile pe care le-ai greşit de-a lungul vieţii tale; de fapt, păcătuieşti de sute de ori pe zi fără să realizezi asta, pentru că omul păcătuieşte atât cu fapta, cât şi cu vorba şi gândul inaintea lui Dumnezeu. Dacă nu te vezi prin ochii divinităţii, nu ai cum să-ţi conştientizezi pe deplin vina inaintea Lui.
Măi, frate, auzi, cică n-ar trebui să ne ierte aşa? AŞA cum? Ai impresia că ăsta e un joc? Să ne ierte, aşa...că doar dacă ne-am dat seama câteodată că am greşit şi El ştie asta, chiar dacă ne doare-n fras de El şi ii negăm existenţa, ar trebui să ne ierte, aşa...
Dumnezeu e DREPT. Cineva trebuie să plătească pentru greşelile comise de tine şi de oricare dintre noi. Sfinţenia lui nu tolerează păcatul. Un judecător drept nu te poate graţia, AŞA, pentru că ar deveni el insuşi nedrept prin aceasta. Şi oricum, iertarea nu se oferă AŞA, trebuie să realizezi că ai greşit, să iţi pară sincer rău, şi să o CERI. Şi o vei primi, cu siguranţă.
...
Aşa logică hibaşă...serios.

Dupa mine, nu stiu daca exista D-zeu sau daca acest bine sau rau care ni se ofera in viata este dat de el sau e pur si simplu consecinta faptelor noastre, dar cert e ca nu gasesc rostul pocaintei. Am incercat de multe ori sa-mi imaginez ce ar fi omul fara bariere si nu mi-am putut raspunde, cred ca ar fi un mare haos, ca noi n-am ajuns inca la atata inteligenta sa ne purtam civilizat chiar si atunci cand poti muta munti din loc. Religia a fost bagata pentru asta, de a stapani, de a nu fi haos, nu e rau, dar nu e bine nici sa faci din adoptarea uneia un exces. Si mai e o chestie, uitate de-a lungul timpului....omul intotdeauna a avut nevoie de stapan. Nu stiu de unde vine asta, poate din natura noastra sau nu, dar de cand era in pesteri el simtea nevoia de un lider. Poti sa pui si asta sub semnul intrebarii ca doar nu se stie, poate religia a schimbat pana si era primitiva in conceptia multora, dar pana la dovezi contrarii le suportam pe astea care le avem. De ce sa devii pocait, de ce acum, de ce mai tarziu? De ce sa o faci, D-zeu, dupa cum zice biblia, te iubeste oricum si te iarta precum un parinte isi iarta copilul. Din pct meu de vedere, religia e buna sa nu fie haos, dar e proasta cand oamenii se pocaiesc pentru mai mult crezand ca D-zeu te iarta in functie de cate inghenuncheri faci sau posturi tii. Deci ca si concluzie, nu conteaza cand te pocaiesti, pocainta din pct meu de vedere nu-si are rostul. Mai bine am incerca sa fim mai buni intre noi, cu semenii de langa noi, sa aratam mai mult ca nu suntem la fel ca animalele din jungla si sa-i multumim lui D-zeu( ca exista sau nu) pentru orice nimic ce ne este dat, ca nu se stie cand ramanem si fara acel nimic. Nu exista bine si rau, exista doar problema, rezolvare si concluzii. Si inca o chestie care poate pun si pe altii pe ganduri: De ce ar fi religia (oricare din ele), buna de adoptat, cand e condusa tot de oameni, care ne spun ca e bine sa fii pocait sau nu, sau sa fii intr-un fel sau altul cand nici ei nu au vb sau nu l-au vazut pe D-zeu ca sa stie sau sa ne zica noua ce e bine sa facem si ce nu? Si hai sa vedem, care e binele sau adevarul absolut? Ala de care zice religia, ala pe care-l simti tu sau ala pe care-l zic eu sau altul, sau care ar fi? Sau poate e ala din mintea criminalului care zice ca e bine sa omori? Sau al hotului care zice ca n-are ce face si fura pentru binele lui? Binele e pentru fiecare altfel. Iar binele absolut e deasupra tuturor acestor mentalitati, adica dupa gandirea mea, uniunea si traiul in armonie cu cei din jur.

Foarte bine spus.
Îmi place flexibilitatea, amiabilitatea, sinceritatea, imparțialitatea și detașarea ta.
Și apreciez faptul că gândești (cu capul tău), ești open-minded și nu ai idei fixe și preconcepute (cel puțin în ceea ce privește acest subiect).

Frumos răspuns. Mulțumesc.

Pentru ca atat cat strangi aici atat vei avea si in cer. i-ai oferit lui dumnezeu 2 zile din viata ta atunci si el iti va oferi un loc mai codas in cer. i-ai oferit ani atunci si el iti va oferi un loc mai aproape de el.

Iartă-mă, dar mi se pare absurd ceea ce spui.

Dacă mergem pe premiza că Dumnezeu există, la fel și rai și iad, de ce crezi că ar avea o astfel de logică? De ce ești atât de sigură? Pe ce îți bazezi afirmațiile?
Și dacă chiar ar gândi în acest fel, să zicem, ți se pare drept? Nu-ți miroase a discriminare?

Pe scurt:poate mori peste 5 ore de aceea trebuie sa te pocaiesti si daca nu o faci ajungi unde nu vrei sa ajungi.Mai mult nu prea stiu ce sa iti spun am doar 13 ani.

Mulțumesc. Pentru 13 ani e un răspuns destul de bun...

Religia nu e doar o chestie de bun simt, constiinta sau credinta. Religia implica moralitate, etica si e prima care defineste iubirea ca un angajament.
Pactul social n-ar fi fost posibil fara niste zei in care indivizii isi puneau speranta pe atunci.
Oamenii lipsiti de orice constrangere, de frica unei forte superioare lor, tind spre anarhie. Caci la un moment dat putem elimina orice inamic uman. Religia e prima care constrange. N-am avea bun simt sau constiinta fara aceasta constrangere. Am fi niste salbatici ghidati de instinctele de supravietuire. Poti spune multe despre religie, dar sa nu uitam ca ea e prima care ne educa. Daca nu era religia nu ti-ar fi spus parintii sa nu ucizi un vecin ca nu e moral, ci te-ar fi lasat sa-l ucizi, caci fara aceasta constrangere vecinul era pentru tine inamic.
Despre pocainta... sunt satul de mesajele alea din RATB Consider ca religia trebuie sa fie doar o chestie intima impartasita de indivizi.
Oricum eu nu ma caiesc pentru pacatele mele sau pentru cele pe care le voi face. Si nu, nu vreau ca Iisus sau altcineva sa plateasca pentru pacatele mele. Sunt singurul vinovat pentru ele. Iar daca, la un moment dat, Dumnezeu imi va cere socoteala, asa cum se presupune, ii voi aduce la cunostinta doar un singur lucru "Nu e mi-am dorit sa ma nasc", caci daca as fi avut posibilitatea de a alege, nu ma nasteam.
Gata, ma duc sa fac matanii

Ha ha, original răspuns!
Pe alocuri aș putea să te semi-contrazic (cum ar fi: "Daca nu era religia nu ti-ar fi spus parintii sa nu ucizi un vecin ca nu e moral, ci te-ar fi lasat sa-l ucizi, caci fara aceasta constrangere vecinul era pentru tine inamic"), dar n-o voi face, pentru că în mare, per ansamblu ai dreptate și ceea ce spui are sens.
Baftă la mătănii!

Salutare! Dumnezeu există cu adevărat! Slavă Lui pentru tot și pentru toate! Sunt numeroase dovezi care atestă acest lucru (nu mai intru în detalii).
Pocăința se definește ca fiind părăsirea păcatului și împlinirea binelui. Omul trebuie să se căiască tot timpul de păcatele sale, să meargă la Sfânta Biserică și să le mărturisească înaintea preotului duhovnic pentru ca Dumnezeu să-i ierte păcatele. Mai apoi dacă preotul duhovnic consideră că penitentul este vrednic, primește Sfânta Taină a Împărtășaniei. Astfel omul fiind curățit este mai aproape de Dumnezeu. El nu trebuie să-și amâne pocăința la vremea bătrâneții, deoarece este posibil să nu o mai apuce. De aceea, indifernet de vârstă, omul trebuie să fie cât mai pregătit. Viața aceasta este una trecătoare. Ea trebuie trăită într-un mod cumpătat, cu măsură, datorită faptului că la judecată vom răspunde pentru fiecare lucru săvârșit (atât bun cât și rău). Viața cea veșnică este cea mai importantă. Dacă omul nu își mântuiește sufletul și nu dobândește raiul, practic a pierdut totul.

Eu nu cred ca asta cu moarte e un motiv.singurul moti ar trebui sa fie iubirea fata de Dumnezue! daca iubesti pe cineva(chiar si o persoana) iti doresti sa petreceti cat mai mult timp impreuna! exact asa e si cu Dumnezeu, daca il iubesti iti doresti sa petreci cat ma mult timp cu el!

NoName, chiar la toate intrebarile tale apar divergente asa mari? unde dai si unde crapa...
un citat rapid, sa-mi mai pun si eu lumea in cap :
"Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi."

Ah, Eminescu...un mare deschizător de drumuri, ochi și suflete...
Nu mă pot abține să nu-l citez...

"...Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.

Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!... "