Am observat ca multi religiosi (in special crestini) fac lucruri bune pentru ca le e frica sa nu ajunga in iad.
Ei nu fac lucruri bune pentru ca asa trebuie, ei fac lucruri bune ca sa se asigure ca dupa ce vor muri, vor ajunge in paradis.
A face lucruri bune in asteptarea de a primi ceva in schimb, nu e mai rau decat a nu face lucruri bune deloc?
Am observat acest comportament chiar si pe acest site.
Am observat ca sunt multi oameni care fac ceva ce ei considera rau, iar apoi cer iertare si promit ca nu o vor mai face, dar dupa foarte putin timp o fac iar, si acest ciclu continua.
De ce cred ei ca daca vor continua sa faca lucruri pe care ei le considera pacate, iar apoi isi cer iertare, constientizand ca asta nu va fi ultima oara cand vor face acel pacat, de ce ei tot se asteapta ca dupa ce vor muri vor ajunge in rai si nu in iad?
De ce cred ei ca avand credinta le asigura un loc in rai, chiar daca continua sa faca pacate?
De ce considera ca cineva care face numai lucruri bune si nu pacatuieste nu va ajunge in rai doar pentru simplul fapt ca nu au credinta?
In rai ajung doar persoanele credincioase, chiar daca au pacatuit, dar nu le e permisa intrarea si persoanelor necredincioase care au facut numai bine toata viata lor?
Asta nu are logica.
Si acum revenind la partea cu frica. De ce religia e impusa prin frica si control? De ce frica de a ajunge in iad e comfundata cu credinta in Dumnezeu?
Chiar sunt curios de raspunsurile voastre.
Fara citate din Biblie va rog. Opiniile voastre persoanle (si sperand, cat mai logice si rationale) sunt mult mai importante decat niste citate dintr-o carte veche plina de povesti.

Persoanele despre care tu vorbesti nu sunt crestinii adevarati, ci "religiosii", care ai dreptate, nu sunt putini deloc. Iar persoanele care se intorc la Dumnezeu au o intelegere mai buna a lucrurilor: ei au siguranta mantuirii (pe care jertfa lui Iisus le-a asigurat-o prin credinta), dar nu mai pacatuiesc in mod frecvent, deoarece au Duhul Sfant in ei. Cand ii recunosti autoritatea lui Dumnezeu si intelegi dragostea Lui mare, nu mai poti pacatui ca inainte, dar nu este o viata traita in frica. Pentru ca mantuirea nu se pierde.
Cat despre ceilalti, bineinteles ca ei o sa cada iar si iar in pacat, vor incerca sa astupe cu fapte bune pacatele ascunse ale inimii. Dar asta e doar inselare, ca faptele bune fara jertfa lui Iisus nu garanteaza nimic pentru vesnicie.

De unde stii ca cei credinciosi fac lucruri
bune doat pentru a nu ajunge in iad? Ai fost in mintea lor?
Chiar crezi ca sunt necredinciosi care in mod absolut fac numai lucruri bune toata viata lor?
Cine confunda frica de iad cu credinta in Dumnezeu?
Frica de Dumnezeu e doar incepurul intelepciunii, maturitateaei e dragostea de Dumnezeu.si ca si copil cand esti mic nu faci a anumite lucruri de frica pedepsei parintilor dar cand te maturizezi faci ce e bine dim indemnul propriei constiinte.
.

Ce intelepciune si maturitate din partea credinciosilor? Intelepciunea si maturitatea de care vorbesti se numeste indoctrinare.
Daca "crede si nu cerceta" ca si exemplu ti se pare tie intelepciune, atunci imi pare rau sa te anunt, dar alea sunt bazaconii. Credinta orbeste nu e considerata nici intelepciune si nici maturitate, ba chiar opusul lor.
Si ala a fost doar un exemplu apropo, ca nu vreau sa apara neintelegeri din cauza asta.