Personal, am încetat să cred în Dumnezeu cu foarte mult timp în urmă, de când am început să fiu pasionat de știință. Cei ce cred în Dumnezeu nu sunt nebuni ci doar religioși, în schimb cei ce spun că l-au văzut, l-au auzit, i-au ajutat enorm de mult, acele persoane chiar au o problemă.
Nu este ceva greșit să crezi în Dumnezeu, el există, însă într-o formă metaforică psihologică deosebită. El există prin tine, tu ești propriul tău Dumnezeu! Dacă te rogi, o faci pentru tine, o faci pentru puterea ta.
Biblia și cărțile religioase, o parte din ele pun accent pe faptul că el a existat ca entitate miraculoasă, angelică, însă acolo sunt exagerări pentru care s-au găsit dovezi științifice, restul cărților sunt încadrate în „psihologie", așa cum corect este ca religia să fie încadrată în capitolul „psihologie".
Astfel, El există, însă existența acestuia este posibilă doar prin tine, prin cei ce cred în el, deoarece ei reprezintă puterea și stima de sine, în altă ordine de idei ar fi o prostie să lași lucrurile importante în grija lui Dumenzeu, cumva: „Lasă că Dumnezeu e mare si ne ajută, noi doar ne rugăm și el face toată treaba". NU, nu așa! Te rogi ca să ai putere ca TU SĂ REZOLVI problemele, nu el!
Cât despre dovada în sine că el ca și entitate a existat, nu, nu va exista vreodată, cel despre care se spune că este TOT, nu va exista vreodată, în schimb sunt „rămășite" a șarlatanilor care au fost printre noi încă de la început.
Sper că ți-am mai luminat cât de puțin acel perete negru care includea religia. NU am puterea și nici dreptul de a convinge pe nimeni dacă acesta există sau nu, TU ești cel CARE ALEGE în ce crede și cum crede!
Multumesc mult pentru raspuns, voi continua sa ma documentez pe subiect
Nu a spus nimeni ca exista. Este doar o credință. Poți crede, poți sa nu crezi. Fiecare face ce simte
Nu exista nici o dovada,daca ar exista nu sa-r numi credinta si stiinta,cunoastere, credinta nu necesita cunoastere, dovezi, nu exista nici ca exista nici ca nu exista, dar poti crede, doar sa te feresti de fanatici care te manipuleaza si te spala pe creier
Nu are nimeni dovezi clare în privința lui Dumnezeu sau al altei divinității.
Pentru a-l descoperi pe Dumnezeu trebuie să cauți în interior nu în cărți. Dumnezeu există însă nu așa cum crede lumea. Majoritatea cred că Dumnezeu este o entitate separată de noi, imposibil de atins însă este fals, Dumnezeu este în noi, trebuie doar căutat în interior. Chiar și știința spune că universul a pornit de la un singur punct foarte dens, deci la început a fost doar unul. Din acel punct primordial s-au creat toate câte există și de atunci nu a apărut nimic nou, acel punct s-a extins și s-a transformat doar.
Evidente clare nu vor exista vreodata pentru oricare dintre cele doua pozitii.
Totusi, daca o iei dupa probabilitati, si consideri similaritatile cu restul religiilor care apar in parcursul istoriei, sansa ca religiile abrahamice sa fie adevarate este foarte mica.
La fel ca in celelalte religii, planeta pamant este pusa in focusul suprem, si oamenii sunt fiintele supreme facute dupa imaginea lui Dumnezeu. Facem parte dintr-un univers aproape infinit si noi suntem foarte mici si insignificanti in imaginea mare.
Cu aceste lucruri in considerare, nu prea are sens ca fiinta suprema a universului, numita "Dumnezeu", sa ne favorizeze pe noi oamenii, mai ales considerand ca este acceptat la nivel stiintific ca cel mai probabil exista viata extraterestra.
In concluzie, chiar daca exista o fiinta suprema in univers, sau un Dumnezeu, sansele ca el sa fie dumnezeul cunoscut de noi sunt aproape zero.
Ceva supranatural poate fi veridic sau concludent, însă informațiile, dovezile și argumentele referitoare la ceva supranatural pot fi "verificate" și analizate. Pentru cei ce se străduiesc să argumenteze inexistența Divinității sau sunt indeciși, rămân aceleași întrebări de mii de ani: cine sau ce anume intervine în anumite situații și-n diferite moduri, de multe ori chiar supranaturale?! Cine sau ce anume răspunde la anumite rugăciuni, cereri sau nevoi, la timpul potrivit și-n modul potrivit, ne-anulând totuși libertatea omului (liberul arbitru)?! De unde știe materia și evoluția ce este-n mintea și-n sufletul omului?! De ce oamenii repetă aceleași greșeli și au aceleași slăbiciuni de mii de ani?! De ce rezolvă de multe ori „supranaturalul" ceea ce știința, medicina sau evoluția nu pot rezolva?!
Prima dovadă a mea ar fi experiența personală pe care o am Eu cu Dumnezeu. Dar desigur argumentul ăsta este bun numai pentru mine. Un alt argument ar fi faptul că, conform științei, atât materia, cât și timpul și spațiul au avut un început. Deci, conform legii cauzei și efectului care guvernează lumea noastră materială, universul trebuie să fi fost creat de o ființă din afara timpului, din afara spațiului, necauzată și care nu este materială. În al doilea rând, lumea este perfect creată pentru a permite vieții să existe. De exemplu, celula umană este atât de complexă încât șansa ca aceasta să se fi asamblat din întâmplare prin reacții chimice și procese aleatorii sunt de 10 la puterea minus 400. Pentru a avea o comparație, există cam 10 la puterea 80 de atomi în universul nostru. Deci ai șanse mult mai mari să găsești un atom specific în tot universul nostru decât să obții o celulă prin efecte aleatorii. Există multe astfel de statistici care arată o șansă atât de mică ca viața să fie măcar posibilă să nu mai vorbim de formarea omului încât putem trage liniștiți concluzia că există un creator inteligent care a vrut ca oamenii să existe. Dacă șansa ca universul să fie astfel făcut încât să poată exista viață în el este de 0. 000001% (deși este mult mai mică) atunci ai 99. 999999% șanse să fie creat de un creator. În al treilea rând, faptul că oamenii au o conștiință care îi "reține" să facă ce vor ei și care este împotriva instinctelor pe care i le dictează creierul arată că este pus de creator acolo și că acest creator se așteaptă ca noi să urmăm acea conștiință. În al patrulea rând, faptul că Isus a trăit, a fost omorât, a fost îngropat, mormântul Lui este gol și faptul că martorii oculari au văzut și mărturisit faptul că Isus a făcut minuni sunt date istorice ireproșabile. Dacă cineva spune că aceste date sunt false din punct de vedere istoric probabil că nu a citit(sau nu a cercetat singur) mai nimic despre temă. Eu sunt de părere că poziția de creștin este nu numai plauzibil din punct de vedere logic, dar că este cea mai plauzibilă poziție din punct de vedere logic. Pentru mai multe detalii îți recomand cartea "Reasonable Faith" de William Lane Craig. Sper că am fost de ajutor
Dovada ca Dumnezeu exista e insasi existenta vietii.Ateii spun ca prima celula a aparut din asamblarea intamplatoare a aminoacizilor, numai ca o celula e formata din 42 de milioane de proteine, iar probabilitatea ca o singura proteina sa apara din asamblarea spontana a aminoacizilor este una din 10 la puterea 164 (dap, un numar cu 1 si 164 de zero-uri). Asta e desigur probabilitatea sa ai o SINGURA proteina, dar pentru o celula e nevoie de minim 42 de milioane plus structuri celulare specializate (mitocondrii, aparat Golgi etc.) plus o comunicare perfecta si hiper-complexa intre ele plus ca ele daca apar succesiv (asa cum spun ateii) se dezagrega intrucat ele functioneaza in sincron, nu separat (mitocondriile au relatii complexe cu aparatul Golgi, arn-ul ruleaza proteinele etc.). Asadar, sansele ca viata sa fi aparut fara Dumnezeu sunt nu foarte mici, ci efectiv zero. Acum, legat de dovada ca Dumnezeu exista, eu sunt fost ateu militant si stiu toate argumentele posibile ale ateilor (am umblat vreo 6 ani prin cercurile lor) si stiu sa-ti spun ca atunci cand am vazut prima minune (spun prima fiindca am vazut mai multe de atunci) cu ochii mei la moastele sfintilor, a cazut tot ateismul de pe mine ca o coaja inutila.Cine vrea o dovada ca exista Dumnezeu ii poate cere Lui: "Doamne, nu prea cred ca existi, dar daca totusi esti aici da-Mi un semn in asa fel incat sa inteleg ca Tu existi". Ultima data cand cineva pe care il cunosc a facut asta a primit raspuns chiar in ziua aceea.Desigur, poti merge la Ierusalim si o sa vezi ca lumina sfanta in primele minute nu arde, cine a trait acea experienta nu mai poate fi ateu niciodata.Pe Dumnezeu il gasim cand il cautam si ii cerem sa ne dea un semn daca exista, nu prin discutii pe internet (discutiile tin de domeniul inteligibilului cum spunea Aristotel, iar existenta lui Dumnezeu tine de zona suprasensibila). Toate cele bune!
Atei nu spun ca viata a aparut intamplator, atei nu cred in zeii atat, de unde stii tu ca acel creat este dumnezeul crestin?
Credinta nu necesita dovezi de aia e credinta simplu,daca ar fi cunoastere sa-r numi stiinta, nu exista nici o dovada ca exista dumnezeu, creator, suntem agnostici cu toti, uni agnostici teisti alti atei, dar de stiut nimeni nu stie, argumentele pro dumnezeu se potrivesc la orice entitate, mereu dumnezeu a fost cauza a ceea ce nu stiam inca, prima celula nu era complexa e stupid sa compari o celula din prezent dupa 4 miliarde de ani cu aia, cine stie cum era celula aia, evolutia nu se ocupa cu aparitia vieti si abiogeneza, nu stim cum a aparut viata, nimeni nu stie, a spune ca un creator a creat nu rezolva nimic
Dar ai vreo dovada ca NU exista?
Credinta in Dumnezeu nu merge pe dovezi... deoarece Dumnezeu si tot ce este al Lui este supranatural. De aceea mereu este subliniat cuvantul CREDINTA! Dumnezeu a lasat pe om sa aleaga ceea ce vrea sa creada, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu exista.
Un exemplu: Tu cand te uiti in oglinda iti vezi capul, parul etc. Dar niciodata nu vei putea vedea ceea ce este inlauntrul tau decat prin radiografie. Tu nu poti vedea exact cu ochi tai ce este inlauntrul tau deci trebuia sa crezi radiografia. Aproximativ asa este si cu Dumnezeu. Nu il poti vedea sau simti dar El este acolo... si putem vedea asta.Ai auzit de dezastrul din Brazilia? Care sa petrecut anul acesta. Oamenii au facut un carnaval cu Domnul Isus batjocorit de Satana. isi bateau joc de Dumnezeu in mod explicit.iar a doua zi un mare dezastru a venit peste ei... DUMNEZEU NICIODATA NU SE LASA BATJOCORIT! Citeste Biblia si vei vedea.