Nu cred, foarte bine daca construieste biserici, dar asta nu inseamna ca va fi numit sfant! Ca sa fi numit sfant este nevoie de o minune in primul rand.In al doilea rand, sfinti sunt aceia care isi dedica intreaha viata lui Dumnezeu, si se rup aproape total de lumea asta materiala.Trimite-mi mesaj daca vi sa-ti explic mai in detaliu.
Becali construieşte biserici pentru a fi pomenit el şi neamul lui de către Dumnezeu în împărăţia Cerurilor. De aceea preoţii în timpul procesiunii cu Cinstitele Daruri se roagă şi pentru ctitoriii bisericilor, pentru ca Dumnezeu să le dăruiască darul suprem promis omului şi anume viaţa veşnică în Împărăţia Sa. "Pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului lăcaşului acestuia, şi pe alţi ctitori, miluitori şi binefăcători, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa". A pomeni nu înseamnă a canoniza.
Preoţii se roagă şi pentru pomenirea în împărăţia lui Dumnezeu pentru ctitorii bisericilor. Asta nu înseamnă că dacă nu dai bani ei nu se roagă pentru tine, am spus doar că există şi o rugăciune de pomenire a ctitorilor.
Sigur că da, tot în cadrul procesiunii cu Cinstitele Daruri, ei se roagă pentru tot poporul, "Pe binecredinciosul poporul român de pretutindeni, pe cârmuitorii ţării acesteia, pe mai marii oraşelor şi satelor şi pe iubitoarea de Hristos oaste, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa. "
Nici un om nu poate fi sfant din cauza pacatului mostenit de la Adam.Romani5:12
Pablo Escobar e considerat sfant de unii mexicani. Noroc ca Vaticanul are avocat al Diavolului asa ca nu poate fi sanctificat orice pacatos.
Marvin15022 întreabă:
DeProfundis99 întreabă: